Alex Lungu și marile mici eșecuri ale zilelor noastre: de ce s-a pierdut un film românesc fără urmă și cum arată încercarea de a-l regăsi prin singurul mystery podcast de la noi, „Cel Mai Bun Film Prost”

Alex Lungu a fost sunetist la un film românesc în 2008, când filmele românești erau mai degrabă în stilul realist al „Noului Val românesc”, iar acesta era povestea unor tineri care se pierd prin munți și încep să moară unul câte unul. Din nefericire s-a întâmplat ceva și filmul nu s-a mai făcut, ba mai mult, a dispărut fără urmă, oamenii nu au fost plătiți și totul s-a terminat în certuri și accidente. 

Atunci Alex Lungu era student la UNATC, la secția multimedia, adică sunet și montaj și a lucrat la acel film ca sunetist. Astăzi încearcă să afle ce s-a întâmplat cu adevărat atunci. Și a plecat în această călătorie printr-un podcast numit „Cel Mai Bun Film Prost”. Cum s-a terminat toată această cercetare despre Marile Mici eșecuri ale zilelor noastre? Aflăm chiar de la Alex Lungu, în rândurile de mai jos: 

Alex Lungu, cum adică Cel Mai Bun Film Prost? Povestește-ne puțin despre proiect…

Cel Mai Bun Film Prost e povestea unui „thriller” românesc la care am lucrat ca sunetist acum mai bine de 13 ani și care n-a fost lansat niciodată. Regizorul nu mai făcuse film, pe noi nu ne-a plătit integral și spre final s-a lăsat cu certuri și accidente. De-a lungul anilor m-am tot gândit la ce-a însemnat experiența aia pentru mine și ceilalți actori, dar n-am reușit niciodată să dau de film. Până când m-am decis să pornesc în investigația asta proprie. Să caut pe toți oamenii din echipă și să fac un podcast ca unul true-crime, pe stil mystery, cum auzi în State. 

Alex Lungu și povestea unui film care s-a pierdut fără urmă

Despre ce era vorba în film? Și cum se numea atunci?

Pe atunci se numea „Sânge tânăr, munți și brazi” și e povestea unor tineri care se pierd prin munți și încep să moară unul câte unul. Suna foarte ambițios pentru un film românesc în 2008, când filmele românești erau mai degrabă în stilul realist al „Noului Val românesc”.

Și de ce nu s-a mai făcut până la urmă?

De produs s-a produs. Noi am filmat toate secvențele! Dar nu știm ce s-a întâmplat mai departe și asta e una din întrebările cele mai importante pe care caut să le aflu de-a lungul poveștii.

Cât de mult te-a durut atunci că nu a mai ieșit filmul?

Destul de mult. Lucrasem o lună întreagă, zi-lumină, aproape fără întrerupere. Ne trezeam la 6 și ne culcam la 12 noaptea. Eram o echipă mică dar eficientă care a consumat multă energie, stres și cafea. N-am văzut nici toți banii care ni se datorau… și speram ca măcar sa am ocazia să-l văd!

După toate astea, îți imaginezi că e tare frustrant să accepți că filmul pur și simplu s-a evaporat de pe fața pământului. 

Și cât de mult ți-a trecut supărarea după ce ai făcut podcastul?

De tot 😊

Alex Lungu: „Eșecul e ceva de care toți ne-am lovit. Cel puțin la fel de mult cât ne-am lovit de succes.”

Toată lumea vrea să reușească, numai la succes te gândești, mai ales în industria asta. Tu vorbești despre eșec, despre compromisuri, începuturi, căutări, regrete și împăcare. Cum așa?

Nu cred că numai la succes ne gândim. Ne-am format noi toți impresia asta romantică despre artistul super hotărât care știe exact ce vrea, căruia îi iese din prima, care nu greșește și nu are dubii și face totul perfect. Dar asta e doar ce putem noi vedea dinafară. În spate e multă frustrare, îndoială, indecizie, regrete, și multe, multe încercări eșuate.

Mi se pare păcat că idealizăm cum ar trebui să ne comportăm sau cum ar trebui să gândim noi fiecare, ca artiști și ca oameni. Nu facem decât să ne stabilim așteptări imposibil de atins. Cred că e mult mai onest să vorbim de toate emoțiile pe care le simțim, fiindcă ăsta e de fapt întregul proces creativ, nu cel povestit în filme și cărți.

Citește și: Florin Iepan, regizorul care a realizat primul film-documentar despre președintele Iohannis. Și cum a ajuns el să ducă filmele în sate, piețe, penitenciare, azile de bătrâni, centre pentru minori

De unde curajul de a vorbi despre eșec?

Nu știu să-ți răspund. Sunt în general o persoană destul de rezervată și e destul de out-of-character să vorbesc public despre o așa experiență. În același timp, eșecul e ceva de care toți ne-am lovit. Cel puțin la fel de mult cât ne-am lovit de succes. De ce să vorbim doar de jumătate din toate experiențele? (râde). 

În fiecare episod al podcast-ului ai câte un invitat, cineva implicat în filmul inițial. Cât de greu ți-a fost să îi convingi să vorbească despre asta cu tine?

Avem mulți oameni în fiecare episod. Fiindcă podcastul nu e unul tip interviu, ci e ca un film documentar. Cu fragmente din toate interviurile luate, montate împreună ca să spună o poveste coerentă, și îmbogățite de sunetul tras chiar de-atunci, ambianțe sonore și tot ce face un documentar bun.

Ca să fiu sincer, nu a fost niciun efort de convingere din partea mea. Toată lumea cu care am vorbit a fost mai mult decât entuziasmată să vorbească cu mine. Cred că faptul că s-a întâmplat acum atât de mult timp, a făcut ca povestitul să fie super plăcut și relaxat. Într-o mare măsură probabil c-a ajutat și că n-au existat camere video.

În industria asta lumea se gândește prima dată la actori, apoi la regizori, poate și la scenariști sau scenografi. Dar extrem de rar la sunetiști. Cum ai ajuns tu să-ți dorești să urmezi drumul acesta?

Eram student la UNATC, la secția multimedia, adică sunet și montaj. Mi s-a părut că mi se potrivește mai bine și că-mi dă șansa să învăț din toate, imagine, sunet, regie, montaj. Și ce șansă mai bună să înveți decât să lucrezi la un lungmetraj, dacă-ți pică așa în brațe oportunitatea?

Astăzi ești regizor, când și cum s-a întâmplat schimbarea?

Păi nu am vrut niciodată să fac doar sunet sau doar montaj. Și de asta nici nu o văd ca pe o schimbare. Mi se pare mai fun să faci din toate!

Mai ții minte care a fost primul proiect artistic în care ai fost implicat? Când ți-ai dat seama că vrei să faci parte din această lume frumoasă, dar extrem de complicată?

Proiect e mult spus, lol. Din liceu făceam mici filmulețe, învățam Photoshop, mă jucam cu sample-uri de muzică, făceam design de coperți de CD-uri și așa mai departe. E bine să ai timp să te plictisești.

Citește și: Ada Galeș, de pe scena Teatrului Național, în rolul antreprenoarei ce pornește un business în plină pandemie

Filmul de la care a plecat podcastul Cel Mai Bun Film Prost spuneai că a primit critici foarte bune de la Irina Margareta Nistor. Există la noi o persoană de care toată lumea se teme, care poate să ridice sau nu un film? Acest The New Yorker, The New York Times sau IndieWire al cinematografiei Românești 😊))

Ummm, nu am spus eu asta, ci regizorul a zis actorilor c-a primit critici pozitive. Asta e o diferență importantă ce ajunge să fie recurentă în poveste. Dar fără spoilere 😊

Sincer nu sunt la curent cu critica de film din România. Știu că există, ca un soi de echivalență, „Film in Frame” și „Film Menu”, dar sincer nu sunt cea mai potrivită persoană să-ți spună mai multe.

Cum vezi tu succesul?

E foarte vagă întrebarea asta, așa că o să răspund și eu vag (râde). Cred că succesul e bun dacă îți oferă un pic de challenge. Dar în același timp, cred că-i bine să ne știm limitele și să acceptăm și ceva ce-ți asigură un trai decent. Chiar nu îți trebuie un milion de dolari să fii fericit.

Și care este proiectul de care ești cel mai mândru? 

Ăsta 😊 

Revenind puțin la podcastul Cel Mai Bun Film Prost. Care sunt cele mai importante trei lucruri pe care le-ai descoperit despre tine în toată această căutare?

Că frica mea de oameni nu e un pericol real. Că nu e sănătos să fiu atât de perfecționist, unele lucruri sunt okay și la 99% din calitate. Și că am intuiții bune, dar că e bine să nu mă încred orbește în ele.

Și, la final, ce urmează pentru tine, Alex Lungu?

O pauză! A fost o muncă intensă și stresantă pentru mine și pentru toată echipa, în special în ultimile câteva luni. Ca să citez din unul dintre actori, „am nevoie de o pauză zdravănă!”.

Cel Mai Bun Film Prost e un mystery podcast despre un film pierdut fără urmă. Un documentar audio în care Alex încearcă să găsească un film la care a lucrat acum 13 ani, ca sunetist. Să înțeleagă cum s-a ajuns la un fail, să vorbească cu toată echipa filmului, printre care și Maia Morgenstern. Și să facă lumină. Un podcast despre Marile Mici eșecuri ale zilelor noastre. Îl poți asculta pe Spotify, Apple Podcasts, Filmprost.ro sau oriunde mai asculți tu podcasturi.