Alex Zamfir este „cel mai bun tată”: „Nu e lucru mai mişto, dar şi mai greu, decât acela de a ajuta un copil să ajungă Om Mare”

Alex Zamfir este publicitar, blogger, scriitor. Dar înainte de toate acestea este tată. Este cel mai bun tată pentru Mark, fiul său, „o titulatură” care s-a transformat în blog şi titlu de carte, un proiect care a pornit de la ideea de a povesti (pentru sine, şi pentru cititori) sentimente, trăiri, întâmplări din momentul în care a devenit tată. Blogul său poate fi considerat „un jurnal tată-fiu”, un fel de jurnal de bord al creşterii împreună… căci rolul de tată nu se termină niciodată. De ce „cel mai bun tată”? Cum aţi ajuns să lansaţi proiectul acesta şi cum s-a transformat într-o carte?

Pentru că orice părinte, atunci când se pregăteşte să devină părinte, este convins că el sau ea va fi cel mai bun părinte, că va face toate lucrurile aşa cum trebuie… altfel decât toţi ceilalţi părinţi. Şi, după ce i se naşte copilul, acelaşi părinte realizează (la un moment dat, după panica iniţială care poate dura câteva zile, luni sau…) că singurul lucru de bun simţ pe care şi-l poate propune este să încerce să fie cel mai bun părinte pentru copilul său. „Cel mai bun tată” sau „cea mai bună mamă” sunt o utopie. „Cel mai bun părinte al copilului meu” este un titlu pe care ar trebui să încercăm să-l merităm cu toţii, căci el nu este implicit, trebuie să munceşti pentru el.

De asemenea, Cel Mai Bun Tată pentru că este un nume de blog mult mai bun decât celmaibuntataalluimark.ro.

Am lansat proiectul pentru că am simţit că aş vrea să-mi povestesc unele întâmplări, trăiri, sentimente, supărări, bucurii cu voce tare. Şi pentru a-i oferi lui Mark, adultul, un jurnal al lui tac-su şi al experienţelor trăite împreună. Sper să-i placă să frunzărească blogul acesta peste ani. La fel, am simţit că unele poveşti de pe blog şi altele care erau la acel moment doar în capul meu merită aşternute şi pe o hârtie reală, nu doar pe una digitală. Plus că, na, acum pot şi eu să mă laud că sunt autor publicat. 

Există o definiţie (subiectivă) pentru „cel mai bun tată”? Aveţi un astfel de model?

Din punctul meu de vedere, să fii cel mai bun tată al copilului tău înseamnă cea  mai frumoasă meserie din lume. Şi cea mai grea. Înseamnă să înţelegi că a fi părinte nu este egal cu a fi cel mai bun părinte al copilului tău şi că trebuie să munceşti zi de zi pentru a spera ca, la un moment dat, să ajungă şi el să te considere un părinte ok. Şi mai înseamnă o şansă enormă: aceea că indiferent ce greşeli ai face astăzi, mâine poţi s-o iei de la capăt şi să faci lucrurile mult mai bine. 

Nimeni nu este cel mai bun părinte mereu, avem momentele noastre bune şi cele mai puţin bune (şi pe acestea ni le amintim, mai degrabă). Asta nu înseamnă că nu trebuie să ne străduim cât de des putem, căci mie mi se pare că nu e lucru mai mişto, dar şi mai greu, decât acela de a ajuta un copil să ajungă Om Mare.

Am bucăţi de modele de la diferiţi părinţi, începând cu ai mei şi continuând cu prieteni, rude, necunoscuţi etc. Şi aşa mi se pare că ar trebui să fie: să încercăm să vedem lucruri care ne plac şi care ni se potrivesc la alţi părinţi şi să încercăm să le aplicăm în relaţia cu ai noştri copii.

Care sunt cele mai mari dileme ale unui tată la început? Rămâne un părinte fără dileme (poate atunci când mai creşte copilul)?

Oare o să-mi semene (a se citi: oare pot să fiu 100% sigur că e al meu 🙂 )? Oare o să ştiu cum să-l ţin? Oare o să-l sperie vocea mea (una din dilemele acestui tată)? Oare o să se oprească vreodată din urlat? Oare fac bine ce fac? Oare mai vrei să continui până mâine?

Nu. Cred că dilema privind ce fel de părinte eşti sau, mai precis, dacă eşti un părinte suficient de bun, te va urmări toată viaţa. Îmi zicea un alt tată o vorbă foarte mişto: din meseria de părinte nu te pensionezi niciodată sau te pensionează doar moartea.

Care au fost cele mai apreciate sfaturi pe care le-aţi oferit pe blog, care a fost cel mai citit articol?

În general încerc să nu dau sfaturi de parenting, pentru că nu sunt un specialist de parenting. Trăiesc în casă cu cel mai bun trainer de parenting democratic (nu, nu cred că sunt subiectiv), ceea ce înseamnă că şi eu, şi Mark am avut mare noroc. Aşa că încerc mai degabă să povestesc cum facem noi în diferite situaţii. Uneori oamenii sunt de acord, alteori, nu. Întotdeauna, dar ÎNTOTDEAUNA, cei care nu sunt de acord sunt cei mai vehemenţi, ca şi cum faptul că nu fac lucrurile ca noi, îi face automat nişte părinţi „răi”. Nu este aşa, fiecare familie are regulile ei, valorile ei etc. Eu doar povestesc ceea ce ni se potriveşte nouă. Cel mai citit articol este unul de „sfaturi simpatice” despre cum să faci sex după amiaza când doarme copilul. Ceea ce mi se pare foarte funny. 🙂

Cum au primit cititorii un blog (cu şi) despre un tată într-o lume a blogurilor (cu şi) despre mămici?

Cred (sau sper) că cititorii s-au bucurat nu că un tătic s-a apucat să scrie un alt blog, ci că un părinte s-a apucat să povestească şi altfel despre ce înseamnă să fii părinte. Căci, deşi sună a laudă de sine (ok, poate pentru că este laudă de sine), mie mi se pare că am reuşit să-mi fac o voce distinctă cu care povestesc exact ceea ce am spus şi mai sus: că meseria de părinte (da, mi se pare că este o meserie ca oricare alta, care trebuie studiată pentru a deveni mai bun) este cea mai frumoasă meserie din lume şi cea mai grea. Şi, de cele mai multe ori, reuşesc să povestesc despre diverse situaţii cu umor. Dacă m-ai vedea cum râd singur când scriu diverse articole prin cafenele, probabil că ai zice că sunt nebun. 🙂 (Nota bene: nici măcar eu nu cred că sunt în totalitate sănătos la cap).

Şi apropo de cum scriu: ieri îmi zicea o mamă care scrie şi ea: Măi, şi eu aş scrie ca tine, dar mi-e jenă. Şi mie mi-e jenă de multe lucruri dar despre cele mai multe din experienţele mele de părinte (şi bune, şi rele) scriu cu mare drag şi fără prea multe probleme.

Vă citesc deopotrivă şi mămicile şi tăticii? Care e feedback-ul primit până acum?

Mă citesc mult mai multe mămici decât taţi. Asta şi pentru că , din păcate, în general în lume şi în particular în România, creşterea copilului este văzută ca o responsabilitate primordială a femeii. Ceea ce mi se pare o tâmpenie, căci rolul tatălui în dezvoltarea copilului este la fel de important. Iar dacă este să militez pentru ceva, militez pentru asta: ca şi tatăl să-şi propună să fie mult mai prezent în viaţa copiilor săi.

Soţia vă citeşte? Cum este pentru dvs. „cea mai bună mamă”?

Soţia mea este un munte de toleranţă când vine vorba despre blogul meu, căci după mine, este de departe persoana de care râd cel mai mult. Şi, de cele mai multe ori, lucrurile haioase pe care le scriu despre noi doi sunt inventate sau foarte mult exagerate. Doar că cititorii au tendinţa de a crede că tot ce scriu eu este adevărat, cuvânt cu cuvânt. Ceea ce nu are cum să fie foarte simpatic pentru ea. Am norocul să am alături un om foarte mişto care mă lasă „să-mi fac de cap” pe blog  cum vreau eu, ceea ce mi se pare un lucru mişto şi rar. Căci mie-mi trec multe tâmpenii prin cap.

Pentru mine ea este cea mai bună mamă a lui Mark. Mă repet: nu există cea mai bună mamă, aşa cum nu există cel mai bun tată. Dar sper ca să fie cât mai multe mame care să aibă grijă şi să se poarte cu copiii lor aşa cum face Iulia cu Mark. Cred sincer că Mark este un copil extrem de norocos să aibă o asemenea mamă. Nu mai zic de tată… 🙂

Mark ştie că aveţi cea mai frumoasă meserie din lume? Cum e „meseria” asta într-o zi obişnuită?

Îi povestesc lui Mark cât de des pot despre cât de mişto este să fiu părintele lui. Câtă bucurie îmi aduce, cât îmi place ce copil este şi ce copil a devenit. Şi, ce mi se pare foarte tare este că deja spune el singur: „Tu eşti cel mai bun tată pentru mine” sau „Eu sunt cel mai minunat pentru tine sau mami”, căci mi se pare foarte important să ştie că el este cel mai minunat pentru noi, cum la fel de important mi se pare să ştie că nu este, nici pe departe, cel mai minunat copil din lume, pentru că nu există aşa ceva.

Meseria asta este în toate zilele plină de momente foarte mişto, de momente tensionate, de milogiri din partea lui pentru diferite achiziţii şi milogiri din partea noastră pentru a mânca şi altceva decât ce mănâncă de obicei. Cu multe râsete, discuţii lungi şi joacă. Cu mulţi nervi, multe momente de panică (ale lui şi/sau ale noastre). Cu multe „Te iubesc”-uri (mai mult ale noastre, dar şi câteva de-ale lui). Am zis de joacă? Ok, cu foarte multă joacă, ceea ce mi se pare foarte important şi pentru el, dar mai ales pentru noi. Mi se pare esenţial pentru un adult să se joace. Şi, din păcate, mi se pare că prea puţini o fac. A, da, şi cu foarte multă oboseală. ŞI uneori, cu număratul zilelor până când va împlini 18 ani şi va hotârî că e un moment oportun să se mute singur…

Spuneţi-ne un secret din lumea celor mai buni taţi? Ce ştiu ei şi numai ei atunci când petrec o zi cu cel mic?

Secretul, cred, este să fii conştient că tu şi cu mama lui sunteţi cei mai importanţi oameni pentru el sau ea. Şi că, indiferent ce veţi face sau NU veţi face, îl veţi influenţa în viaţă mult mai mult decât, poate, vă doriţi sau vă propuneţi. Şi atunci, fiind conştient de aceste lucruri, cred că încerci să faci lucrurile mai cu cap, mai atent.

De asemenea, mi se pare important să încerci să te gândeşti cât de des poţi, atunci când trebuie să iei o decizie, la ce e mai bine pentru el, nu la ce e mai bine pentru tine. Dacă faci aceste lucruri şi îi arăţi zilnic cât de mult îl iubeşti, eu zic că eşti foarte, foarte bine.

E un slogan celebru pentru taţii de fete – care se poartă pe tricouri mai ales: „I have a beautiful daughter. I also have a gun, a shovel and an alibi” (Am o fiică frumoasă. Am, de asemenea, o puşcă, o lopată şi un alibi). Cum ar suna un slogan pentru taţii de băieţi?

„Really relaxed dad over here… Yeah, it’s a boy!!” (Sunt un tată foarte relaxat… da, e băiat!) Cam aşa… 🙂