Alexandru Lulescu, 70 de ani pe scena teatrului Constantin Tănase

I s-a spus Cavalerul râsului şi Regele umorului. A iubit teatrul de când se ştia şi i-a închinat viaţa până la final. 70 de ani a urcat Alexandru Lulescu pe scenă şi a devenit astfel cel mai longeviv actor al Teatrului de Revistă Constantin Tănase. Şi-a dorit să ajungă să mai joace până la 90 de ani şi a reuşit. A murit la câteva săptămâni după ce a împlinit 9 decenii de viaţă.

Alexandru Lulescu, artistul care şi-a urmat visul în ciuda războiului şi foametei

Născut pe 1 iunie 1932, la Bucureşti, Alexandru Lulescu a fost atras de mic de lumina reflectoarelor. Îi plăcea la nebunie să recite poezii şi să cânte.

Avea 7 ani însă când a început războiul, iar prioritatea a devenit supravieţuirea. Povestea că stăteau cu ochii pe cer şi când vedeau dârele de lumină ştiau că au reînceput bombardamentele şi fugea cu mama pe câmp. Chiar şi în zilele acelea negre îşi păstra însă inocenţa şi bucuria muzicii. Avea o melodie preferată, în ton cu războiul, „Soldăţelul lui tăticu”, pe care o cânta des, motiv pentru care a şi fost poreclit de colegii de şcoală soldăţelul.

Era deja adolescent când a venit foametea din 1946-1947. Seceta accentuată şi distrugerile cauzate de război aruncaseră ţara într-o perioadă cumplită, dar pentru Alexandru Lulescu tot zona artistică a fost scăparea. Avea ureche muzicală, trac – deloc, ba dimpotrivă, adora să urce pe scenă, aşa că a fost distribuit într-o piesă de teatru pentru copii. Dar nu doar că îi bucura cu apariţia pe scenă, ci făcea mai mult. În vremurile în care o bucată de mămăligă ajunsese să coste un milion de lei, Alexandru Lulescu ieşea de pe scenă cu câte o bucată de pâine pe care o împărţea cu colegii.

A trecut şi seceta, puştiul pasionat de teatru se gândea deja la viitor. Îl văzuse pe Constantin Tănase într-un spectacol şi fusese fascinat de el. La fel de fascinat fusese şi de Radu Beligan, în piesa Slugă la 2 stăpâni. Ştia că vrea să facă teatru, dar habar nu avea cum putea să ajungă acolo.

Aşa că în momentul în care i-a apărut în faţa ochilor un anunţ pentru un concurs de dansatori n-a stat să se gândească de 2 ori. A luat examenul şi a intrat în Ansamblul Armatei, iar în 2 ani era deja prim-solist. Inima lui era însă tot la teatru, aşa că sfătuit de colegi merge, dă examen şi este admis din prima încercare. După ce a terminat studiile a ajuns la Piatra Neamţ unde, vreme de 2 ani, a jucat de toate, de la comedii la dramă, de la roluri mici la roluri principale.

70 de ani pe scena Teatrului de Revistă Constantin Tănase

S-a întors la Bucureşti pentru un concurs cu Rodica Tapalagă, dar a fost remarcat de regizorul de la Teatrul Tănase. A fost momentul în care viaţa lui a luat cursul pe care avea să rămână până la final. S-a angajat la Teatru de Revistă, a ieşit la pensie de acolo şi acolo a continuat să urce pe scenă aşa cum şi-a dorit, până după ce a împlinit vârsta de 90 de ani.

Teatrul a fost, fără doar şi poate, marea lui pasiune, dar şi ocazia să vadă lucruri pe care în comunism foarte puţini aveau ocazia să le vadă. A fost la New York, la Berlin, Varşovia şi Budapesta, a jucat în cele mai mari şi celebre săli de spectacole din lume, precum sala Olympia din Paris.

Avea 20 de ani la prima sa apariţie la Tănase, pe atunci Ansamblul de Estradă, iar rolul era diferit de cele cu care ne-a obişnuit şi ne-a încântat. Era solist de balet în Primul spectacol. A avut de atunci zeci de spectacole şi sute de reprezentaţii peste tot în ţară şi peste hotare, dar nu a lipsit nici din musicalurile de succes ale vremii, precum Groapa şi O premieră furtunoasă.

Vreme de 20 de ani a format împreună cu Nicu Constantin unul dintre cele mai de succes cupluri umoristice, iar amintirea lor a rămas la fel de vie şi la mai bine de 3 decenii de când au decis să se separe. Cavalerii râsului sau Regii umorului sunt câteva dintre numele cu care îi descria publicul, iar scenetele lor stârnesc şi acum hohote de râs.

Tot de activitatea lui cu Nicu Constantin erau legate şi cele mai mari păţanii. În perioada anilor `70-`80 erau invitaţi frecvent la diverse recepţii, iar la un moment dat au fost chemaţi la una a miliţienilor. Alexandru Lulescu s-a gândit să ducă spectacolul până la capăt, aşa că a cerut să le fie puse cătuşele, ca să intre pe scenă pe post de arestaţi. Cu cătuşele la mâini au fost predaţi altui miliţian, care în loc să-i ducă pe scenă i-a dus direct în arest. Acolo au fost bătuţi pe motiv că minţeau – au spus că sunt actori şi că locuiesc la teatru, ceea ce era adevărat în acea vreme – şi abia de dimineaţă i-a descoperit comandantul, cel care îi chemase la petrecere.

I-a făcut dobitoci pe toţi şi le-a zis că îi degradează şi ăia, nu şi nu, că cică aveam feţe de infractori. – Alexandru Lulescu pentru evz.ro

Ieşit la pensie în urmă cu mulţi ani, Alexandru Lulescu nu a putut să stea departe de scenă. A continuat să colaboreze cu Teatrul de Revistă până la finalul vieţii, ajungând cel mai longeviv actor al acestuia.

Şi a mai avut o mare bucurie imensă, aceea că a putut să devină bunic. Şi-a dorit mult să strângă în braţe un nepot, iar în urmă cu 3 ani fiica sa a dat naştere unei fetiţe.

Alexandru Lulescu a murit anul acesta, pe 17 iunie, în urma unui atac cerebral şi a fost înmormântat la Cimitirul Bellu, din capitală.

Citeşte şi: Viaţa lui Jean Constantin, geniul teatrului de revistă – LIFE.ro