„Aleargă”- o metaforă cu ritm susţinut

Aproape întuneric pe scenă: de-abia zăreşti o siluetă alergând. O frontală aprinsă îi ghidează paşii, iar dâra de lumină captează privirile din sală. Picioarele îşi continuă fuga prin parcuri imaginare, iar replicile curg una după alta şi te atrag cu repeziciune în vârtejul lor.

 

„Oriunde, în orice parc din lumea asta, nişte oameni aleargă. Dimineaţa, la prânz şi seara. (…) Arătăm aproximativ la fel şi ne mişcăm picioarele în acelaşi ritm. Paşii din Lisabona rimează cu cei de la New York. Cei din Le Jardin de Luxembourg cu cei din Parcul Ioanid. Cei mai mulţi suntem prevăzuţi cu iPod-uri şi căşti pentru că nu vrem să rămânem singuri prea mult.”

 

Nici n-a început bine piesa şi eşti deja răpit din scaunul tău. Actriţa te-a smuls din liniştea ta de spectator şi te poartă într-o alergare continuă. Face paşi mulţi, aleargă, respiră, aleargă din nou şi spune replici în acelaşi timp. Şi replicile acestea sugrumate de oboseală ajung – alergând – la tine în gânduri. Şi te întrebi de ce ai început să alergi şi tu, de acolo din scaun.

 

„Aleargă”, piesa de teatru adaptată după romanul omonim, este un one-woman-show. Nu, nu vă speriaţi, Nicoleta Lefter, protagonista spectacolului, nu stă pe scaun şi nu face un monolog plictisitor. Din contră, piesa te ţine cu sufletul neclintit timp de o oră şi jumătate, în timp ce gândurile îţi zburdă printre replici şi te provoacă la un dialog interior. 

Deşi piesa este rezultatul muncii artistice a trei femei  – scriitura Anei Maria Sandu, conceptul Silviei Călin şi interpretarea Nicoletei Lefter – , deşi te pune faţă în faţă cu dilemele unei femei de 30 şi ceva de ani, „Aleargă” te întoarce către tine, fie că vorbim la masculin sau la feminin.

 

Spectacolul este subintitulat „fals jurnal de jogging” şi este cât se poate de adevărat. Actriţa aleargă, la propriu, în aproape toate scenele, dar textul, scenografia, compoziţia spectacolului vorbesc despre altceva. Decorul cât se poate de minimalist este „jucat” cu abilitate. O ramă, un pardesiu pe umeraş, proiecţiile de pe perete sau o simplă umbră te ajută să ghiceşti stări şi contexte, îţi vorbesc despre o altfel de fugă, cea din exterior spre interior. 

 

„Trecem unii pe lângă alţii. Aleile se îngustează sau se dilată doar în funcţie de stările noastre de spirit. Nu ne întâlnim în fiecare zi, dar ne zărim din ce în ce mai des. Ne studiem. Fiecare îşi imaginează despre celălalt tot felul de scenarii. (…) Oare ei ce fel de muzici şi-au pus în playlist-ul pe care îl ascultă când aleargă?” 

 

De la scenă la scenă descoperim un alt personaj, cu o hăinuţă în plus, cu alţi pantofi, cu alte frământări interioare, cu alt statut şi alte „alergări”. Însingurarea în mijlocul mulţimii poate fi subiectul. Sau fuga de sine. La fel şi dramele femeii de azi, ale unui cuplu sau – pur şi simplu – ale unui om. 

Are feminitate piesa aceasta de teatru, dar are şi forţă, şi ritm. Gesturi simple, cuvinte puternice şi tăceri conturează o mână invizibilă cu care Nicoleta Lefter te prinde şi poartă prin stările personajelor sale. „Aleargă” are o multitudine de „eu”-uri, care pot foarte bine să se regăsească într-un singur om.

 

Aleargă, un spectacol cu Nicoleta Lefter. Concept Silvia Călin. După un roman de Ana Maria Sandu. Video: Black Horse Mansion

 

Facebook: Aleargă, fals jurnal de jogging

 

Trailer