Alec Secăreanu, actorul român care a jucat în „probabil cel mai bun film britanic al anului” – The Telegraph

Pe Alec Secăreanu îl reţinusem din nişte reclame care au rulat pe la noi, căci are o faţă frumoasă pe care nu ai cum să o ratezi. Am primit însă de curând un comunicat de presă care anunţa că filmul God’s Own Country în care joacă unul dintre rolurile principale a fost extrem de bine primit de presa internaţională, chiar lăudat de The Telegraph ca fiind „probabil unul dintre cele mai bune filme britanice ale anului”. Am văzut filmul, mi-a plăcut la nebunie, deşi subiectul este destul de greu de digerat. Am vrut să-l cunosc pe Alec omul, actorul, cel care a reuşit să se transpună şi să zugrăvească o poveste de dragoste a zilelor noastre într-o manieră unică. În acest film, Alec joacă rolului unui emigrant român gay care ajunge să lucreze la o fermă din Anglia şi împreună cu fiul proprietarului acestei ferme  leagă o frumoasă poveste de dragoste, cu suişuri şi coborâşuri, aşa cum se întâmplă peste tot.

Alec mi-a povestit că pentru acest rol, timp de două săptămâni a lucrat efectiv la o fermă ca să se obişnuiască cu animalele şi cu munca de zilier, astfel încât personajul său să pară cât mai autentic. A dat un test, o probă pentru a vedea dacă există chimie între el şi Josh O’Connor, partenerul său din film. S-a pregătit intens şi a reuşit.

Acum, Alec Secăreanu este nominalizat la British Independent Film Awards, cele mai importante premii ale industriei independente de film din Marea Britanie, pentru rolul din  God’s Own Country.

Filmul, care va rula în cinematografele din România începând cu data de 17 noiembrie, are 11 nominalizări la 10 categorii: Cel mai bun film idependent, Cel mai bun scenariu (Francis Lee), Cea mai bună regie (Francis Lee), două nominalizări la categoria Cel mai bun actor în rol principal (Josh O’Connor şi Alec Secareanu), Cel mai bun actor în rol secundar (Ian Hart), Premiul pentru cel mai bun regizor la debut, Cel mai bun scenariu de debut, Cea mai bună producţie, Cel mai bun casting, Cel mai bun sunet.

Rămâne de văzut cum va primi publicul din România acest film extraordinar, însă, până atunci, ne putem delecta cu un interviu cu Alec Secăreanu.

România nu se ştie foarte mult despre tine. Tu ai apărut în atenţia noastră după ce ai fostlăudat prin afară. Cum e să te laude întâi britanicii şi abia apoi să te observe şi românii?

Mai devreme m-am întâlnit cu mama la o cafea şi vorbeam despre chestia asta. Eu lucrez în ţară de foarte mult timp şi am făcut destul de multe lucruri. Am făcut mult teatru independent, am încercat să fiu destul de activ, am o asociaţie împreună cu nişte colegi cu care am terminat UNATC-ul, am tot produs spectacole, am făcut festivaluri. Asta cu celebritatea, faima e relativă.

Dar nu ţi-ar fi plăcut să o capeţi în ţară?

Nici nu ştiu ce înseamnă, habar nu am. Că te recunoaşte lumea pe stradă, nu e o chestie tocmai confortabilă. Am prieteni care sunt mega celebrii şi nu e fun să mergi cu ei pe stradă. Mie îmi placă să-mi păstrez totuşi o zonă de anonimat şi de intimitate în care să pot să fiu om. Nu caut faima şi celebritatea şi nu am intrat în meseria asta pentru lucrul acesta.

Dar este copleşitor să ajungi într-un punct în care lumea să aprecieze munca ta.

Chiar dacă e din afară…

Chiar dacă e din afară. De oriunde ar fi.

Dar cum te-ai simţit când Variety sau The Telegraph a scris aşa de frumos?

Nu ştiu, e un sentiment ciudat…

Nu a scris Evenimentul zilei…

Aşa e, dar nu ştiu cum să valorific lucrurile astea. Eu m-am bucurat, evident. Noi, în momentul în care am lucrat la film, ne-am concentrat pe lucrul acesta, de a face lucrurile cât mai bine, de a spune povestea, de a fi cât mai adevăraţi şi autentici în acel context. Nu ne-am gândit niciodată cum o să fie primit filmul, ce o să creadă lumea, ce critici o să primim şi aşa mai departe. Bineînţeles ne-am bucurat că filmul a fost bine primit şi e un sentiment copleşitor pentru că existau mari şanse să nu fie bine primit.

A fost bine primit în afară. Hai să vedem ce reacţie o să aibă publicul din România. Cum aştepţi să primească publicul de aici?

Nu ştiu, este un film şi sper să-l trateze ca atare. Probabil contextul politic sau social în care ne aflăm acum ar putea influenţa reacţia, însă filmul nu este unul politic, nu-şi doreşte să fie unul politic.

Eu l-aş vedea ca un mesaj pentru Coaliţia pentru familie…

Oook! (râde). Vorbeam şi cu Francis (regizorul) care în momentul în care edita filmul, s-a întâmplat Brexit-ul. Avea o variantă care era aproape de final. Îmi povestea că în momentul în care s-a dus în sala de montaj, după anunţul brexit-ului şi a revăzut filmul, a văzut cu alţi ochi totul. A devenit un film datat , un film din perioada Brexit-ului pe care poţi să-l iei ca şi film politic. Asta se poate întâmpla şi la noi, dar noi nici un moment nu ne-am propus asta.

A fost un film de artă şi atât, nu?

Un film. Nu ne-am propus să facem un film de artă. Cred că e o pistă falsă să-ţi propui să faci un film de artă. Trebuie să-ţi propui să spui o poveste aşa cum ştii tu şi cum crezi tu că trebuie spusă o poveste. În ce se transformă apoi, nu mai depinde de tine. Odată ce filmul este ieşit în cinematografe sau la primul festival, deja nu mai ai nici o putere, nu mai e al tău.

Cum ai ajuns să joci rolul lui Gheorghe?

Casting. A venit la un moment dat Francis, într-o etapă a casting-ului, după ce am trimis un self tape, eu şi câţiva actori români. El a venit să cunoască vreo 15 dintre noi. Apoi am zburat la Londra, eu şi încă trei actori ca să dăm un test de chimie cu Josh (actorul principal) şi eu am luat proba.

Foarte bun actor acest Josh…

Da, e foarte bun, e un actor incredibil. E un om foarte bun. Noi, după proiectul acesta, toţi trei, eu cu Josh şi cu regizorul, ne-am împrietenit foarte mult şi am câştigat o super prietenie, ceea ce nu se întâmplă foarte des.

Au durat mult filmările?

Am avut două săptămâni de pregătire, o pauză de o săptămână şi şase săptămâni de filmare. A fost un timp corect, suficient, pentru un film independent.

E un film cu buget mic, nu?

Da, e un film low budget, un film independent, realizat cu nişte fonduri primite de la diferite asociaţii culturale.

Josh a mai lucrat înainte în alte filme?

Da, a mai jucat, mai are câteva scurtmetraje, a mai jucat în ceva seriale, dar şi pentru el filmul acesta e la fel de important ca şi pentru mine şi pentru Francis.

Asta vroiam să zic, pentru toţi a fost un soi de debut mare.

Da, pentru toţi a fost un debut.

Părinţii tăi au văzut filmul?

Nu. O să-l vadă în România.

Dar le-ai povestit?

Normal. Şi sunt foarte mândri de mine. Mă susţin foarte mult acum. Ei au un background tehnic, sunt amândoi ingineri. Şi eu trebuia să fiu tot inginer, dar am scăpat.

Şi cum ai scăpat?

La noi în liceu era un cerc de teatru, am început să merg acolo, mi-am dat seama că pot să chiulesc de la ore ca să merg la cercul de teatru. Am început să merg tot mai des, mi-a plăcut lucrul acesta, le-am spus alor mei că vreau să mă fac actor, nu au fost de acord, a urmat o perioadă destul de lungă în care au încercat să mă convingă că nu acesta e drumul ci Politehnica. Am fost perseverent şi au înţeles la un moment dat că asta vreau să fac şi au cedat. Din momentul acela au fost alături şi m-au susţinut cât au putut.

Mai ai fraţi?

Da, mai am un frate mai mare, şi el inginer constructor.

Înţeleg că acum ai un agent britanic care te reprezintă?

Da, am un agent britanic, un manager în L.A., s-au întâmplat destul de multe lucruri acum datorită acestui film.

Lucrezi la ceva acum sau urmează?

Citesc scenarii, sunt în discuţii pentru unele proiecte, dar nu pot să spun nimic despre ele.

Dar bănuiesc că în curând o să te vedem într-un nou film…

Eu aşa sper.

Cu cine ai vrea, sau cu cine visezi să lucrezi actor/regizor?

Sunt mulţi oameni pe care îi apreciez ca şi demers artistic. Sunt mult prea mulţi, e greu. Îmi place foarte mult în ultimii ani de zile demersul pe care l-a avut Paulo Sorentino, Scorseze, Tarantino, îmi place Cristi Puiu, Mungiu, Porumboiu, Radu Muntean. Nu am apucat să lucrez cu nici unul dintre ai noştri.

Ai vreun actor de la noi care ţi se pare mişto?

Da, Ivanon şi Tititeni.

Care e premiul la care visezi?

Nu cred în premii.

Cum nu crezi în premii că dacă nu erau atâtea premii nu erai aici?

Da, ştiu, dar nu fac asta pentru premii, nu cred în ele. Nu am făcut-o niciodată. O fac pentru mine şi pentru a spune poveşti. Mi se pare o pistă falsă să-ţi doreşti să faci ceva pentru premii. Eu îmi doresc să fac lucruri ok, premiile să vină ca o parte incidentă a ceea ce fac.

Să nu-mi spui că dacă ajungi la Cannes şi primeşti un Palmes Dor, nu o să-ţi tremure picioarele?

Normal că o să mă bucur de o să-mi tremure picioarele şi o să salt de bucurie şi o să urlu de fericire. Dar nu pentru asta o fac. Profesorul nostru de actorie avea o vorbă: procesul, nu succesul. Dacă te gândeşti la succes, tot traseul pe care urmează să-l ai ca şi proces, o să fie viciat pentru că vrei neapărat să ai succes. Nu te mai concentrezi pe proces, pe ce ai de făcut.

Ce ne spui despre Alec omul, nu actorul?

Sunt un tip sensibil din Berceni.

Mai ai şi alte pasiuni în afară de film?

Îmi place să joc şah şi l-am descoperit destul de târziu. Cred că dacă îl descopeream mai devreme, mi-aş fi descoperit simţul analitic.