„Albastru și Origini”, noul sat apărut pe harta turismului românesc, după ideea a doi tineri îndrăgostiți de natură, de vechi și de experiențe

Apoi, în 2014, noi am plecat în Franța, ne-am mutat acolo pentru o perioadă și tot nu am renunțat la gând, dar nici nu era foarte activ. Știam că la un moment dat o să facem asta, dar nu trăgeam foarte mult în această direcție. Stând acolo și mergând în foarte multe Airbnb-uri, în foarte multe locații gen pensiune sau chiar case private, spuneam tot timpul: „Uite cât de mișto, uite ce fain se pot face lucrurile, de ce nu există și la noi?”. În plus, francezii au cultul ăsta al lucrurilor vechi, sunt pasionați, le pun în valoare… Ce-i drept, nici nu au fost deposedați vreodată, spre deosebire de noi care nu am mai putut recupera mare lucru după comunism. Ni se părea foarte cool să poți să aduci la viață lucrurile vechi, ni se însăilau în cap tot felul de idei. Odată că vrem ceva în zona turismului, altă dată că e super mișto să aduci la viață case vechi, că ne-ar plăcea să fie și la noi un turism mai activ, nu doar genul de pensiune unde te duci și mănânci. Ni se legau tot felul de idei, dar nu lucram activ la ele, dimpotrivă, ne trăiam viața noastră, munceam și ne vedeam de ale noastre. La un moment dat ne-am pus problema că dacă tot vrem să facem, ar trebui să o luăm pas cu pas, că nu putem să facem totul deodată.

Așa am cumpărat terenul și l-am lăsat acolo, parcat 😀

Pe ce considerente ați cumpărat terenul în zona Vâlcea?

Cumva s-a nimerit să fie acolo. Noi am căutat în mai multe zone din țară, mergând ori cu cortul, ori cu bicicleta și ne uitam după trei lucruri. O dată am zis că terenul pe care îl vom cumpăra trebuie să aibă priveliște. Apoi trebuia să aibă utilități cât mai multe pentru că îți raportezi ambițiile și la puterea financiară pe care o ai și degeaba am văzut niște terenuri senzaționale, în vârf de munte, pe piatră unde probabil nu am fi avut cum să aducem curent, sau cum să săpăm după apă. Iar al treilea criteriu, e poate la fel de important ca primele două: am exclus din start orice zonă turistică, am exclus orice înseamnă DN1, orice este deja consacrat. Pe principiile astea am căutat în foarte multe zone din țară și s-a întâmplat să se arate aici. S-a dus Leon într-un weekend, cu motorul, cu un prieten care lucrează în armată și se ocupa de o tabără de soldați în zonă. S-a întâmplat să vadă valea astea, a întrebat în sat, la bar dacă e ceva de vânzare. „Hai că știu, că e un nene acolo” și uite așa, din vorbă în vorbă, am ajuns, am văzut terenul și l-am cumpărat.

Dar voi nu sunteți nici unul din zonă, nu?

Nu, nu. Eu sunt din Drobeta și Leon e din Târgoviște. Întâmplarea face că toată copilăria mi-am petrecut-o în Râmnicu Vâlcea pentru că, pentru olteni, munții Cozia sunt mult mai accesibili. Nouă ne lua foarte mult să ajungem în Prahova. Părinții mei au prieteni de familie în Vâlcea, dar asta se întâmpla în copilărie.

Și ați lăsat terenul cât să stea?

L-am cumpărat, după care am zis: „Ok, îl avem, investiția asta am făcut-o”. Ne-am îndrăgostit de ideea de case vechi. Ușor, ușor ne-am dat seama că nu ne vedem construind ceva nou. Eram îndrăgostiți de casele de piatră din Franța, Grecia, Italia, însă la noi nefiind specifice nu se găseau, așa că ne-am orientat spre casele maramureșene. Am cumpărat casele prin 2017 și iarăși le-am lăsat acolo. În 2017 ne-am căsătorit, eu am rămas însărcinată și abia în 2018 ne-am reîntors la case.