Anca Ciuciulin – Jurnalistul care scrie de mână

Anca Ciuciulin este ziaristă. A fost pe rând la Cosmopolitan, Esquire, Beau Monde. Este o femeie frumoasă, care îşi poartă cu demnitate, eleganţă şi naturaleţe vârsta şi feminitatea. A creat un anume tip de scriere care se numeşte grafemeride, pe care o exersează pe haine, pânză, mătase etc., creând prin puterea cuvintelor şi a caligrafiei un soi de frumos cu tentă antică…

Scrierea pe haine se numeşte Grafemeride, în accepţiunea şi definiţia ta. Ce scule, ustensile, foloseşti pentru această scriere?

Grafemeride este brandul sub care funcţionează caligrafia mea, şi nu doar pe haine. Termenul este inventat – şi înregistrat ca atare la OSIM – ca o asociere simbolică între grafem (cea mai mică unitate semantică a unei limbi scrise, faţă de fonem, ce ţine de limba vorbită) şi efemeride… Care e ideea? Orice suport fizic, oricât de fragil, odată inscripţionat cu semne şi cuvinte scrise de mână preia mesajul acestora şi îl transmite purtătorului. Cumva, raportul dintre om şi haina lui „cuvântată” devine şi mai intim – precum lucrau „codurile de comunicare”: ornamentele cusute pe costumul popular tradiţional erau un limbaj, un vocabular descifrat de comunitatea respectivă. Semantism la purtător (zîmbeşte). Fiecare piesă Grafemeride este unicat, nimic nu este replicat industrial. Scriu pe haine cu un instrument special, uneori cu peniţă sau pensulă, folosind tuş conceput pentru materiale textile; nu dispare la spălat, dacă sunt respectate instrucţiunile de pe etichete – scrise, şi ele, tot de mână, ca un gest de curtoazie faţă de destinatar.

Ea se face numai într-un anume fel? Ţi se poate comanda un anumit…font?

Caligrafia e ca un dans dictat de inimă şi executat în paşi de… degete, are farmec tocmai prin imperfecţiuni şi se face, pur şi simplu, lăsând mâna să-şi vadă de „coregrafia” ei. Câtă vreme suprafaţa e cât de cât plană, scriu cu acelaşi entuziasm pe voal sau satin, pe carton, asfalt, sticlă, lemn, pietre de râu…
Nu există un anumit font ce mi se poate comanda, căci fiecare material presupune un alt tip de scriere, litera e impusă nu doar de textură, ci şi de volumetrie, de celelalte detalii ale haine, de destinatar. Desigur, sugerez şi explic clientului că un anumit text este potenţat de majuscule, cum e limba latină (da, am scris nu doar în română, engleză, franceză, spaniolă, greacă…), tot aşa cum un sonet presupune cursivitatea literelor zburdalnic-romantice. 

Ce ai scris pe hainele tale?

Ei, normal că n-a prea rămas cămaşă albă nescrisă în dulapul meu… (Acum am trecut la perne, genţi, pantofi, draperii) Selecţia mea este eclectică şi foarte subiectivă: am scris colinde culese de prof. Ioan Sorin Apan, am o rochie – botezată „dervişul rotitor” – cu un text din Michel Tournier; apoi Sadoveanu (un fragment magnetic din Creanga de Aur), un kimono cu sonet de Voiculescu; Calistrat Hogaş, Nichita Stănescu, Arghezi, Kavafis, Dylan Thomas, Radu Gyr, Sorescu, Andy Warhol, balade dintr-o carte de când era tata prunc, Shakespeare.
Performanţa „cantitativă” a fost o bluză cu croială de ie, pe care am caligrafiat întreaga Scrisoare I a lui Eminescu. Aceasta a şi fost expusă la Castelul Pelişor, împreună cu alte Grafemeride integrate în colecţia „Zestrea” a Lilianei Ţuroiu.
Acum, am descoperit un poet contemporan – deocamdată discret cu propriul său har, nemaculat de popularizare şi notorietate – ale cărui sonete rezonează cu scrierea mea cursivă şi îşi merită locul pe Grafemeride.

Dacă te-aş ruga să scrii un text despre prietenie, de unde l-ai lua? Sau despre iubire?

Aş căuta în „Zorba” lui Kazantzakis şi în Andrei Makine. Uite un exemplu de prietenie & iubire: am scris pentru Ana Barton la lansarea cărţii sale pe rochia care i se citeşte ca o carte, pe o parte şi pe cealaltă a „paginilor” curge un poem de Nichita Stănescu, ca o îmbrăţişare grafică. A fost cumva pandantul copertei romanului Jurământ de Rătăcire, a cărei fotografie şi caligrafie îmi aparţin.

Ce cuvinte arată cel mai frumos în scrierea ta?
G-r-a-f-e-m-e-r-i-d-e. 

Pe câte obiecte vestimentare ai scris până acum?
Faţă de cele câteva zeci expuse în catalogul virtual de pe Grafemeride şi cele purtate de prieteni sau prezente în casele lor ca obiecte decorative, încă pe atât. Nu le pot inventaria; mi s-a întâmplat să fiu rugată să scriu direct pe cămaşa omului, la vreun eveniment; să desenez acel simbol al brandului meu – cele două săgeţi intersectate pe un pătrat din iconografia populară – sau să compun un Ex Libris ad hoc, să creez o monogramă pentru o mireasă sau să scriu nume pe diplome… Toate sunt, de fapt, Grafemeride…