Alexandra Bulat, prima româncă laburistă, aleasă consilier în Marea Britanie: „Dacă mă întrebai înainte de Brexit, ți-aș fi zis că toți politicienii sunt la fel, corupți, și că nimic nu se poate schimba în politică.”

Alexandra Bulat are 27 de ani și tocmai a fost aleasă county councillor în Cambridgeshire (în echivalență românească, consilier în consiliul județean din care face parte și orașul Cambridge), din partea partidului laburist.

Detaliile importate în această dinamică: Alexandra a făcut sociologie la universitatea din Sussex; University College London i-a oferit o bursă de cercetare pentru 3 ani, legată de politicile de imigrație, finalizată cu un doctorat; susține un curs la Cambridge, a muncit în toată perioada studiilor și a simțit, oricât de dificil i-a fost să răzbată, că în Anglia a primit mai multe oportunități decât ar fi primit în țara în care s-a născut.

Alexandra a candidat într-o zonă a orașului Cambridge (Abbey), iar votanții care au făcut-o câștigătoare sunt englezi, nu imigranți.

Vârsta medie a consilierilor cu care ea va lucra în următorii 4 ani este de 59 de ani, singurul tânăr pe care l-a întâlnit a fost un domn de 35-40 de ani, iar cei mai mulți dintre colegii ei sunt bărbați. 😉

Care e munca ta acum?

Alexandra Bulat: În 2012 am plecat din România la studii în Marea Britanie și tot timpul cât am stat aici am avut tot felul de job-uri, de la resurse umane, la secretară, iar anii trecuți, în timpul și după finalizarea doctoratului, am lucrat mai mult în cercetare și în ONG-uri.

Acum, am fost aleasă pentru consiliul de comitat aici, în Cambridgeshire, dar încă lucrez pentru o facultate, ca asistent de cercetare. În plus, mai am un job într-un ONG. Duc, practic, două job-uri part-time, la care se adaugă politica, deci chiar trebuie să mă gândesc bine dacă în următoarele luni nu trebuie să renunț la ceva.

Citește și: Ramona Mitrică, femeia ce schimbă imaginea țării peste hotare „povestindu-le” britanicilor cultura românească printr-o editură ce publică autori români și prin singurul festival de film românesc de la Londra – LIFE.ro

Să fiu sinceră, nu m-am așteptat la acest rezultat în alegeri; am candidat mai mult cu gândul să încerc experiența politicii, a campaniei electorale, iar după ce am aflat rezultatele, pe 7 mai, după alegeri, am realizat că trebuie să mă gândesc serios la ce voi face cu celelalte job-uri.

La ce îți va fi cel mai greu să renunți?

Alexandra Bulat: Cred că la amândouă. Tot timpul mi-am păstrat niște contacte și în organizații, dar și în mediul academic. În timpul doctoratului am studiat politicile de imigrație în Marea Britanie și mi s-a părut foarte important să păstrez niște contacte și în organizațiile non-guvernamentale, care discută aceste probleme și au lucrat cu oameni, zi de zi, văzând cum îi afectează politicile de imigrație.

Așa încât mi-e greu să renunț la vreuna dintre ele, mai ales că această combinație mi se pare foarte bună, în sensul că ai cunoștințele în mediul academic, dar și în ONG, fiindcă le poți aplica în proiecte care influențează oamenii în viața de zi cu zi, nu rămân doar niște informații ce se coagulează astăzi într-o lucrare, care va apărea publicată poate în 2-3 ani.

În ONG, am făcut un proiect de informare a românilor și bulgarilor, despre drepturile lor după BREXIT. Și iată că astfel am putut vedea impactul direct al proiectului.

Așa încât, cred că voi păstra ambele job-uri, dar cu același număr de ore. (râde) Nu știu cum funcționează lucrurile în România, dar aici nu ești plătit cu salariu pentru această funcție de consilier, ci primești un allowance, pentru cheltuieli de transport, de pildă. Dar nu este o sumă din care te poți întreține.

Dintre toate cele trei opțiuni de muncă, ce se potrivește cel mai bine pe visele cu care ai plecat din România?

Alexandra Bulat: Cred că nu mă așteptam la niciuna dintre ele. (râde)

Când am plecat din România nu știam exact ce vreau să fac. Știu că foarte mulți dintre colegii mei de liceu au venit aici cu gânduri clare, că fac medicina, Dreptul sau cu idei foarte clare despre unde vor să fie.

Știam că vreau să am o altă experiență, să studiez, să lucrez puțin aici, știam că vreau ceva în domeniul științelor sociale, dar nu cu exactitate dacă voiam sociologie, psihologie, politică sau altceva.

Când am aplicat, am făcut-o pentru 5 facultăți care mi s-au părut mai interesante: la Drept, la limbi clasice, fiindcă eram foarte bună la limba latină, am mers și la sociologie și franceză, iar singura ofertă concretă a venit din Sussex, unde am ajuns să fac sociologie și studii media.

Acolo am descoperit că mă interesa foarte mult politica de imigrație, am descoperit pasiunea pentru sociologie și pentru a îmbunătăți viețile oamenilor care nu s-au născut aici, în Marea Britanie.

Ce ai lăsat în urmă când ai plecat?

Alexandra Bulat: În primul an, când am plecat, mama a rămas în România. Apoi a venit după mine și a lucrat o vreme aici, după care a plecat spre Franța (aici nu prea i-a plăcut) și acum muncește acolo.

Cel mai greu, când am plecat, a fost să las în urmă familia. Aveam 18 ani, tocmai terminasem liceul, în Iași, aveam prieteni acolo, locuiam cu mama, fiindcă părinții mei divorțaseră de când aveam 6 ani, deci emigrarea nu a fost deloc simplă.

Cu ce perspective ai plecat tu? Cum ți-ai făcut planurile ca studentă într-o țară în care totul costă foarte mult, de la școală, la chirie și viața de zi cu zi?

Alexandra Bulat: Nu mă așteptam, sinceră să fiu, să fie atât de scump totul aici. (râde)

În primul an, tata a spus că mă ajută puțin pentru acomodare, dar după aceea a trebuit să lucrez în timpul facultății, a masterului și așa mai departe. Mereu am avut un job part-time, chiar și în vacanțe lucram.

A fost greu, fără îndoială.

În România nu trăiam în cine știe ce condiții însă cred că stilul de viață de acasă era mai bun decât ce am trăit aici. A fost foarte greu să lucrez și să studiez în același timp, locuiam într-un apartament cu alți 5 colegi, nu era deloc simplu. Când m-am mutat într-un apartament mai ok, am realizat că nu-mi pot permite lucruri pe care le aveam în România, când locuiam cu familia. Inclusiv mâncarea. Când eram acasă mergeam foarte des la bunici, de unde primeam mâncare foarte bună și sănătoasă. Or, aici, lucrurile nu mai erau așa.

Până nu ajungi să lucrezi, până nu-ți termini studiile, calitatea vieții aici nu e atât de strălucită. Este greu pentru mulți, nu doar români.

Nu ai fost tentată să pleci? Să te întorci acasă, la mama?

Alexandra Bulat: La un moment dat a venit și mama cu mine, în Anglia, și a început să lucreze în diverse orașe. Acum însă s-a mutat în Franța. Nu prea i-a plăcut aici. (râde)

Anglia mie îmi place foarte mult, m-am acomodat, mi-am făcut prieteni și, chiar dacă mi-a fost greu, am avut foarte multe experiențe pozitive și am ajuns să lucrez în niște domenii și niște job-uri foarte interesante.

Nu m-am gândit niciodată să predau la o facultate de top din Marea Britanie, să fac un seminar la Cambridge, la 24 de ani. Oportunitățile pe care le-am avut aici au meritat tot efortul. Dar pentru alți români, printre care și mama, nu e la fel de simplă acomodarea în Anglia.

Cea mai mare problemă la care te-ai gândi, pentru un imigrant, este că nu are aceleași șanse, ca un localnic, de a ajunge acolo unde-și dorește. Explică-mi cum a fost pentru tine? Unde a fost magia? În determinarea cu care ai abordat lucrurile, în modul de lucru, în toleranța lor, în ce?

Alexandra Bulat: Cred că aici mi s-a părut că am șanse mai mari, chiar dacă nu am relații sau bani. Știu și eu colegi, prieteni din România cărora le este foarte greu să intre pe piața muncii.

Poate că există discriminare, peste tot, ca și în Marea Britanie, poate că unii angajatori nu vor români sau niciun străin, există rasism, dar per total oamenii au fost destul de primitori cu mine și am avut tot timpul impresia că, dacă muncesc mult și dacă depun eforturi, pot reuși să fac lucruri fără să am neapărat contacte sau relații.

Când am aplicat pentru doctorat și am depus dosarul pentru burse la consiliile de cercetare de aici, unde nu știam pe nimeni, am obținut bursă pentru cercetare la University College London. Chiar am rămas surprinsă, fiindcă aplicația a fost scrisă de mine, fără niciun ajutor, fără să fi cunoscut pe cineva.

A fost o bursă obținută pe merit: am muncit, am avut notele necesare, am scris o propunere pentru teza de doctorat și am primit finanțare de 3 ani de zile pentru doctorat la UC, cu care mi-am plătit taxele și am avut și bani pentru chirie ori lucruri esențiale.

Nu știu, dacă aș fi fost în România, să fi avut aceeași oportunitate, mai ales că nu știam de unde să pornesc.

Cine au fost electorii care te-au făcut câștigătoare în această cursă?

Alexandra Bulat: Zona unde am candidat eu se numește Abbey, în estul orașului Cambridge.

Trebuie spus că acest oraș are o foarte mare diversitate, aici sunt foarte mulți cetățeni din Europa, dar și din afara limitelor ei, indieni, pakistanezi. 1 din 6 oameni care locuiesc în zona în care am candidat eu vin din altă țară, inclusiv români, chiar dacă nu foarte mulți.

Am candidat în zona cea mai puțin diversă din acest oraș, nu cum este în centru, unde sunt foarte mulți studenți, foarte mulți tineri. În Abbey sunt mai mulți englezi și este și cea mai săracă zonă a orașului, englezi care ocupă case subvenționate de stat și care au locuit acolo de foarte multă vreme. E chiar interesantă această diferență, adică mergi prin Abbey, printre case degradate, apoi parcurgi 10 minute cu autobuzul și ajungi în centrul prosper al orașului, unde sunt foarte mulți studenți, tineri, cafenele, magazine, deci o zonă foarte bogată.

Majoritatea votanților mei sunt englezi.

Și de ce ai candidat acolo? Șansele ți-ar fi fost foarte mici, nu?

Alexandra Bulat: Cred că aici trebuie să ne gândim la politica locală. Cambridge este un oraș foarte interesant din punctul de vedere al politicii. Peste 70% din cei care locuiesc în Cambridge au votat pentru ca Marea Britanie să rămână în UE. Aici, oamenii sunt mult mai deschiși și mai pro-europeni ca opinie și ca politici locale, fiindcă tendința electorilor este să ducă voturile către partidele de centru sau de stânga, asociate cu o viziune mai pro-europeană și mai deschisă către imigranți.

În Cambridge, peste 70% din voturi merg spre liberali, democrați, pentru Partidul Laburist sau pentru partidul verzilor. Sunt foarte puțini votanți conservatori aici, comparativ cu alte zone de lângă noi, satele de lângă Cambridge, unde dinamica este exact inversă.

Pe de altă parte, este un proces destul de complicat legat de cum ajungi candidat politic în Marea Britanie. Intri pe o listă a candidaților într-un partid, există apoi o listă a celor care au trecut interviul, apoi, în funcție de zonele în care au nevoie, fiindcă în unele zone nu sunt deloc locuri disponibile pentru candidați noi – există consilieri neschimbați de 40-50 de ani. Dar există zone, în vreun județ sau un oraș, unde au nevoie de mai mulți candidați, moment în care poți deveni și tu eligibil.

Eu am locuit în Cambridge din 2015, când mi-am terminat primele studii, iar cât am făcut doctoratul la Londra am făcut naveta între capitală și Cambridge, fiindcă mi-a plăcut foarte mult acest oraș, unde am și rămas.

În 2017, după referendum, am început să fiu interesată de politică, m-am înscris în partidul laburist și am început să am diverse întâlniri, să cunosc oameni, să merg la întâlniri și acum iată sunt aleasă.

Cum i-ai convins? Care au fost atuu-rile tale?

Alexandra Bulat: Cred că a contat foarte mult munca în campanie. Am avut voie să facem campanie doar 7 săptămâni, din pricina restricțiilor legate de pandemie. Nu am avut voie să batem la ușile oamenilor până destul de recent, la sfârșitul lunii martie.

Literalmente te-ai dus la ușile oamenilor?

Alexandra Bulat: Da, așa se fac campaniile aici. (râde). Ai o listă cu toate străzile și numele oamenilor înregistrați la vot, bați la ușă, te prezinți: „Bună ziua! Mă numesc Alexandra, candidez din partea partidului laburist, sunt alegeri în ziua de 6 mai. Ce probleme aveți în zonă?” și intrăm în detalii cu ei. Le reamintim de alegeri, iar unii vor spune direct că nu votează pentru laburiști, tu mulțumești pentru timpul acordat și treci mai departe.

Asta am făcut și eu. Așa fac majoritatea partidelor la nivel local. Doar că în acest context, nu am avut voie să procedăm așa până la jumătatea lunii martie și a fost o campanie foarte intensă. Practic, în fiecare zi am fost în zonă, am avut pliante, cred că am împărțit mii de materiale informative; am muncit foarte mult.

Competiția a fost foarte strânsă și vorbim despre o diferență de numai 200 de voturi între mine și candidatul verzilor. Avem două consilii aici: pentru comitat, adică un fel de județ, Cambridgeshire, dar și City Council, iar la cel din urmă, partidul verzilor chiar au câștigat două locuri în aceeași zonă. Deci a fost o competiție foarte strânsă.

Ce anume poți tu schimba din poziția în care te afli și care este planul tău de schimbare?

Alexandra Bulat: Se pot schimba multe lucruri. Sigur, nu toate, la nivel local. De pildă, politica de imigrație se decide în parlament, nu la nivel local.

Administrația de aici este finanțată de guvern. Guvernul acordă un buget autorităților locale, iar în limita acelui buget poți face diverse lucruri pentru a îmbunătăți viețile oamenilor în viața lor de zi cu zi: bugetul pentru școlile sau grădinițele de aici. Consilierii decid dacă deschidem o școală nouă sau dacă îmbunătățim vreuna. Autostrăzile, lucru care nu m-a pasionat înainte de a intra în politică, a devenit subiect de interes, ca pentru orice om care are o mașină. Bugetul pentru diverse proiecte de construcție de străzi și autostrăzi ține de consiliu.

Parcurile, spațiile verzi țin tot de bugetul local.

Pe mine mă interesează foarte mult drepturile copiilor și ale tinerilor. Și chiar există o comisie în cadrul autorității locale care se ocupă doar de programe de educație pentru tineri și copii, de integrarea copiilor și tinerilor care au ajuns recent în Cambridge.

Unde vrei tu să ajungi în politică?

Alexandra Bulat: Dacă mă întrebai acum câțiva ani aș fi zis că nu voi candida vreodată în politică. Înainte de referendum, de mă întrebai, ți-aș fi zis că toți politicienii sunt la fel, că nimic nu se poate schimba în politică, că toți sunt corupți.

Asta era opinia mea, dar asta rezulta în urma faptului că nu eram deloc informată, nu știam cum funcționează politica în Marea Britanie, ce drepturi am, ce se finanțează la nivel local, cum funcționează bugetul autorităților locale, cine se ocupă cu ce, la nivel local.

Într-un fel e o oportunitate pentru mine, vreau să fac ceva în următorii patru ani, dar nu cred că am decis că, da, vreau să fiu în politică toată viața sau, da, vreau să candidez pentru parlament. Nu știu, cum nu știam acum 2 ani.

Am foarte multe lucruri de învățat, comparativ cu colegii mei, care sunt de mai mulți ani în consiliu. Vârsta medie pentru consiliul local, în Anglia, este 59 de ani. Majoritatea sunt bărbați care au foarte mult timp liber, au timp să se implice foarte mult.

Aici e foarte rar să vezi femei tinere în politica locală, cu atât mai puțin femei care vin din altă țară.

Ai emoții?

Alexandra Bulat: Da, dar nu din alt motiv decât că știu că nu am atât de mare experiență politică. Nu e vorba de opinie politică, de argumente, fiindcă asta nu mă sperie, dar e vorba de proceduri, de a ști cum funcționează sistemul local. Sunt atât de multe comisii, subcomisii, funcționari, contacte, iar dacă nu ai fost niciodată în politică este imposibil să știi aceste lucruri, până când începi să lucrezi. (râde)

Ești cea mai tânără din consiliu?

Alexandra Bulat: Cred că da. Vârsta medie pentru consiliu este 59 de ani. Cred că mai există un domn de vreo 35-40 de ani, iar el era cel mai tânăr domn din acea întâlnire. (râde)