Amy Winehouse: femeia din spatele muzicii, într-o expoziţie la Londra
„Descoperă femeia din spatele muzicii…”, aşa începe prezentarea expoziţiei „Amy Winehouse: A Family Portrait”, de pe site-ul Muzeului Evreiesc din Londra, instituţie ce va găzdui pentru a doua oară acest eveniment, între 16 martie şi 24 septembrie.
Organizată cu ajutorul fratelui şi al cumnatei lui Amy Winehouse, expoziţia – ce a avut un succes extraordinar făcând deja înconjurul lumii începând cu 2013, când a fost deschisă pentru prima dată – prezintă aspecte legate de stilul cântăreţei, de influenţele muzicale, precum şi aspecte privind istoria familiei sale evreieşti şi fragmente de viaţă petrecute în Camden (district din partea de nord-vest al Londrei, unde cântăreaţa a trăit în ultimii ani).
Fotografii de familie dar şi fotografii de modă, instrumente muzicale şi alte obiecte ce au aparţinut artistei sunt câteva din item-urile expoziţiei ce reflectă dragostea lui Winehouse pentru muzică, familie şi pentru oraşul ei drag, Londra.
Noutatea acestei expoziţii va fi aşa numitul “Amy Winehouse street art trail”, proiect ce constă în crearea unui traseu artistic în jurul districtului Camden, care va prezenta locurile dragi artistei într-o altă lumină. Lucrări de street art semnate de artişti ai genului – printre care şi Pegasus, cunoscut pentru nenumăratele graffiti-uri dedicate cântăreţei (cel mai popular fiind “Fallen Angel”, care o reprezintă pe Amy Winehouse înaripată) – vor marca acest traseu interesant. “Love Is A Losing Game”, instalaţie de artă constând în imagini repetate cu chipul artistei amintind de seria de portrete „Marilyn Monroe”, a pop artistului Andy Warhol, este una din lucrările street artist-ului Pegasus ce va face parte din proiect.