Cum a ajuns Alexandra Arnăutu să lucreze pentru Cabinetul Majestății Sale Margareta: „Regele și Regina erau oameni foarte corecți, foarte responsabili față de ceea ce au promis și cu o infinită dragoste pentru țara lor”

Alexandra Arnăutu este om de comunicare, iar cu talentul de a face cunoscute și înțelese povești și concepte, Alexandra a devenit, atunci când a fost momentul, secretar al Majestății Sale, Margareta, Custodele Coroanei României, iar mai târziu, când a decis să creeze propriile proiecte culturale și educaționale a făcut întocmai.

De câțiva ani, Alexandra este preocupată de reciclare și de educația de mediu, în proiectul la a cărui implementare și dezvoltare a contribuit, Patrula de Reciclare.

De ce te-a interesat, înainte să devină la modă, reciclarea?

Alexandra Arnăutu: Reciclarea a venit spre mine, nu eu spre ea. Știam câteva lucruri, aveam niște repere dar totul a luat amploare în 2010, când m-am lansat în domeniu prin colaborarea cu Asociația Română pentru Reciclare RoRec.

Am fost contactată pentru a organiza acțiuni de informare și colectare a deșeurilor electrice, în țară. Țin minte că eram la ei în birou și se vehiculau niște noțiuni noi pentru mine : creare de infrastructură, colectare selectivă, informare și mobilizare a comunităților, cum convingi oamenii să facă aceste demersuri și le învingi reticența, cum faci o acțiune de colectare deșeuri electrice… Acesta era obiectul de activitate și misiunea Asociației RoRec. Membrii asociației erau producători de electrice și electrocasnice, deci aveau ca responsabilitate să se implice în colectarea deșeurilor electrice și în crearea unei infrastructuri eficiente pentru că, în România, acest domeniu era la început. Mie mi se părea copleșitor, dar mă cucerise această misiune ecologică.

Am făcut prima acțiune de colectare într-un oraș din vestul țării –  am implicat autoritățile, am făcut campanie de comunicare în presă, am distribuit flyere. Ce m-a impresionat este că, din prima clipă, profesorii și elevii lor adolescenți au înțeles ce ne-am propus și ni s-au alăturat ca voluntari. Ei au mers mai departe și au transmis mesajul nostru în comunitate, apoi au venit la punctul de colectare unde ofereau informații și ajutau în relația cu oamenii care aduceau deșeuri electrice. Ei asimilaseră informațiile și erau mult mai convingători decât noi, pentru că erau membrii acelor comunități. Atunci când un tânăr vine spre tine, tu, ca adult, ești mai sensibil și mai atent. Această experiență nemaipomenită s-a repetat de fiecare dată, la fiecare acțiune de acest fel.

Ce crezi că îi mâna în luptă?

Alexandra Arnăutu: Dorința de a face ceva bun, de a fi utili. Ei au înțelesmult mairepede că natura nu este ceva eteric, ci este în tot ce ne înconjoară, că noi facem parte din ea și ea din noi. E o armonie între noi și natură. Prin ei, și noi am ajuns să conștientizăm mai mult acest aspect, în acea perioadă. A fost o experiență nouă pentru mine, și am avut surpriza că a modificat percepția celorlalți asupra mea. La o privire de suprafață, trecusem de la Casa Regală la ceva ce părea o activitate de salubrizare. Unii, însă, știau că reciclarea era ceva mult mai profund, mai important decât atât. Cel mai mic voluntar la primele acțiuni a fost fiul meu care, pe atunci, avea numai 5 ani. Era foarte convingător și de neoprit.

De ce sunt copiii mai sensibili la acest subiect decât adulții?

Alexandra Arnăutu: Copiii văd natura și tot ce îi înconjoară cu o curiozitate și cu o bucurie pe care noi, „oamenii mari” le-am pierdut, oarecum. Când vezi ce încântați privesc un fir de iarbă, o floricică, parcă îți revin și ție aceste bucurii. Cel mai mare impact l-am avut prin implicarea copiilor și tinerilor. Am mers către ei cu informații și argumente potrivite pentru vârsta lor, i-am responsabilizat să fie primii care adoptă obiceiuri sănătoase față de mediu și să-i inspire și pe adulți. Ei au putut să influențeze în bine familiile, care au devenit mult mai responsabile în viața de zi cu zi. Acest lucru s-a propagat la prieteni, la vecini.

După prima activitate la care a participat fiul meu, a mers și a povestit la grădiniță. Dintr-o dată, educatoarea și alți părinți se uitau ciudat la mine și am căutat să mă lămuresc ce se întâmplase. Mi-am dat seama că, din ce le spusese fiul meu, au înțeles că eu lucrez la Salubritate. Le-am explicat despre ce era vorba și m-am întrebat de ce era o problemă dacă chiar aș fi lucrat la Salubritate. În astfel de situații înțelegi și cum se raportează oamenii unii la ceilalți, cât de greu este pentru unii să respecte anumite meserii. Pentru mine anii 2010-2011 au fost o experiență plenară: am intrat intr-un nou domeniu, am călătorit foarte mult prin România, am descoperit oameni extraordinari, inițiative locale despre care nu știam și nu se vorbea și, cel mai important, i-am descoperit pe acești profesori și pe elevii lor.

Ce te-a dus către acest domeniu complet nou pentru tine?

Alexandra Arnăutu: Experiența mea profesională și umană este legată de diverse întâlniri providențiale. Nu am avut un obiectiv setat să intru în companie x, sa devin director la vârsta de, să bifez căsuța cu copilul. Nu mi-am organizat viața într-un excell. Ce m-a influențat foarte mult a fost încrederea și dragostea de oameni. Am fost un copil foarte iubit, foarte ocrotit. Am avut o copilărie minunată, deși am petrecut-o în Liban în timpul războiului. Am trecut prin toate etapele conflictului de atunci, am fost și refugiați, dar am avut mereu aproape familia și prietenii, a fost o experiență formatoare extraordinară. Atunci cred că am devenit foarte deschisă la ce mi-a pregătit destinul.

Am studiat Arabă-Franceză, la facultate. Au urmat  ani de experiențe profesionale diverse care au culminat cu angajarea la Casa Regală. În 2008 am pornit pe drumul meu propriu, ca antreprenor al unei firme de comunicare și organizare de evenimente. Apoi, în 2010, s-a ivit o colaborare in domeniul  reciclarii. Eram deja de doi ani pe cont propriu, aveam o mică echipă, făcusem diverse proiecte culturale și colaborasem cu ONG-uri pentru evenimente caritabile, campanii de comunicare. Am fost la o întâlnire în care am aflat că se pun pe picioare niște proiecte de amploare care să impulsioneze practica reciclării și experiența mea în organizarea de evenimente și management logistic era utilă la implementare. Așa am ajuns să activez în domeniul reciclării și, mai apoi, în educația de mediu la nivel național, pein Patrula de Reciclare și Asociația Volens.

Cum a apărut Casa Regală în viața ta?

Alexandra Arnăutu: Aveam 26 de ani și îmi căutam de lucru. Trimiteam CV-uri peste tot. Într-o zi primesc un telefon și o invitație la o „instituție de anvergură”. Ulterior aflu că este vorba despre Secretariatul Casei Regale care caută un colaborator. Mi s-a părut incredibil să primesc un astfel de telefon, dar eu cred în povești cu zâne și Feți-Frumoși, așa că mi-am zis „de ce nu?”.

Am intrat în Palatul Elisabeta în august 2002 cu un trac enorm. Secretarul privat al MS Regelui din Elveția, dna Constanta Iorga, m-a instruit puțin legat de protocol: cum fac o reverență, cum mă adresez. Urma să dau interviul cu Majestatea Sa Margareta, atunci Alteța Sa Regală, Principesa Margareta a României. Când am intrat în cameră, nu știu de ce, dar mă așteptam (e ridicol, știu!), să găsesc o prințesă în rochie fastuoasă și tiara pe cap. Nu era așa deloc. M-am trezit în fața unei persoane foarte calde, zâmbitoare, îmbrăcată normal, dar elegant (fără tiară, desigur). Mi-am făcut reverența, și, de emoție, nu am mai putut să mă ridic și am rămas cu genunchii îndoiți. Alteța Sa Regală a izbucnit în râs și mi-a spus că, atunci când voi reuși să mă ridic, să iau loc. M-a ajutat foarte mult. Discuția a început ca un interviu obișnuit, apoi a devenit mai atipic – am vorbit despre familie, despre experiența mea de până atunci, nu numai profesională, ci și de studii, de călătorii. A urmat întrebarea cheie: unde vă vedeți în următorii 5 ani? În contextul respectiv i-am spus că am o imagine în care mă văd a la un picnic, alături de copilul meu și de prieteni buni. Am fost convinsă că a fost o catastrofă de răspuns, dar am spus ce am simțit. S-a râs, mi s-a mulțumit, am plecat încântată că am ce povesti nepoților că am fost la un interviu la Casa Regală a României.

Eram convinsă că lucrurile se vor opri la această unică amintire. A doua zi, când am primit telefonul care mi se promisese, nici nu am lăsat-o pe doamna Iorgasă vorbească. I-am spus că le mulțumesc tuturor pentru oportunitate și pentru că mi-au acordat timpul lor, că știu că nu am trecut… Când a reușit să mă oprească, mi-a spus că a sunat ca să mă întrebe dacă vreau postul. Eu am amuțit. A repetat întrebarea și am spus da. Așa a început o experiență care m-a format ca om și ca profesionist. În acel moment aveam depuse actele pentru a pleca în Canada. Decisesem asta în urmă cu puțin timp, în urma traumei pe care o avusesem cu tata în spitalele din România. Ajunsesem să cred că nu se mai poate schimba nimic iar singura soluție era să emigrez. Dar experiența de la Casa Regală a contat enorm. Acolo am descoperit că valori ca dragostea de oameni și de familie, credința, simțul datoriei față de țara ta și față de ce ai promis să faci pot fi și asumate, nu doar declarate. Acolo erau reale.

Cum era în proximitatea Regelui?

Alexandra Arnăutu: Am descoperit oameni care, prin arborele lor genealogic, erau la un nivel greu de egalat și nu te așteptai să fie atât de modești, de calzi și de apropiați. Regele și Regina erau oameni foarte corecți, foarte responsabili față de ceea ce au promis și cu o infinită dragoste pentru țara lor. Și Regina Ana tot așa simțea România, ca pe țara ei. Nimic nu zdruncina acest sentiment. Indiferent ce apărea în presă, ce se spunea, ce vorbeau oamenii, acest lucru era de nezdruncinat. Regele era un om profund credincios. Și-a asumat de foarte tânăr misiunea de a-și pune țara și poporul înainte de orice și acest lucru se manifesta în cele mai mici gesturi. Era incredibil să vezi reacția unei săli sau a unei adunări la un eveniment de la Palatul Elisabeta. Veneau și oameni care nu erau deloc monarhiști, oameni cu vederi ideologice foarte diverse, pentru că acest este rolul Casei Regale, de a cataliza energia tuturor reprezentaților societății. În clipa în care intra Regele, aura sa, atitudinea sa aveau un impact copleșitor asupra tuturor. Impresiona pe oricine prin felul lui foarte deschis și bun de a privi oamenii. Cei care veniseră din curiozitate, plecau cu o amintire de neuitat.

Am fost odată la Versoix. Eram în grădină și a venit la poartă o familie de români care m-a întrebat dacă acolo locuiește Majestatea Sa Regele. Am spus că da. Vizitatorii au fost mirați că nimeni nu păzește curtea. Am anutat pe Majestatea Sa Regele care a a ieșit îmbrăcat obișnuit, a salutat familia respectivă – ei erau siderați – și i-a întrebat cu ce ocazie sunt în Elveția, ce fac în România, a făcut o poză cu fiul lor. Ei au fost atât de încântați. Veneau în audiență oameni din toate categoriile sociale, unii cu obiecte pe care le păstraseră cu riscul de a fi pedepsiți sau trimiși la închisoare, pe vremea comunismului. Erau obiecte pe care le salvaseră și le-au înapoiat Familiei Regale pentru a fi expuse în muzee sau la Castelul Peleș… oameni de o generozitate extraordinară. Toți au fost primiți cu bucurie și respect. Nu o să uit niciodată ce efect a avut acest respect asupra colaboratorilor lor, cât de mândri erau –  de la cei din echipa  SPP, care erau prezenți doar pe parcursul șederii M.S.Regelui în țară( și spuneau că este pentru prima dată când persoana careia ii asigura protectia  îi salută, îi întreabă ce fac, le mulțumește) până la persoanele care erau angajate permanent. Era un loc unde lumea era mult mai bună.

Alteța Sa Regala Principesa Margareta, acum Majestatea Sa Custodele Coroanei, a preluat aceste valori de la tatăl ei: această dragoste de oameni și de țară, prin Fundația Regală Margareta a României și prin tot ce a făcut. Membrii Familiei Regale au această convingere că dăruiești prin ceea ce faci, dar și prin felul în care faci lucrurile. Felul în care te prezinți,  te adresezi oamenilor. Totul era firesc, te ajuta să te adaptezi vieții „la Palat” și să vrei să dai mai departe aceste daruri.

Când am plecat, am dus mai departe ce am învățat acolo. M-am implicat cu multă pasiune în tot ce am făcut, nu am disprețuit nicio muncă, am avut si am încredere în oameni, am considerat că numai împreună putem construi ceva important și am susținut proiectele care produceau  acea schimbare în care  cred. Am încercat să urmez exemplul lor.

Care era rolul tău la Casa Regală?

Alexandra Arnăutu: Am fost secretarul Majestății Sale Regele Mihai. Aveam responsabilitatea programului când venea în România: întâlniri, audiențe, evenimente și în mod permanent gestionam corespondența pe care o discutam pentru a răspunde solicitărilor.

Apoi am devenit șef de cabinet a Alteței Sale Regale Principesa Margareta. Avea un program foarte încărcat, se adăugau și interviurile cu presa, proiectele Fundației… a fost o perioadă în care am învățat enorm. Aici am dobândit multă experiență în organizarea de evenimente mari, complexe, de nivel foarte înalt. La Palat s-au reluat, după decenii, evenimente de tradiție: ceremoniile de decorare, Croaziera Regală, acordarea titlului de Furnizor al Casei Regale și multe altele. Altețele Lor Regale au fost foarte implicate în readucerea acestor tradiții și în restabilirea unui protocol regal. Era foarte important să existe aceste reguli care dădeau un anumit statut evenimentului și, în același timp, nu era nimic artificial. Nu era nimic forțat. Totul era simplu, fără fast. Totul se concentra pe importanța și, uneori, pe frumusețea evenimentului. Si acest lucru continuă. Mi-a plăcut enorm experiența pentru că erau implicate toate categoriile sociale: grupuri de elevi și tineri care veneau cu profesorii, profesioniști, instituții, presă, seniori, toate grupurile de vârstă și populație erau prezente. Am încercat, în ceea ce a urmat, să dau și eu mai departe ceea ce căpătasem aici.

Cum te-a schimbat experiența asta?

Alexandra Arnăutu: În primul rând nu am mai vrut să plec din țară. Mi-am dat seama că nu asta era soluția, iar ceea ce îmi doream, de fapt, era să găsesc o normalitate, așa cum o înțelegeam eu. Acest loc caracterizat de integritate umană și valori asumate, l-am găsit aici, în cadrul Casei Regale. Familia Regală ar fi putut să nu se mai întoarcă niciodată în țară, după ceea ce a suferit. Dar au făcut-o, pentru că dragostea de țară și simțul datoriei erau reale, nu erau povești.

Am petrecut la Casa Regală 6 ani minunați care m-au format ca om și ca profesionist. Aveam să descopăr, în toți anii care au urmat, că nu am plecat niciodată definitiv. De altfel, primul proiect al firmei au fost tot cu Casa Regală: Nunta de Diamant a Majestăților lor, în iunie 2008. În tot acești ani – din 2008 și până acum – am rămas aproape prin colaborări sau prezență la evenimente de celebrare sau de cupănă (cei mai mulți dintre foștii angajați am fost voluntari în momentele de despărțire, la funeraliile Majestăților Lor). Un alt proiect făcut de data aceasta cu Fundația Regală Margareta a României a fost Pasărea de Foc, în anul 2009. Primul spectacol de dans comunitar, inițiat de Jungen Rumänen Eine Chance!, care a reunit 110 copii din toate categoriile sociale, inclusiv cu dizabilități, din București, Brașov și Sibiu. Sub coordonarea unui coregraf german, Josef Eder, cu experiență în dansul comunitar, tineri care nu făcuseră niciodată dans au creat magie. Au făcut un spectacol ovaționat de întreaga sală mare a Teatrului Național, în cadrul Festivalului George Enescu. Și asta pentru că au fost susținuți și încurajați să aibă încredere în ei și în ceilalți. A fost ceva măreț, ceva dătător de speranță. Acești tineri au arătat că poți face imposibilul, că poți, după o viață pe străzi, de exemplu, să ajungi să dansezi pe una dintre cele mai importante scene ale țării, că ești în stare. A fost unic!

Când am contribuit la implementarea și dezvoltarea Patrulei de Reciclare un proiect conceput de Andreea Calev Idriceanu, am regăsit aceste experiențe umane. Iubirea de la om la natură și invers. Și aici copii cu dizabilități, copii cu nevoi speciale s-au dovedit capabili de performanțe incredibile, pentru că profesorii lor au crezut în ei și le-au dat încredere în ei înșiși. Copii care erau în abandon școlar, „rebeli” greu de integrat și-au găsit un loc în Patrulă. Pentru că Patrula reunește oamenii care au multă iubire de dat – profesorii și pe cei care au multă nevoie să primească iubire – preșcolari, elevi, liceeni. Cred că în acest domeniu e loc pentru multe inițiative. Nu cred în concurență în societatea civilă. E mult loc pentru oricine vrea să facă bine, să propună o soluție, să schimbe ceva. Ce cred eu că am făcut noi mai special este că ne-am concentrat foarte mult pe relațiile umane. Am avut mereu o persoană dedicată consilierii profesorilor. Așa am aflat ce fac acești oameni la firul ierbii. Eu am învățat enorm și de la profesorii și de la copiii care au fost în acest program.

Din 2015, Patrula de Reciclare se desfășoară sub Inaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Maria a României. Pentru mine această recunoaștere a însemnat și continuă să însemne enorm.

Începând cu 2019 programul național de educație de mediu Patrula de Reciclare este coordonat de Asociația Volens, un ONG pe care l-am creat pentru a perfecționa un model inovator de educație non-formală de mediu și nu numai, o educație care dezvoltă abilități esențiale și contribuie la incluziunea socială a copiilor și tinerilor diferiți.

În 2021, am publicat Ghidul Bunelor Ecomaniere, cu ajutorul profesorilor și al copiilor, pe 10 teme de mediu foarte actuale, cu exemple concrete de bune practici realizate de echipele de voluntari, în localitățile lor. Prin acest Ghid și campania de presă am atras atenția și autorităților locale asupra potențialului pe care îl au tinerii din comunitățile lor.

Patrula înseamnă oamenii care au creat-o, cei cu care am lucrat, am râs, am crezut, am trăit victorii și momente grele, am făcut o schimbare în bine in ciuda tuturor celor care nu ne-au dat nicio șansă. Am primit extraordinar de mult și vreau să vorbesc despre acești oameni. Vreau să povestesc despre câte înfruntă un profesor dedicat ca să-și implinească misiunea într-un colț uitat de țară sau când nimeni nu-l susține, despre cât de responsabili și de minunați sunt copii cărora comunitatea și chiar părinții nu le acordau încredere din cele mai diverse motive.

Voi face tot ce îmi stă în putință pentru a continua ce ne-am propus, în ciuda greutăților pe care le avem de înfruntat mai ales pe plan financiar. Sunt convinsă că acest program poate inspira și contribui în continuare la formarea tinerilor pe mai multe planuri. Cine dorește să ni alăture în acest efort găsește informații despre modalitățile de susținere pe patruladereciclare.ro. Patrula de Reciclare este azi o comunitate de mii de profesori și copii voluntari capabili să-și îndrume comunitățile către un trai sustenabil. Este, de asemenea, un model de educație aplicată, incluzivă, o șansă la afirmare pentru copiii din mediul rural și o carte de vizită a României în mișcări și platforme internaționale.