Alina Meran, artista crescută în casa de copii și care a supraviețuit în fața unui sistem nedrept. Despre un suflet încercat, credința și pasiunea transformate în putere și reușită

Sunt povești de viață care te miră că încă nu sunt cuprinse în filele unei cărți sau nu sunt apărute pe micile ecrane. Cred cu tărie că acum după ce am cunoscut-o pe Alina Meran și i-am aflat autobiografia, va surprinde o lume întreagă. Mai mult de atât, ar putea fi privită ca model de reușită și fiecare dintre noi să mulțumească pentru ce are.

Alina Meran nu a avut nimic, dar a ajuns om mare. A fost crescută de către statul român și a supraviețuit în fața unui sistem pe care niciunul dintre noi nu am dori să-l cunoaștem. Din auzite, este unul defect și nedrept. Ea descrie că a stat ca la pușcărie și că noaptea se ruga la toți îngerii să o păzească de toate răutățile educatorilor și colegilor din centre. Nu a cunoscut sentimentul de iubire, deși orice copil ar avea dreptul la asta. A fost înlocuit de suferință, lipsuri, agresiune și neajunsuri. S-a plimbat din casă în casă, dar nicio familie care a luat-o în asistență nu a fost cinstită cu ea. Celei de-a doua îi mulțumește că a susținut-o să meargă la Seminarul Teologic din Iași unde a învățat să și picteze și ulterior a câștigat bani din artă, dar totuși era mai crunt bătută decât era în centrul de plasament.

• 

În pofida incertitudinii lesne pe care oricine ar avea-o în privința planurilor de viață și pe termen lung, Alina nu a încetat să viseze și a dăinuit. Se întreține din artă, a terminat cu 10 facultatea și a primit și pe toată perioada studiilor bursă de merit, pentru că ea chiar merită.

A fost o copilă încercată și a ajuns o femeie puternică

 Nu o mai apasă nici trecutul. A înlăturat glasurile care i-au sădit în minte că nu va reuși, dar ușor nu i-a fost. În fiecare minut, oră, zi, noapte a purtat cu ea ambiție și forță pentru a-și depăși condiția. A fost o copilă încercată și a ajuns o femeie puternică care și-a găsit rostul în viață. Fără ocolișuri, Alina a vorbit despre momentele când viața nu prea i-a zâmbit. Să o descoperim!

Alina, unde te găsesc acum? 

Îți mulțumesc, Ema, de întrebare. Sunt afară, aștept să înceapă ora de sport. 

Iubești sportul pe lângă artă?

Foarte mult. 

Alina Meran: „Am muncit de la vârsta de 8 ani pământul”

• 

De cât timp faci sport?

Din copilărie fac sport. Am început să iubesc grație lui Dumnezeu. Am muncit de la vârsta de 8 ani. Am muncit la țară, pământul, iar la școală aveam o plăcere deosebită să merg la ore. Eu eram în stare să stau și peste program. Participam la alergări de 2 km, de 4 km plus că atunci când am crescut mai mare, am început să fac și arte marțiale. 

Alina, știi că noi două am învățat în aceeași curte? Tu ai făcut Seminarul Teologic, eu Școala Normală „Vasile Lupu”. 

Wow, nu am știut asta. Ce mică este lumea! Eu am început în 2003. Am prins seminarul în 2008. Am prins generația cu cinci ani. Mie îmi plăceau profesorii exigenți. Învățai carte.

Ai fost împinsă de la spate?

Să știi că nu. Întotdeauna am căutat să învăț și mi-a plăcut. Probabil, ai aflat că eu am trecut prin anumite experiențe și nu am avut șansa să am un părinte care să mă susțină, să se țină de capul meu. A trebuit să dau din coate. 

Ai considerat că școala și educația sunt singurele arme cu care poți dobândi în viață?

Da, categoric. 

Mă gândesc că în casele de copii în care ai stat tu până la o anumită vârstă, ai avut și parte de colegi care ofereau exemple de „așa nu” și nu ai vrut să ajungi ca ei. 

Exact. Ai spus bine. Am continuat să învăț. M-am zbătut cât am putut. 

• 

Apropo de sport, cum se îmbină cu arta?

Aș putea spune că se îmbină foarte frumos. Practic, prin sport, tu menții frumusețea sufletului și a corpului. Automat ajungem aici și la pictură. Sportul, se știe, aduce sănătate. Ca să poți face celelalte lucruri, fără mișcare, nu ai putea să le faci. Corpul se lezează și nu ai cum să-ți duci toate lucrurile până la capăt dacă nu ai grijă de el. Eu cred că e binevenit în toate domeniile. 

Alina Meran: „De multe ori, eu la ore desenam”

Ție ți s-a potrivit mănușă. Când ai descoperit și arta și ai descoperit că ești și pricepută, și creativă și cu ajutorul pensulei scoți creații pe care le-ai și vândut?

Eu creionam din copilărie, doar că, concret vorbind când m-am apucat de artă, a fost perioada când am intrat la Seminarul Teologic. Deci aveam în jur de 14-15 ani. Prima mea lucrare reușită a fost rățușca Donald, după care a fost portretul lui Ștefan Luchian, apoi o icoană. A doua mea familie care m-a adoptat și-a dat seama că mă pricep la desen, la pictură. S-au sfătuit cu profesorul meu de fizică de la Țibănești, unde învățam atunci, unde să mă înscrie în clasa a IX-a. Întrebându-l pe domnul de fizică, el și-a dat cu părerea cum că eu sunt foarte talentată. A zis că și la cursurile lui de fizică, la ore, chiar dacă nu eram atentă la lecțiile sale, eu desenam, nu deranjam orele. 

Citește și: Ionuț Iulian Ungureanu și îndrăzneala cu care a sfidat viața, deși părinții l-au abandonat la 14 ani. Povestea unui om care a învățat că eșecul vieții sale a fost combustibil pentru succesul său

Profu’ de fizică, dar și părinții tăi, asistenții maternali, te-au înscris la seminar. Ai dat și probe vocaționale, am impresia, și de acolo ți s-a scris tot traseul. 

Da. Și am început să fac icoane, dar treptat m-au atras portretele mai mult. După cum știm foarte bine, omul e complex și complicat. Asta m-a atras pe mine. 

Ai fost tu învățată de mică cu greutățile, de aceea, poate. 

Da.(râde). 

Alina Meran: „Totul este de la Dumnezeu”

Acum, după atâția ani de experiență, exersare, ce îți dă arta?

Pentru mine, arta este unirea noastră cu însuși Domnul Nostru Iisus Hristos. Imaginația, puterea de a crea și de a transmite prin pictură tot ceea ce creezi tu, este doar de la Dumnezeu. Atât de iubitor este Dumnezeu cu noi. Ne dă har. 

• 

Se câștigă bani din artă?

Da și nu. 

Tu când ai făcut primii bănuți din artă și pe ce?

Pe icoană. Făceam ore suplimentare cu o profesoară și căreia i-a plăcut o icoană cu Domnul Iisus Hristos. Era așa puerilă, îți zic sincer, dar mi-a cumpărat-o acea profesoară. Atunci a fost începutul începutului și am făcut primii bănuți. Nu aveam încredere. I-a plăcut că era sufletul meu pus acolo. Mă întrebase cât vreau pe ea. Eu i-am zis 10 lei. Nici nu știam cât valorează pe atunci munca mea. Ea mi-a dat 100 de lei. De 10 ori mai mult față decât am cerut eu. 

Această doamnă te-a încurajat prin gestul ei. Au fost, totuși, și persoane care nu au crezut în tine și te-au descurajat?

Da, au fost foarte multe. Chiar a doua familie la care am stat. Mi-a zis că nu îmi trebuie atâta carte. Ei voiau să mă duc la muncă. Îmi spuneau:„ Pune mâna și muncește. Pune mâna și te mărită.”

Alina Meran: „La centre era violență, mizerie, se întâmplau chiar și violuri”

Apropo de familia aceasta, până la ea, cum a fost copilăria ta în casele de copii și până când ai stat acolo?

Eu am stat până la 11 ani acolo. Prima parte a copilăriei am stat la Hălăucești, a doua parte la Pașcani. Ce pot să zic?! Nu a fost o viață foarte ușoară. A fost violență, multă chiar, se întâmplau și violuri, era mizerie, se întâmpla bătaie între noi. Lipsă majoră de educație în centre. Am foarte multe semne fizice pe corp care sunt de acolo, plus picioare, mâini umflate și capuri sparte. Educatorii erau dezinteresați, care furau toate lucrurile primite, dar Domnul nu ne lasă de izbeliște. Au existat englezi care s-au interesat pentru noi. Ei, în toată furtuna aia a copilăriei noastre, veneau și făceau pace. Ne mai aduceau haine, vitamine, se jucau cu noi, cântau cu noi. Ne organizau petreceri, dar nu era permanent acest lucru. 

Într-adevăr, înainte de 1989, educatorii erau dezinteresați și nimeni nu ar dori nimănui să petreacă timp la centrele de plasament. Cred că lucrurile s-au mai schimbat. 

Tot așa sunt, tot din astea se întâmplă. 

Din cauza acestor lipsuri, suferințe, abuzuri, bătaie între voi, a mai îndrăznit fetița Alina, la vârsta aceea, să viseze?

Normal. N-am să încetez niciodată să-l laud pe Domnul Iisus Hristos. Din copilărie, de când mâncam bătaie, aveam 4 ani și nu avea cine să mă învețe Tatăl Nostru și mă rugam în legea mea să mă păzească, să stau liniștită să nu iau bătaie, căci am primit și scaune în cap, am fost și trasă de păr. Speram și îmi spunea îngerul meu păzitor să nu deznăjdăduiesc. Mă rugam să îmi păstreze inima și mintea sănătoase. Nimic altceva nu îmi trebuia. 

• 

Ce visai că o să devii când erai mică?

Îmi doream familie și iubire și să creez. 

Alina Meran: „Acum mi-a dat Dumnezeu iubire”

Ai găsit-o acum, adult fiind?

Mi-a îndeplinit-o Dumnezeu. Chiar de anul trecut. Am cunoscut pe cineva și suntem împreună. Suntem kinetoterapeuți ambii. L-am cunoscut la facultate. 

A fost înlocuită iubirea cu agresivitatea. Te mai apasă acum trecutul?

Nu, nu mă mai apasă deloc. De la atâta violență, sunt oameni care devin modelul pe care îl au în față. Eu îmi repetam să nu devin așa. Dar au mai fost momente când mă comportam ca ei și-mi dădeam seama că eu nu vreau să devin rea. Îmi spuneam că eu nu sunt așa. Parcă aveam niște umbre care mă zăpăceau de cap. 

Ți-ai spus că asta nu e pentru tine și nu vrei calea aceasta. 

Da. Dumnezeu m-a trimis prin toate experiențele astea, ca eu, la rândul meu, să fac opusul. 

Ai fost beneficiara a două centre de plasament. A fost acasă pentru tine sau a fost spațiu de cazare?

Nu. Nici una, nici alta. A fost pușcărie în ambele centre. 

Alina Meran: „Pe unde mergeam, eram hulită”

Unde e acasă acum? Lângă partenerul tău sau ai simțit iubirea și în sânul celei de-a doua familii care te-a și îndrumat să dai în cadrul Seminarului Teologic?

Abia acum e acasă, lângă iubitul meu unde nu îmi spune că aia e a lui, că cealaltă e a mea, ci că este al nostru. Nu era casa mea, nu mă simțeam confortabil, eram judecată, eram hulită. Pe unde am fost, am fost fugărită. 

Ai fost luată de la ce vârstă? De ce nu ai făcut „purici” acolo?

Am fost luată pe la 11 ani. Am stat trei ani. Ei m-au luat pentru bani și pentru că nu sunt țigancă. Și culmea, că și ea fusese adoptată de către familia respectivă. Bunica aia a mamei mele adoptive mă iubea foarte mult. Ultimii doi ani am stat singură cu ea și făceam muncile casei. În interiorul celei de-a doua familii, eram mai crunt bătută decât în centrul de plasament. Am stat și la nașa mea de botez, cea care m-a botezat în centrul de plasament pe la vârsta de 12 ani. Ei au văzut frica mea față de prima mea familie. Familia nașei mele mă mai luau în vacanță și vedeau cât de timorată eram acolo și la ei cât de bine mă simțeam, cât de luminată eram. Ei și-au dat seama că de frică nu le spuneam că mă bat. Tot ei s-au dus la protecția copilului și au declarat că sunt bătută. Chiar familia care mă luase din plasament, nu familia nașei mele, au pus țigani din sat să mă bată. Îmi aduc aminte asta. Atunci când Protecția Copilului a aflat, m-au scos de acolo și m-au dus în altă parte. 

Zici că nici în sânul celei de-a doua familii nu a fost foarte ok?

A fost mai ok, dar nu a fost wow. Simțeam că e pentru bani și ea. 

Și de la ei ai plecat la liceu.

Da, de la 14 ani am plecat și de la a doua familie înapoi în centrul de plasament și am continuat școala. 

Alina Meran: „Mama mea biologică este bolnavă psihic”

Despre familia ta ce știi?

Am surori, dar care au vrut să profite de mine. Mama biologică este bolnavă psihic. Ea nu are școală, a umblat cu țigări și cu băutură și ne-a făcut pe toți cu tați diferiți. Frații, o fată și un băiat, au început să mă contacteze când am început să mă ridic. 

Ce ai schimba la viața ta, Alina?

Nimic. E perfect așa. 

Acum nimic, dar din trecutul tău ai schimba ceva?

• 

Poate anumite greșeli, dar știu că uneori nu a fost în totalitate vina mea. 

Ce cuvinte ai pentru iubitul tău?

Îmi oferă iubire, iubire venită de la Dumnezeu. 

Mi-ai pomenit că nu aveai nimic. Acum, îl ai pe el. Ce proiecte mai ticluiești?

Mă întrețin din sport, din masaj terapeutic și în curând voi face și kinetoterapie. 

Cu ce îți hrănești sufletul?

Cu iubirea din partea lui. 

Dacă n-ar mai fi el, ar pica toate planurile tale?

Da, tot. El mă motivează. 

Spune-mi despre artă. Hai să ne mai întoarcem puțin acolo. Pregătești o expoziție nouă?

Da. 

Alina Meran: „Lucrările mele au ajuns chiar și în America”

Cât de mult te-au ajutat pe plan profesional expozițiile la care ai participat? Cât de vizibilă te-ai făcut?

Nu știu dacă m-am făcut foarte vizibilă. Nu știu dacă m-a ajutat foarte mult. Eu am stat cu un artist 8 ani și vreme de 5 ani m-am rugat de el să mă lansez. Am vrut prin creațiile mele să arăt puterea lui Dumnezeu care se transferă către noi, chiar și prin dragoste prin toate felurile. De asta am și vrut să fac expoziția respectivă. Nu pentru faimă, ci să transmit pacea, iubirea. Nu m-am afișat foarte mult, ca o concluzie. 

Cât de departe a ajuns o lucrare de a ta?

Lucrările mele au ajuns și în America, o icoană. De două ori chiar au ajuns în America. Am mai ajuns și prin Italia, dar în privat, și pe la noi. 

Care a fost suma cea mai mare luată?

2000 lei. 

Te-ai învățat în viață cu atât de puțin, încât nu știi să te estimezi?

Da, așa este. Ai ghicit. 

Ce ai învățat tu până la cei 34 de ani ai tăi?

Am învățat că nu trebuie să mă las condusă de oamenii din exterior, ci să ascult interiorul meu și ce a înfăptuit în mine Domnul. Să nu îmi fie teamă de nimic atât timp cât este Dumnezeu. Răul te va duce spre bine, asta am mai învățat. Răul te împuternicește, te învață. 

Când pui capul pe pernă seara, îl pui liniștită în comparație cu serile când erai mică?

Acum, da. Când eram mică, aveam coșmaruri. Credeam în fiecare zi că mor. Stăteam cu frica în spate în fiecare noapte.