Alex Cîrțu, profu’ de engleză care a lăsat catedra pentru a deveni unul dintre cei mai cunoscuți chefi din București: „La 7-8 ani mama mă trezea sâmbătă dimineața cu noaptea în cap să mergem în piață, să cumpărăm pentru supa cu găluște”

Alex Cîrțu este creierul din spatele bucătăriei LifeBox, un business care îți livrează acasă mâncare sănătoasă, toate mesele unei zile, extrem de gustoase, dar în limita unui număr de calorii. Personal mi se pare că nu poți să te bucuri de popularitate și faimă gătind mâncare sănătoasă pentru că cele mai gustoase preparate se știe că nu sunt tocmai cele mai sănătoase. Alex mi-a spus că tocmai asta e provocarea lui.

Dar până să ajungă aici, a avut un drum extrem de interesant în viață. S-a născut într-un context familial extrem de favorabil și ușor ar fi putut ajunge acel copil răsfățat de bani gata. Numai că părinții s-au despărțit, iar această ruptură a atras după sine și multe probleme financiare. Astfel că la 14 ani, Alex Cîrțu a fost nevoit să se angajeze ca să contribuie la cheltuielile casei. Deși muncea, nu a abandonat nici o secundă școala, a ajuns să fie absolvent a două facultăți și a două mastere și a ajuns la titlul mult râvnit de domn’profesor la un liceu internațional cu predare în limba engleză.

O colegă de-ale sale l-a înscris la MasterChef, în primul sezon și a ajuns până în semifinală, iar la sfârșitul concursului și-a dat seama că acesta ar putea fi drumul lui în viață. A pus catalogul în cui și s-a apucat să se școlească în tainele bucătăriei, iar ceva mai târziu își deschidea primul restaurant.

O poveste extrem de interesantă și motivațională pentru mulți dintre noi, iată cum sună traseul lui Alex Cîrțu.

Alex, care e fluxul de gătit la voi?

Noi gătim azi ceea ce se livrează mâine dimineață. Începem de dimineață, până seara, spre noapte și a doua zi se livrează. Livrările încep de la 5 dimineața și se întind până pe la 10.

Bănuiesc că ai o echipă care îți pregătește ingredientele dinainte… îți curăță morcovii și ceapa 😀

Suntem mulți, în jur de 20-25 de oameni pe tură, avem totul împărțit sistematic, preparare legume, carne, pește, patiserie, bucătăria principală în care pregătim tot ceea ce înseamnă mâncare caldă, avem și secție de bucătărie rece, secție de porționare… așa că suntem mulți. Eu, sincer să fiu, gătesc cel mai puțin dintre toți care gătesc aici. Mai mult mă ocup de dezvoltare, de partea de asociere, de teste, de direcțiile noi ale business-ului… Se fac nenumărate ședințe de tasting, feedback în urma acestor ședințe de tasting, remediem, recalculăm, până când ajungem la formula corectă.

Am o întrebare grea: mâncarea bună, gustoasă, nu e neapărat cea mai sănătoasă…

Așa e. Și când spune cineva că un astfel de business e ușor, greșește. Într-adevăr, nu poți să fii pe gustul tuturor și chiar mai avem clienți care spun că preparatul X ar putea fi mai bun sau preparatul Y nu e așa cum mi-l fac eu acasă… Dar când îl mănânci într-un restaurant sau când ți-l faci tu acasă, nu faci întotdeauna cele mai bune asocieri de ingrediente. Mai apoi, lucrăm cu o aplicație dezvoltată pentru noi, unde avem și un algoritm al produselor. Pentru că marea majoritate a clienților noștri optează pentru abonament, nu poți să dai aceeași mâncare over again, că o să te cam plictisești. Atunci, aplicația are un algoritm care calculează frecvența anumitor produse și îmi spune că azi, trebuie să gătesc cu varză de Bruxelles, cartofi mov și linte, iar eu trebuie să concep o rețetă care să conțină aceste ingrediente.

Și să fie bună!

Și să fie bună 😀. Și asta cu să fie bună e un dublu tăiș. Că dacă ți-ai irosit kilocaloriile pe felurile principale, sau mai ai niște gustări dulci – de obicei gustările dulci mănâncă foarte multe kilocalorii, însă nu putem să le scoatem pentru că este plăcerea vinovată a clienților, marea majoritate au spus că nu pot trăi fără o gustare dulce, așa că am eliminat zahărul alb, ne-am orientat către făină integrală și alți îndulcitori naturali – la ultima masă nu-ți rămân multe kilocalorii cu care să te joci.

Și atunci dai o varză de Bruxelles fiartă…

Și atunci e greuț 😀. Varză de Bruxelles fiartă.

Asta e întrebarea mea: de ce ai alege tu ca bucătar șef să lucrezi într-un astfel de domeniu care nu-ți dă multe oportunități, nu ai foarte multe feluri de exprimare. Mâncarea gustoasă nu e neapărat sănătoasă. Ca să fii recunoscut și lăudat, trebuie să dai ceva cu slănină, cu grăsime…

😀 Să știi să slănina nu e chiar atât de rea. Sunt grăsimile acestea trans care reprezintă problema numărul 1, zaharurile, potențiatorii de aromă, aceștia sunt foarte periculoși. Într-adevăr, business-ul acesta te limitează din foarte multe puncte de vedere…

Și îți taie din popularitate…

Da 😀. Dar pe de-o parte este și foarte frumos pentru că-ți dă posibilitatea să gătești cu ingrediente pe care alții nu le folosesc. De exemplu, noi avem un paletar de vreo 1100 și ceva de ingrediente diferite și atunci gătești cu chia, amarant, bulgur, mei, sirop de curmale, toate tipurile posibile și imposibile de orez, ciuperci, cartofi mov, sparanghel alb… E foarte mișto pentru că tu trebuie să te chinui să fie cât mai divers meniul și ajungi să folosești ingrediente pe care alții, în restaurante, nu au norocul să le folosească.

De cât timp conduci bucătăria LifeBox?

De la început. Eu am dat startul. Avem cinci ani pe piață. Înainte am avut un restaurant într-un centru comercial și doi dintre owneri îmi erau clienți. După ce am vândut business-ul acolo, au zis: „hai, vino, că vrem să facem business-ul acesta și ne-ar interesa să te ocupi tu de partea de bucătărie și de dezvoltare pe zona asta”. Chimia era deja, ceea ce mi-a plăcut foarte mult, așa că am pornit la drum.

Alex Cîrțu: „Ne-am mutat într-un apartament micuț, dormeam pe o ușă peste care îmi întinsesem niște pături”

Câți ani ai?

35 😀

Mulți înainte! Știu că tu ai avut un traseu puțin atipic, fără nicio legătură cu ce se întâmplă astăzi… Ți-ai căutat puțin calea până ai ajuns aici…

Păi, ce să-ți spun? 😀 Hai să nu spun că am fost copil de bani gata, dar am avut o copilărie foarte frumoasă în care nu mi-a lipsit nimic. Până într-un moment când ai mei au divorțat, business-urile familiei efectiv s-au dus în cap, au falimentat, mama nu putea să-și găsească un job plătit decent și astfel, la 14 ani – gândindu-te că nu prea făceam eu mare lucru – m-am angajat. Fără nicio experiență, m-am angajat la un atelier de tâmplărie și vopsitorie.

Ucenic 😀

Ucenic. Făceam o groază de chestii la început.

Dar cum te-au angajat la 14 ani? Că nu e legal!

M-au angajat pe un contract de câteva ore, sub semnătura mamei. Era foarte interesant pentru mine, voiam să cunosc, să mă afirm, însă nu am abandonat niciodată școala. Așa că mă duceam la atelier când puteam, nu-mi impuneau un program. Am mers în paralel cu școala, primele două luni mi-a fost foarte greu. Din primul salariu îmi amintesc că am reușit să plătesc întreținerea, telefonul și mi-au mai rămas bani de o Fanta la 2 litri 😀. Îți dai seama că a trebuit să mă descurc pentru că, peste noapte, am trecut de la copilul căruia nu-i lipsea nimic, la copilul care își punea mâncare în caserolă, în frigider și spunea: „asta mănânc azi și mâine vedem dacă reușesc să mă descurc să mănânc ceva, dacă nu, păstrez asta pentru poimâine”. Erau zile în care nu mâncam efectiv nimic. Ne-am mutat într-un apartament micuț, nu aveam pat pe care să dormim, dormeam pe o ușă peste care îmi întinsesem niște pături. Impactul psihologic a fost foarte mare.

În momentul în care am mai crescut m-am angajat tot aici pe un program mai lung. Începusem facultatea la Limbi Străine și m-am dus în practică la o școală cu predare în limba engleză. M-au acceptat acolo, am ajuns să predau, am predat vreo cinci ani și în paralel făceam masterul și a doua facultate. La master ajunsesem să fac diverse internship-uri de la traduceri pentru edituri, până la subtitrări pentru TVR, la filme și desene animate.

După ce am terminat cu masterul, m-a înscris o colegă la MasterChef …

Și de acolo începe noua ta viață…

Da, de acolo a început. A fost mega interesant. Eu nu știam ce e MasterChef, nu auzisem nimic de concurs și nu știam că m-a înscris cineva. Noi aveam în școală un curs care se numea University Course unde puteai alege să predai orice, de la echitație, scrimă și până la gătit, iar eu găteam cu copiii de la grădi până la liceu. Întotdeauna mi-a plăcut să gătesc și ai mei au ținut morțiș să învăț să gătesc.

Bunică-mea a fost bucătar într-un hotel, a învățat-o pe mama și mama de pe la 7-8 ani mă ținea cu forța în bucătărie să învăț să gătesc.

Stai să nu plecăm așa repede din copilăria ta. Spui că ai tăi aveau niște business-uri… Povestește-mi!

Aveam o serie de magazine, niște spații prin en-gross…

Alex Cîrțu: „După două facultăți și două mastere, să renunți și să faci bucătărie…”

Patroni!

Da. Îți dai seama că după Revoluție orice mergea, s-a vândut atâta orez, zahăr, făină și ulei cum nu am văzut în viața vieților mele 😀

Dar tata nu v-a ajutat?

Nu am avut o relație atât de bună cu tatăl meu. Am rupt legătura după divorț, am avut o perioadă în care efectiv am stat supărați unul pe celălalt. Am reluat legătura de vreo 4-5 ani și abia de atunci discutăm mai frecvent. Atunci nu eram foarte bine cu tatăl meu, el avea și un salariu mic și implicit primeam o pensie alimentară foarte mică, cam de două ori valoarea unei alocații.

Mama cred că e foarte mândră de tine azi…

Mama, da 😀. Amândoi sunt, dar mama e super mega mândră 😀

Nu a fost de acord cu faptul că am lăsat școala pentru bucătărie, îmi zicea: „Doamne, dar ce treabă ai tu cu bucătăria? Ai muncit atât de mult să ajungi aici…” Deși maică-mea e modernistă în mentalitate, are anumite lucruri fixiste: trebuie să ai un job bun, carte de muncă… Îți dai seama, domn’profesor la o școală britanică, internațională suna bine.

Una e profesor, alta e bucătar 😀

Exact! 😀 După două facultăți și două mastere, să renunți și să faci bucătărie… Multă lume mi-a zis că sunt nebun. În primul an de bucătărie, a fost ca în primul an de predat când câștigam foarte, foarte puțin. Am început pe un salariu de 350 de lei, iar în bucătărie în primul an nu am câștigat mai nimic. Am făcut doar training-uri, am mers prin diverse restaurante, cu diverși chefi, să învăț cât mai mult, o groază de bartere 😀

Să te afirmi 😀

Da 😀. După acel an, împreună cu câțiva colegi de la MasterChef și cu un investitor, am deschis un restaurant.

Cel din mall, pe care l-ai vândut?

Da, acela.

În ce sezon ai fost tu la MasterChef?

Exact în primul sezon. Cum îmi place mie să zic, am fost cobaii.

Ai ajuns în finală? E așa de departe încât mamaia din mine nu mai ține minte, deși am urmărit fiecare emisiune la vremea respectivă 😀

Am ajuns până în semifinală 😀. Eram mai slab și aveam păr 😀

După mine cred că au mai fost două zile de filmare și s-a încheiat concursul. Dar a fost interesant. Cred că dacă aș fi fost mai bine pregătit psihic, aș fi reușit să am niște rezultate mai bune. Dar eram și foarte obosit pentru că programul meu de la școală era ușor dificil, trebuia să mă trezesc în fiecare zi pe la 5 și ceva dimineața ca să ajung în cancelarie pe la 7 și nu sunt neapărat cea mai matinală persoană. Eram puțin obosit, iar noi la MasterChef am filmat și 36 de ore legat.

Tu spui că ați fost cobaii, dar din ce știu eu, foarte mulți dintre voi s-au afirmat ulterior…

Da, așa este. Zic cobaii într-un sens frumos. Era primul proiect de genul acesta pentru Pro TV, erau sute de oameni implicați și îți dai seama că fiind prima emisiune culinară de genul acesta, apar surprize pe toate planurile. Însă noi am mers la concurs pentru gătit. Ce a apărut ulterior, după sezoanele 3, 4 încolo s-a dus mai mult pe parte de show, de factorul wow, care nu ține neapărat de gătit și s-au deconcentrat. Cei mai mulți care lucrează în industrie sunt din primele două sezoane.

Cum ai luat decizia asta de a renunța la școală, la titulatura de domn’ profesor?

Sincer, nu cred că a fost ceva în viața mea care să nu-mi placă, din punct de vedere profesional. Niciodată nu am fost în postura de a face ceva ce nu mi-a plăcut. La școală, deși am iubit să predau și îmi place să lucrez cu copiii enorm și am zis că ultimii ani, înainte de pensionare o să aleg să mă retrag din activitatea de predat, nu din cea de gătit, am luat decizia asta pentru că mă plafonasem puțin, simțeam că nu mai cresc. Sunt genul de persoană care trebuie să învețe tot timpul, să facă cursuri, să se dezvolte. Chiar dacă sunt mega obosit, asta îmi dă mie satisfacție.

Am zis: „M-am plafonat, vreau să încerc drumul ăsta, să văd dacă pot să fac asta, dacă voi reuși”. Cât încă eram angajat ca profesor, am avut câteva evenimente de succes, unde a fost full house, toată lumea lăuda mâncarea, toți clienții erau super încântați. Am avut eveniment cu 80 de locuri, au venit 120 de persoane și mai aveam și listă de așteptare, ne chinuiam să aducem mese și scaune să putem să-i primim pe toți.

Era momentul și era încurajator.

Dar tu la MasterChef te-ai dus fără să fi avut vreun curs sau vreo școală de bucătari, nu?

Toți eram amatori, sau cel puțin așa trebuia să fim, asta era cerința. Eu când m-am dus acolo am avut ceva probleme prin concurs pentru că nu gătisem niciodată cu anumite ingrediente. În episodul 2 sau 3, am gătit la o nuntă pentru 400 de persoane, nunta lui Edi Stancu, coregraful din ProTv și mi s-a dat să gătesc scoici San Jaques, care costă…

Un salariu de profesor una 😀

Da, da, da 😀. Niște sute de lei bune. Nu mai gătisem niciodată. Ți se puneau niște pungi de scoici San Jaques în mână și spuneau: „Ai grijă să nu strici materia primă, că te omor” 😀. Trebuia să fii atent în stânga și în dreapta, la cei care mai gătiseră. Era Andreea Moldovan care era super versată pe partea asta de preparate scumpe, tot timpul ea gătea homar, langustine, melci, eu găteam mai mult românesc… Dar m-am descurcat.

Apoi am avut o probă cu coquelet, cocoșelul acela de Bretainia. Zice Scărlătescu: „Astăzi o să gătim coclet”, la care eu: „Coche ce?” 😀 Toată lumea a făcut Coq au vin. În capul meu era: „Cum naiba vin roșu la coclet?”. Am schimbat vinul, l-am dezosat și am făcut ciulama din el, cu niște bacon prăjit pe deasupra 😀. Îți dai seama, ei luau la evaluare cele mai frumoase farfurii. A mea era o ciulama. Cât de aspectuoasă poate să fie o ciulama spre deosebire de un Coq au vin? Erau băieții de la camere care mâncau tot timpul ce rămânea de la fiecare și spuneau în gura mare: „Mamă, ăsta e frate gustul românesc. Și cu un bacon prăjit pe deasupra, e chiar ce trebuie” 😀. Așa găteam. Am avut și o probă de cantină. Păi la proba de cantină, pfoa…

Alex Cîrțu: „La 7-8 ani eu voiam să mă joc, însă mama mă trezea sâmbătă dimineața cu noaptea în cap să mergem în piață”

Ai fost maestru 😀

Păi da. Am avut de pregătit ciorbe, tocănițe, tochituri, chestii pe care le mâncam acasă, le gătea orice român. Cei care găteau foarte fency, aveau probleme pe partea asta și întrebau cum se face plăcinta cu brânză dulce și stafide.

Te-ai școlit după aceea?

Da. Am făcut și curs de bucătari, curs de cofetari, am mers la o groază de workshop-uri, în special cu cofetari foarte cunoscuți, din afară. Pentru că întotdeauna mi s-a părut că bucătarii suferă pe partea de cofetărie, am vrut să mă specializez pe ceea ce știam că îmi va cauza ceva probleme și care îmi va folosi.

De ce te-a înscris colega aceea la MasterChef? Mâncase de la tine?

Știa că-mi plăcea foarte mult să gătesc, eram și singurul bărbat român, profesor în școală și toată lumea era surprinsă că vin eu să predau cooking și aveam cei mai mulți copii înscriși. Am mai mers cu niște colege la concursuri de gătit în aer liber, am cules ceva premii și a zis: „Gata, lasă că-l înscriu la MasterChef”.

Dar tu mi-ai zis că în copilărie mama te ținea cu forța în bucătărie. Când ai prins drag?

La început nu-mi plăcea, îți dai seama. La 7-8 ani eu voiam să mă joc, însă mama mă trezea sâmbătă dimineața cu noaptea în cap să mergem în piață, să cumpărăm pentru supa cu găluște. Eu căscam, ea trăgea de mine și mă ținea pe scaun la bucătărie, când eu aș fi vrut să mă uit la desene. Însă a început să-mi dea să curăț niște morcovi, să curăț usturoi, mai rădeam un măr, mai un păstârnac și a început să-mi placă. Și pentru că de la 16 ani stau singur, a trebuit să învăț să-mi gătesc.

Dar de ce stai singur de la 16 ani?

Mama mea a considerat că e bine să fiu cât mai independent. Locuia foarte aproape de mine, venea din când în când dacă aveam nevoie să-mi mai spele sau să-mi calce câte ceva, dar a vrut foarte mult să fiu independent. Nu am fost independent până în punctul în care a trebuit să mă angajez. Inițial maică-mea s-a opus foarte tare ideii de a mă angaja. Firma de tâmplărie la care am mers era locul în care lucra și tata și el a zis să mă aducă acolo și să caute să găsească o formă legală de angajare. Inițial a zis să mă aducă pe perioada verii că îmi va prinde bine și voi învăța să fiu mai responsabil. Ceea ce am și făcut. Când a văzut că începusem să fiu din ce în ce mai responsabil, mi-a zis că poate e timpul să stau singur. Venea, mă verifica dacă am nevoie de ceva, dar deja găteam serios și puteam să am grijă de mine.

Mergea bine restaurantul pe care ți l-ai deschis?

Știi care a fost treaba? Am negociat prost chiria. Chiria se mărea de la an la an și cu fiecare început de an, când se dubla chiria, practic erau 3-4 luni de eforturi foarte mari, trebuia să găsesc contracte de catering adiacente, să fac cât mai multe evenimente, făceam și cursuri de gătit în locație și era un efort uriaș. Am tras linie după câțiva ani și am zis că nu mai merită. Deja eram zi de zi acolo, eu deschideam, eu închideam, eram extrem de obosit. După ce am predat business-ul, am plecat la mare la un prieten de-ai mei care are un restaurant acolo cu gătit industrial. Deja din zona asta de a la carte, fine dinening, catering exclusivist, voiam să văd ce înseamnă gătit industrial. Așa că am acceptat să merg la el, să învăț, dar m-a rupt experiența aia. Am stat 4 luni și jumătate, dar a fost cred cea mai solicitantă perioadă pentru mine. Era un flux uriaș, serveam 6500 de oameni pe zi, a fost greu, dar am învățat foarte multe lucruri.

După ce m-am întors, cred că am dormit câteva zile, am slăbit 23 de kilograme în vara aia .

A, deci nu ai slăbit la LifeBo 😀

😀. Nu, dimpotrivă. M-am îngrășat vreo 7-8 kilograme la LifeBox.

Citește și: Radu Bălăceanu și povestea succesului construit din provocările vieții. De la puștiul căruia îi era hărăzit să împingă vagoane, la omul ce conduce azi unul dintre cele mai importante business-uri din România: LifeBox

Și spui asta? 😀

Ca ai noștri clienți să aibă un stil de viață sănătos, noi trebuie să ducem un stil de viață mai puțin sănătos. E un business destul de solicitant și pentru că ești mai tot timpul în foarte multe treburi, ai uitat să mănânci, mănânci seara târziu, nu mai apuci să ajungi la sală și tot așa… Un stil de viață sănătos nu înseamnă doar alimentație, înseamnă echilibru, somn, sport, înseamnă să fii bine cu tine din toate punctele de vedere. De la alimentație începi.

Acum mai gătești acasă?

Gătesc. Cred că de vreo două ori pe săptămână. Iubita mea e moldoveancă din Chișinău și gătește foarte bine. Când vrea să facă mai exclusivist, mai un crevete, mai un foie gras, nu prea îi ies și îi spun mereu să rămână la preparatele ei tradiționale care sunt excelente 😀

Facem colțunași, face învârtite, face borșuri… 😀

Dar mâncarea sănătoasă îți place?

Îmi place. Nu totul. De fapt e un singur lucru pe care efectiv nu pot să-l mănânc, indiferent cum l-aș găti. Nu pot să suport varza de Bruxelles 😀. Nici cu brânzeturi, nici gratinată, nici cu sos de soia, cu nimic. Am încercat, așa că dacă vrei să mă torturezi, leagă-mă de scaun și dă-mi varză de Bruxelles.

Nu pot să spun că mănânc orice, dar înțeleg gustul unui preparat, al unui condiment, al unui ingredient care nu-mi place, îi înțeleg utilitatea, știu să-l combin și cum să-l gătesc. Sunt mulți care nu folosesc ingredientul pe care nu-l agreează, însă aici nu este despre mine, încerc să găsesc calea de mijloc pentru că același ingredient poate e adorat de mulți alți.

Când ți-e foame și închizi ochii, la ce te gândești, ce-ți imaginezi că ai mânca cu plăcere?

Acum am pachețel de la iubita mea, o lipie de tortilla cu o omletă, niște cartofi dulci în interior și o sălățică.

Ce drăguț!

Nu pot să spun că mănânc nesănătos. Am un singur viciu pe care l-am redus la minim, dar de care mi-e foarte greu să scap și anume Coca Cola.

Și plăcerea vinovată la mâncare care e?

Mă gândesc că pizza ar intra în categoria asta 😀