Andreea Perju și fiicele ei Mara și Ada despre bogăție, bani de buzunar și responsabilități: „Degeaba avem toți banii din lume dacă suntem nefericiți”

Andreea Perju și fiicele ei Mara și Ada despre bogăție, bani de buzunar și responsabilități. De câte ori nu am auzit în viață că banii nu aduc fericirea sau că la omul sărac nici boii nu trag? Sunt proverbe care ne-au plimbat imaginația de la o extremă la alta și cam aici se rezuma educația financiară în copilăria multora dintre noi, millenials sau X și poate și puțin după.

Mulți au spus că perioada pe care o trăim este cea mai prosperă din toate punctele de vedere, iar generația copiilor noștri are șansa să crească într-o epocă a informației, tehnologiei și a inovației. În ce se traduce asta? Într-o abordare extrem de interesantă ce vine cu foarte multe lecții.

Și poate o lecție extrem de important am învățat-o azi de la Andreea Perju, influencer, actriță, persoană publică, creatoare de conținut și fiicele ei, Mara și Ada.

Educația financiară nu este doar o abilitate utilă, ci o necesitate vitală care formează adulții responsabili de mâine. Un studiu recent realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) dezvăluie că peste 60% dintre părinții din România evită complet acest subiect cu copiii lor. Mulți consideră că educația financiară ar trebui să fie responsabilitatea școlii sau să fie învățată prin experiențe de viață.

Mai mult decât atât, datele Băncii Naționale a României (BNR) spun că doar 25% dintre tinerii români au cunoștințe financiare de bază, cum ar fi înțelegerea dobânzilor și a economiilor. Această lipsă de cunoștințe poate conduce la dificultăți în gestionarea bugetului personal și în luarea deciziilor financiare informate. Pe de altă parte, un studiu recent realizat de Banca Comercială Română (BCR) în colaborare cu compania Cult Market Research arată că 70% dintre părinți consideră că discuțiile despre bani sunt importante, dar doar 30% dintre aceștia își fac timp să abordeze acest subiect cu copiii lor. Aceasta evidențiază o diferență semnificativă între recunoașterea importanței și acțiunea efectivă. Conform datelor reieșite din acest ultim studiu:

• 46% dintre părinți consideră că prima discuție despre bani cu copiii ar trebui să aibă loc între 7 și 10 ani.
• 66% dintre părinții care au copii cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani le oferă acestora cel mai adesea un buget lunar mai mic de 300 de lei
• 37% dintre adolescenți consideră că părinții nu vor să le cumpere tot ce își doresc
• Principalele cheltuieli ale adolescenților constău în „ieșiri în oraș” (51%), îmbrăcăminte și încălțăminte (47%)

Descoperă întregul studiu aici.

Pe scurt este important să vorbim despre bani la fel ca celelalte discuții importante de avut în familie și este important să vorbim sincer.

Până atunci, am tras cu ochiul să vedem cum o fac alții, motiv pentru care deschidem azi o serie de interviuri între părinți și copii pe tema banilor, prieteni LIFE.ro, influencers sau oameni de business. Noi am fost doar spectatori și recunosc că, deși s-a simțit ciudat să nu pot adresa întrebări, a fost extrem de util, interesant și cu multe lecții să privesc părinții și copii intervievându-se.

Până atunci să le urmărim pe Andreea Perju într-o discuție cu fiicele ei, Mara și Ada

Andreea Perju: Fetelor, începem în forță! Vreau să-mi spuneți: dacă ați avea toți banii din lume, ce v-ați cumpăra? Ce ați face cu ei?

Mara: Începi tu?

Ada: Da! Eu, în prima parte, mi-aș cumpăra ce am nevoie, cum ar fi mâncare, haine și cealaltă parte aș păstra pentru când mai am nevoie să fac alte lucruri.

Aha! Adică ai fi și econoamă?

Ana: Da!

Chiar dacă ai avea toți banii din lume. Am înțeles, ok. Dar dacă ar fi să-ți alegi un lucru care poate în momentul de față ți se pare imposibil să ți-l cumperi, ce ți-ai dori? Ce ți-ai cumpărat?

Ada: Cred că o nouă husă de tabletă.

Hohooo! Deci, Ada, ești aproape să ai toți banii din lume. Mara?

Mara: Ok, eu probabil că mi-aș lua ce mă face fericită.

Dar zi-mi ce te face fericită, că de fapt aici vreau să ajung.

Mara: Stai, lasă-mă să termin. Și cu restul… probabil, i-aș dona. Că dacă aș avea toți banii, mi-aș lua tot și după mi-ar mai rămâne bani și i-aș dona.

Dar spune-mi un lucru pe care ți l-ai cumpăra dacă ai avea toți banii din lume. Fără să-ți fie rușine, adică nu contează. Ce alegi, alegi. Ne asumăm.

Mara: O casă.

O casă, bun. Deci, un lucru palpabil. Cu piscină sau fără?

Mara: Cu.

Andreea Perju: Înțeleg. Dar voi considerați că e important să economisim?  

Mara: Da.

Da? Bun. De ce?

Ada: Pentru că ajutăm și alți oameni și nu mai cheltuim așa de mulți bani pe lucruri pe care, de fapt, le luăm doar pentru că le vedem frumoase.

Mara: Eu zic că putem să apreciem mai bine ce primim.

Andreea Perju: Da? Dar voi considerați despre voi că sunteți niște persoane econome?

Mara: Nu

Andreea Perju: Știam de ce pun întrebarea asta. Deci tu nu ești sigur econoamă și… crezi că vei deveni în timp?

Mara: Nu.

Nu? Am înțeles. Ia spune mama, tu ești?

Ada: Eu așa și așa, pentru că uneori mă pot abține, dar câteodată nu.

Andreea Perju: Am înțeles. Aveți pușculiță?

Ada: Da. Tu mi-ai cumpărat-o.

Andreea Perju: Eu ți-am cumpărat-o. I-aș fi cumpărat și Marei, dar sigur, i-aș fi cumpărat-o degeaba, s-ar fi pus praful pe ea. Mami, ăsta e adevărul.

Mara: Da. Da…

Andreea Perju: Dar uite că Ada poate să economisească.

Mara: Ada e Ada.

Andreea Perju: Ada e Ada. Câți bani câștigați voi pe lună?

Ada: Depinde cât îmi dai tu.

Depinde cât îți dau eu. Ok. Dar faci?

Ada: Cred că 100 de lei.

100 de lei?

Ada: Păi da, că mai lucrez și la restaurant.

Atunci îți dau mai mult. Când lucrezi la restaurant primești mai mult.

Ada: Păi da, dar ca să ne gândim logic, nu lucrez în fiecare zi.

Ne gândim foarte logic, așa e. Dar când lucrezi, primești, ești remunerată pentru ceea ce faci.

Ada: Da.

Andreea Perju: Tu, Mara?

Mara: Da.

Da, ce?

Mara: Păi, eu primesc bani de obicei când cer. Da. Dacă nu primesc bani, dacă știu că nu o să primesc bani, mi-i păstrez pe o perioadă mai lungă de timp. Mă pliez pe suma aia.

Andreea Perju: Te-ai gândit vreodată câți bani cheltui tu lunar?

Mara: Nu.

Nu? Dar așa, știi cam câți bani îmi ceri în fiecare lună?

Mara: Da.

Câți?

Mara: 200 de lei.

200 de lei. Și cu 200 de lei ce faci?

Mara: Îmi iau de mâncare.

Andreea Perju: Consideri că ți-ar trebui mai mulți bani pe lună?

Mara: Păi, depinde dacă îmi doresc ceva anume. Dacă da, da.

Și ce ești tu dispusă să faci să primești o remunerație lunară pentru a putea să-ți mărești suma pe care o cheltui lunar?

Mara: Să fiu mai drăguță.

Să fii mai drăguță? Drăguță ești oricum, mami. Ce înseamnă să fii mai drăguță?

Mara: Nu știu.

Ada: Să se comporte mai frumos.

Andreea Perju: Să se comporte mai frumos și pentru asta să primească bani? Nu. Ne comportăm frumos, că așa e normal să ne comportăm.

Mara: Da.

Dar uite, de exemplu, poți să-ți alegi în casă, să-ți alegi să ai o activitate în casă pe care să o faci doar tu.

Mara: Nu.

Nu? Ok. Concluzia este că  Mara va rămâne cu 200 de lei lunar până când se va hotărâ să facă niște lucruri pentru a-și crește remunerația.

Mara: Da.

Andreea Perju: Am înțeles. Deci, tu ești mulțumită cu 200 de lei pe lună. Bun. Tu, Ada?

Ada: Eu… deocamdată nu

Andreea Perju: Deocamdată nu, ce? Deocamdată nu ai nevoie de 200 de lei lunar? Ada: Da, pentru că eu fiind mai mică decât Mara nu pot să ies în oraș, de exemplu, nu pot să mă duc să mănânc și așa mai departe.

m înțeles. Și tu îți pui destul de mult…

Ada: Și am și bani în pușculiță.

Andreea Perju: Asta zic. Având în vedere că amândouă aveți și calități și defecte și că Ada, trebuie să recunoaștem că e mai hărnicuță și mai muncitoare decât tine, spune Ada, te rog, ce faci tu la restaurantul nostru pentru a-ți câștiga niște bani în plus?

Ada: Păi, ori spăl vasele, ori le dau oamenilor comenzile, ori dau la mese mâncare, băuturi, meniuri și cam atâta.

Dar îți place să faci lucrul acesta?

Ada: Da.

Andreea Perju: Ți se pare chiar amuzant, nu?

Ada: Da.

Andreea Perju: Vezi, Mara, te așteptăm și pe tine în restaurantul nostru, care e și al tău, să ne ajuți la toate lucrurile astea. Pentru că așa vei învăța și tu ce înseamnă cu adevărat valoarea banului și e important să învățăm acest aspect. Dar hai să facem un alt exercițiu. Gândiți-vă că sunteți în locul meu și aveți o medie de câștig de 10.000 de lei pe lună. Asta înseamnă 100 de milioane vechi, ca să știți voi. Cum ați împărțit acești bani lunar?

Mara: Am copii sau nu? Gen, la vârsta mea?

Ești în locul meu. Și ai doi copii.

Mara: Păi plătesc utilitățile, mâncarea și

Ada: Școlile.

Și școlile și?

Mara: De ce?

De ce plătim școlile?

Ada: Hainele.

Mara: Păi nu primim haine lunar.

Ada: Da, doar că ea ni le cumpără.

Mara: Lunar?

Ada: Da, dacă spun bine.

Deci cum i-ați împărțit? Tu mai întâi ai plătit utilitățile…

Mara: Da. Mâncarea. Și restul.

Adică nevoile de bază. Mai întâi dintr-o sumă de bani, cheltuim partea care înseamnă nevoi de bază. Așa. După care mai rămâne o parte din bani. Și ce facem cu ea?

Mara: Dorințe.

Dorințe? Dar până ajungem la dorințe, zi-mi cam cât crezi tu că mă costă pe mine lunar tot ce înseamnă utilități, mâncare și… școlile.

Mara: Nu, fără școli.

Andreea Perju: Bine. Deci nu vrei să punem școlile pentru că oricum, într-adevăr, în această sumă de bani n-am reușit să ne încadrăm și cu școlile. Bun. Dar zi-mi cât, cam cât crezi tu că mă costă pe mine utilitățile și întreținerea casei?

Mara: 6.000 de lei pe lună.

Andreea Perju: 6.000 de lei pe lună. Bun. Și ți-ar mai rămâne 4.000 de lei. Și crezi că ai reuși să…, cu 4.000 de lei pe lună, ai reuși să te descurci acasă, să ai grijă de doi copii și să le oferi orice au ei nevoie?

Mara: Da. Casa o au și mâncarea le-o cumpăr cu aia 6.000 de lei.

Andreea Perju: Aha. Și ce facem cu cei 4.000 de lei?

Mara: Nevoi.

Îi adăugăm tot la nevoi?

Mara: Da.

Am înțeles. Deci tu consideri că o sumă de 10.000 de lei lunar nu-ți ajung decât pentru nevoi?

Mara: 6.000 cu 4.000 de lei.

Andreea Perju: Da, iubito. Asta îți spun. Mamă, tu ai spus așa, că în 6.000 de lei se încadrează tot ce înseamnă utilitățile, da?

Mara: Și mâncarea.

Și mâncarea. Și mai rămân 4.000 de lei. Ce facem cu cei 4.000 de lei?

Mara: Dorințe.

Andreea Perju: Dorințe? Aaa!. Ok. Nu se înțelegea. Nu se înțelegea că, de fapt, în cei 4.000 de lei îți încadrezi dorințele.

Mara: Ai înțeles acum.

Am înțeles acum. Dar sunt doar dorințele copiilor în cei 4.000 de lei.

Mara: Nu.

Andreea Perju: Nu? Sunt și ale mele.

Mara: Ale mele.

Ada: Tu ești copil.

Nu, ea e mama.

Mara: Eu eram în locul ei.

Andreea Perju: Deci, oricum, în relația ta, tu fiind locul meu, e un pic haos. E complicat de dus. Dar ia zi-mi, Ada, dacă tu ai fi locul meu și ai câștiga 10.000 de lei lunar, asta ar fi media, cum ai împărți banii?

Ada: Păi și eu tot pe mâncare, 5.000 de lei, pe mâncare, haine, utilități, să am grijă de casă, de copii și celelalte 5.000, sincer, nu știu.

Andreea Perju: Pentru mine e foarte interesant să vă aud spunând lucrul acesta, pentru că mi-ar plăcea să vă dau pe mână într-o lună cei 10.000 de lei despre care vorbiți și să vedeți cum v-ați încadra real în această sumă de bani.

Ada: Să ne dai 1.000 de lei pe lună.

Andreea Perju: 10.000 de lei. Și să vă văd cum ați…

Ada: Încercăm.

Andreea Perju: Ce crezi tu că ți-ai cumpărat de mâncare cu cei 5.000 de lei lunar?

Mara: Pateu cu pâine.

Patul cu pâine. Bun.

Ada: Eu de la restaurant.

Ohooo! Bun.

Ada: Și de la mall. Cam așa. Restaurante. Și acasă.

Dar știi că, de exemplu, o masă la un restaurant te costă câteva sute de lei?

Ada: Depinde cu cine mergi.

Mara: Unde mergi.

Ada: Că dacă mergi cu doi copii, cu tot cu soț și cu tine, o să ne coste mult. Dar dacă mergi doar tu cu un copil, te costă mai puțin.

Mara: Păi mergi cu un copil și pe celălat îl lași acasă? Tu stai acasă, că n-am bani să-ți iau de mâncare.

Andreea Perju: Ok. Păi ea e o altfel de mamă. Ea azi iese cu un copil și mâine iese cu alt copil, nu? Zii, mami.

Ada: Sau. Eu mă duc cu un copil și soțul cu celălalt copil.

Andreea Perju: Punct tochit, punct lovit, n-am ce să spun. Dar tot zece mii de lei avem.

Mara: Adică e ca și cum ați ieșit toți patru doar că ieșiți doi cu doi. .

Ada: Păi nu, pentru că dacă sunt doi, costă mai puțin. Dacă sunt patru, costă mai mult. Mara: Da, și la final suma adunată e aceeași.

Adică tot câteva sute de lei. Spuneți-mi care credeți voi că este lucrul pe care banii nu îl pot cumpăra.

Mara: Sănătatea.

Sănătatea. Bun. Ada?

Ada: E greu să răspund.

Știi că dacă ai niște bani în anumite momente, într-adevăr te poate…

Mara: Ok, poți să fii tratat, da. Cel mai mult depinde de tine și de corpul tău. Care nu poate să fie recumpărat. Adică poate, picioare, mâini, dar nu…

Andreea Perju: De sănătate trebuie să avem grijă în primul rând emoțional. Emoțional trebuie să fim foarte bine pentru că degeaba avem toți banii din lume dacă suntem nefericiți.

Mara: Păi nu ai cum să fii nefericiți dacă ai tot ce…

Andreea Perju: S-ar putea să te contrazic un pic pentru că, din păcate, cunosc foarte mulți oameni care aveau foarte mulți bani, dar care erau foarte nefericiți pentru că momentul în care începi să te raportezi doar strict la bani ca fiind egal cu fericirea este total eronat. Fericirea este un sentiment, pe când banii sunt ceva pe care poți să pui mâna. Știi?

Mara: Da.

Andreea Perju: Așa e și cu sănătatea. Sunt foarte mulți oameni care au muncit foarte mult, nu și-au mai îndeplinit nicio dorință, au muncit doar pentru bani și ulterior au văzut că, au descoperit că sunt bollnavi. Și exact cum spui tu, n-au reușit, cu toți banii pe care i-au avut, n-au reușit să își mai recâștige sănătatea niciodată.

Andreea Perju: Dacă ar fi să moșteniți un milion de euro mâine.

Mara: Daaa.

Andreea Perju: Poimâine. Peste un an, doi, trei ani. Ce ați face cu el? Ia spune Ada?

Ada: O parte aș păstra pentru mine, o parte i-aș dona pentru cei care n-au posibilitățile pe care le avem noi.  

Mara: Eu un milion de euro l-aș păstra pe totpentru mine.

Andreea Perju: Și ce îi face cu ei?

Mara: Mi-aș satisface toate dorințele.

Andreea Perju: Dar știi că orice sumă de bani, oricât de mare e, dacă nu faci cumva ca măcar o parte, ori să economisești, ori să reinvestești, se duce. Cam cât timp crezi că ți-ar ajunge ție un milion de euro să trăiești?

Mara: Două zile.

Andreea Perju: Stai că la asta nu mă așteptam. Măi, sigur, ești copilul meu?.

Două zile? Un milion de euro? Două zile?

Mara: O casă și o mașină.

Un milion de euro?

Mara: Da.

Doamne, pe cine cresc? Cum, mamă, stai puțin, că m-a lovit în moalele capului. Cum? Cum? Și ce mașină ți-ai luat tu?

Mara: Mașină scumpă.

Foarte scumpă.

Mara: Da.

Și o casă foarte scumpă. Ok, și după aia, de-a doua zi, știi că va trebui să le întreții?

Mara: O să muncesc.

Și unde te-ai angaja ca să poți să susții aceste două proprietăți foarte scumpe.

Ada (șoptit): Grea întrebare.

Mara: Nu știu.

Andreea Perju: Știi? Nu. Tu vorbești serios acum sau faci o glumă? Adică tu asta-i face. Tu, dacă ai avea un milion de euro, ți-ai lua o casă și o mașină. Atât.

Mara: M-aș descurca.

Andreea Perju: Ok. Răspunsul Adei pare un pic mai aproape de principiile mele.

Mara: Ok.

Ada: E mai mare.

Andreea Perju: E mai mare? Nu, mami, dar trebuie să te gândești că în momentul în care faci, de exemplu, o investiție și o alegere, tu trebuie să te gândești că lucrul acela trebuie să îți permiți să-l și întreții. Că, de exemplu, dacă tu îți iei o mașină foarte scumpă, da? Și o ții în fața blocului, sau o ții în fața casei…

Mara: În garaj.

Andreea Perju: Sau în garaj? Că nu-ți permiți să …

Mara: Păi o țin în garaj până o să-mi permiți să o întrețin. Mi-o cumpăr că am bani. Și după muncesc și după o scot în garaj.

Andreea Perju: Și dacă tot am avut această discuție despre un milion de euro, sunt și eu foarte curioasă. Lasă-mă să încep cu Mara, că mi-a ridicat-o la fileu: Cum crezi tu că o să-ți câștigi banii ca adult?

Mara: Din muncă.

Andreea Perju: Din muncă. Ce îți dorești să muncești?

Mara: Designer din interior.

Andreea Perju: Și crezi că îți va aduce… Această meserie îți va aduce suficient de multe venituri încât să poți să întreții casa aia și mașina aia scumpă?

Mara: Da.

Andreea Perju: Bun. Bine. Tu, Ada? Din ce crezi că îți vei câștiga banii când vei ajunge adult?

Ada: Tot prin muncă, practic prin asta ții… Dar, sincer, încă nu știu ce vreau să mă fac când o să fiu mare, așa că o să rămân pe variantă să te ajut pe tine.

Andreea Perju: Ok. Deocamdată sora ta mă ajută pe mine și e bine să am o susținere. Dar voi considerați că sunteți bogate?

Ada: Da.

Mara: Între.

Andreea Perju: Între? Adică nu suntem nici foarte bogate, dar nici sărace?

Mara: Nu.

Andreea Perju: Tu consideri că suntem bogate?

Ada: Da.

Andreea Perju: Bravo. Ce te face să crezi că suntem bogate?

Ada: Păi în primul rând că avem o casă foarte mare, la care eu nu mă așteptam, sincer, să o avem în viața noastră. Și toate lucrurile pe care le avem în viață.

Andreea Perju: Consideri că avem un nivel mai mult decât decent.

Ada: Da.

Andreea Perju: Ok. Iar tu, mami?

Mara: Păi dacă am fi foarte bogată n-aș mai avea ce să-mi doresc pentru că aș avea tot.

Andreea Perju: Dar știi ce mi se pare? Mi se pare că te raportezi mult la bogăție, doar la lucrurile financiare cumva.

Mara: Păi la ce pot să mă raportez? Că bogată sunt, că am familie, dacă o luăm așa.

Andreea Perju: Hmm. M-a emoționat și Mara. Așa este. Dar de ce consider că suntem între?

Mara: Pentru că mai sunt chestii pe care mi le doresc.

Andreea Perju: Dă-mi trei exemple.

Mara: Nu știu.

Andreea Perju: Îmi doresc, uite, îmi doresc… habar nu am. Ce-ți dorești tu Și încă nu ai?

Mara: O pereche de pantofi.

Andreea Perju: O pereche de pantofi. Bun. Al doilea?

Mara: Ceva de îmbrăcat.

Andreea Perju: Așa. Trei?

Mara: O vacanță.

Andreea Perju: O vacanță? Bine. De câte ori pe an primești lucrurile astea?

Mara: De două ori pe an.

Andreea Perju: De două ori pe an? Deci ai două vacanțe pe an?

Mara: Da.

Andreea Perju: Primești două perechi de încălțări pe an?

Mara: Da.

Ada: Nu cred.

Mara: Am primit doar una.

Andreea Perju: Doamne, ai primit… doar eu știu de trei până acum. A început să-ți crescă nasul. Așa… Și haine ai spus. Și haine primești doar de două ori pe an?

Mara: Nu.

Andreea Perju: Nu. Deci, teoretic, ce-ți dorești tu, primești.

Mara: Da.

Andreea Perju: Deci ești bogată.

Mara: Mi-ai zis să nu vorbesc de brand-uri.

Andreea Perju: A, ok, ok, am înțeles. Deci tu, de fapt, tot ce primești, primești de la niște brand-uri care sunt mult mai ușor accesibile și ți-ai dorit de la niște brand-uri foarte mari, faimoase.

Mara: Da.

Citește și: O conversație sinceră, asumată și amuzantă între o mamă și fiul ei adolescent despre bani și… viață

Andreea Perju: Am înțeles. Și crezi că dacă ai primit lucrurile alea, ai fi bogată?

Mara: Da.

Andreea Perju: Mi-a șoptit o păsărică aici și mi-am adus aminte de chestia asta cu nevoia și dorința. Deci, de fapt, ție ți se pare că ai fi bogată dacă ai putea să-ți îndepliniști dorințele. Că nevoile le ai îndeplinite.

Mara: Da.

Andreea Perju: Mhm. Da. Și dacă ți-ai îndeplinit și dorințele alea, aș face eu un efort așa și ți-aș îndeplini dorințele alea, nu crezi că ulterior ți-ai dorit niște lucruri și mai scumpe?

Mara: Nu.

Andreea Perju: Adică, alea sunt dorințele tale. Și dacă de mâine le-ai avea, ai spune: „gata, sunt bogată“.

Mara: Da.

Andreea Perju: Aha. Mami, din păcate, nevoile rămân aceleași, dar dorințele ni se schimbă de la un an la altul. Și culmea e că ni se schimbă această listă de dorințe și în funcție de nivelul la care reușim să le atingem. Acestea acestea fiind spuse, sunt și eu curioasă ce înseamnă pentru voi să fii bogată. Tu mi-ai răspuns. Mara. Tu mi-ai zis că pentru tine dacă primești bani, bani, bani. Marea e pe material foarte mult. Ceea ce nu mi se pare un lucru rău.

Pentru că în viață suntem construiți diferit și mi se pare important ca voi să reușiți, voi să vă doriți lucruri, dar să vă gândiți și cum veți face să ajungeți la ele. Pentru că, de fapt, acolo e important. Mami nu o să poată tot timpul. Adică mami o să vă ofere până într-un punct, în primul rând tot ce ține de nevoie și cât poate ea de mult și să vă îndeplinească și din lista de dorințe, dar ulterior voi veți face în așa fel încât veți avea libertatea să vă cumpărați ce vă doriți voi, administrându-vă propriile venituri.

Mara: Da.

Andreea Perju: Ce înseamnă pentru tine să fii bogat, Ada?

Ada: Păi sincer, dacă mi se pare că deja suntem nu foarte bogați, dar bogați? Nu știu. Mi se pare că avem tot ce ne trebuie.

Andreea Perju: Ce înseamnă pentru voi să aveți mulți bani?

Ada: La ce te referi? Nu înțeleg întrebarea.

Andreea Perju: Cum, cam câți bani ar trebui să aveți să considerați că sunt mulți?

Ada: Pe lună sau toată viața?

Andreea Perju: Bună întrebare. Pe zi.

Ada: Pe zi? Păi sincer dacă aș fi copil pe zi 100 de lei, 150 de lei pe zi. Și dacă aș fi adult…

Andreea Perju: Adică la vârsta asta îi vrea să ai 150 de lei pe zi și ți s-ar părea că ești foarte bogată. Că ai mulți bani.

Ada: Da.

Andreea Perju: Ok. Și dacă ai fi adult?

Ada: Și dacă aș fi adult. Și dacă aș fi adult…1000 de lei.

1000 de lei pe zi. Dar uite dacă ai fi la vârsta Marei?

Ada: Dacă aș fi la vârsta Marei… 350 de lei.

Pe zi? Doamne câți bani. Deci la vârsta ta consideri că 150 de lei. La vârsta Marei consideri că 350 de lei. Și la vârsta mea consider că 1000 de lei.

Ada: Da.

Ok. Tu mami?

Mara: La fel.

Andreea Perju: La fel? Deci motivul pentru care fiică-mea mi-a zis că nu e nici bogată nici săracă este că de fapt ea are 200 de lei pe lună. Nu? Dar nu ai 200 de lei pe lună. Exagerezi. Nu ai 200.

Mara: 50 de lei pe ieșire, ies o dată pe săptămână, sunt 4 săptămâni într-o lună.

Și tot ce înseamnă apă, taxi, toate lucrurile astea, astea nu le pui la socoteală?

Mara: Nu.

Păi da, dar sunt tot cheltuieli care sunt atribuite ție.

Mara: Ok.

Andreea Perju: Deci de fapt tu nu cheltui doar 200 de lei pe lună.

Mara: 300.

Ada: Câți bani primeai tu, mami, de la părinți la vârsta mea?

Andreea Perju: La vârsta ta?

Ada: Da

Mami, eu la vârsta ta nu primeam bani de la părinți.

Ada: Și cât ți-ai dori să primești?

Cât mi-aș fi dorit să primesc?

Ada: Dacă ai avea șansa în vremurile tale…

În vremurile mele. Mami, cel mai probabil în vremurile mele dacă aș fi primit 3 lei pe zi, ar fi însemnat niște bani.

Ada: Ți-ai fi dorit mai mult?

Vorbim de vremurile alea sau de vremurile de azi?

Ada: Alea de atunci

Probabil că mi-aș fi dorit să am, doar că am învățat să trăiesc să nu am Și chestia asta m-a ajutat foarte mult să mă educ în tot ce a urmat ulterior și m-a ambiționat să-mi doresc să-mi depășez niște limite și să mă raportez la bani ca la ceva de care am nevoie și-mi place să-i am, dar nu sunt dependentă de ei

Ada: Am înțeles

Mara: Ce alte surse de venit aveai și pe ce-ți cheltuiai bani?

Andreea Perju: Ce surse de venit aveam? Păi eu am început când eram pe la 16 ani, deci puțin mai mare ca tine, am fost la un casting și prima și prima dată am făcut parte dintr-o trupă de balerine  – că știți că mamii a făcut gimnastică ritmică – La HiQ.  Se numea „Totul va fi bine“ emisiunea, iar ulterior am fost la un alt casting unde am intrat în trupa de dans a celor de la Valahia și aveam concerte. Și mergeam la concerte și pentru fiecare concert pe care băieții îl susțineau și eu primeam niște bani

Mara: Și pe ce-i cheltuiai?

Ca să fiu sinceră cu tine, îi cheltuiam foarte puțin pentru nevoile mele și îl ajuteam foarte mult pe tataie să plătim tot ce însemnau utilitățile casei, pentru că era nevoie. Și cheltuiam o parte mică din ei pentru mine și în rest cheltuiam pentru întreținere, lumină și lucruri din astea.

Ada: Când ți-ai cumpărat ceva din banii tăi și ce a fost?

Prima dată din banii mei mi-am cumpărat atunci la 16, 17 ani, când am început să-mi câștig singură banii și mi-am cumpărat o pereche de saboți cu toc, din Europa – cine se uită la noi știe la ce mă refer – pe care i-am purtat câțiva ani buni, foarte mulți ani, de fapt. Până pe la 20 de ani, cred că i-am avut.

Ada: Deci, dacă mama ta ți-ar fi cumpărat o haină de care tu ai fi foarte fericită, care ar fi acea haină?

Mami, uite-o să-ți spun ceva ce s-a întâmplat, adică nu mă gândesc la o haină, dar mi-aduc aminte că în clasa întâi mi-am dorit foarte tare o păpușică de la un magazin, era o păpușică din material.

Ada: Mi-ai spus povestea.

Andreea Perju: Ți-am povestit povestea, știu.  Mi-am dorit foarte mult păpușica. Și bunica voastră a strâns, apropo că nici eu nu îmi dădeam seama de valoarea banului când eram mică, dar a strâns două luni de zile bani și mi-a luat acea păpușică, mi-a făcut-o cadou și am fost atât de fericită cu păpușica că nici măcar nu îndrăzneam să mă înjoc cu ea, am ținut-o bine, am ținut-o foarte bine. Da, asta mi-a luat mama mea. Și odată tatăl meu mi-a luat o geacă fosforescentă, verde fosforescent, pe care am adorat-o din tot sufletul și pe care am purtat-o foarte mulți ani. Foarte mulți ani.

Mara: Cât ești dispusă să-mi dai dacă încep să fac, să dau cu mopul, să spăl vase, să duc gunoiul, să..

Cine mă, tu? Măcar să te văd făcând asta.

Ada: Cred că ai fi cea mai fericită.

Aș fi foarte fericită și aș fi în stare să ți dau destul de mult doar să te văd făcând asta.

Mara: Cât?

Andreea Perju: Cât. Gata, a început negocierea. Așa se întâmplă la noi în familie. Adică negocierea cu Mara tot timpul este despre cât. Cât ai vrea tu să-ți dau pentru a te apuca să faci lucrurile acestea?

Mara: 50 de lei pe săptămână.

Andreea Perju: Îmi pare rău că nu am, n-am din ăsta să bat, să zic ați judecat. Eu îți dau 50 de lei pe săptămână. Ce faci pentru 50 de lei pe săptămână? Alege-ți unul singur. Deci îți dau 50 de lei pe săptămână, dar vreau să te las să-ți alegi unul singur.

Mara: Duc gunoiul.

Andreea Perju: Duci gunoiul? Știi că trebuie să duci gunoiul în fiecare zi.

Mara: Ok.

Duci gunoiul?

Ada: Dar am o întrebare: Dacă trebuie să ducă gunoiul în fiecare zi, dar gunoiul nu este plin?

Andreea Perju: Păi nu-l ducem fiecare zi. Important e ca noi, restul din casă să nu mai ducem niciodată gunoiul, să-l ducă doar Mara. Adică Mara să fie responsabilă cu dusul gunoiului. Crezi că va fi în stare?

Ada: Să zicem. Să zicem.

Mara: Pentru bani…

Pentru bani, da? Bun. S-a adjudecat. Nu mai pot să-mi retrag cuvintele, sunt curioasă. Eu doar o să o filmez când ea duce gunoiul, ca să știți de pe-acuma. Dacă vreți să urmăriți…

Mara: Ok, nu mai duc gunoiul.

De ce mami nu-l mai duci? Păi trebuie să văd că faci.

Ada: Mami, dar tu ce crezi? Că noi suntem bogati sau săraci?

Andreea Perju: Eu… nu mi-a plăcut niciodată să pun eticheta asta, dar știu și ce înseamnă să fii foarte sărac și să nu ai și cred că suntem mult peste nivelul multora. Și de asta și sunt recunoscătoare în fiecare zi pentru tot ceea ce trăim. Visul meu cel mai mare a fost să am, să avem o casă și pentru mine faptul că…

Ada: Ți s-a îndeplinit visul!

Andreea Perju: Da, știu că am muncit pentru el jumătate de viață, dar nu îmi pare rău și de-aia vă și spun mereu că îmi doresc foarte tare să învățați să apreciați lucrurile pe care le avem pentru că într-adevăr consider că suntem foarte norocoase. Suntem foarte norocoase că avem parte de lucrurile acestea, însă ce vreau să înțelegeți voi este că ele au fost dobândite cu foarte multă muncă, ambiție și seriozitate.

Mara: Dar tu care crezi că e cea mai importantă lucru pe care banii nu îl pot cumpăra?

Iubirea și liniștea și sănătatea și tot ce ține de partea emoțională. De ceea ce simțim și de ceea ce simțim pentru cei din jurul nostru, de ceea ce simțim în interiorul nostru. Dar cred că banii pot să ne aducă o liniște, însă e important să nu devenim – nu știu dacă e frumos cuvântul – e important să nu devenim dependenți de bani. Adică tot ce înseamnă fericirea și sentimentele de bucurie, să nu fie datorate doar părții materiale. Partea materială să fie doar o cotă parte din ceea ce trăim.

Mara: Ce meserie m-ai sfătui să aleg în viitor ca să câștig mai mulți bani?

Ada: Asta e bună.

Andreea Perju: Asta chiar e bună, da. Mami, eu merg pe un principiu că cel mai important e în viața asta ca voi să vă alegeți meseria care vă face pe voi fericite. Pentru că în momentul în care ajungi să faci din pasiunea ta o meserie, ești cel mai fericit om de pe fața Pământului.

Așa că nu o să vin eu să-ți spun ce meserie, dar îți promit că o să fiu alături de tine indiferent de ce meserie vei alege. Voi fi lângă tine să te susțin și să fac tot ce ține de mine ca părinte ca tu să devii cea mai bună în meseria aleasă de tine.

Ada: Mie?

Andreea Perju: Ție, la tine pot să zic.

Ada: Chiar dacă nu știi să răspunzi, eu chiar vreau să-mi spui. Pentru că sunt curioasă.

Andreea Perju: Ești curioasă? Eu mi-aș dori pentru că știi foarte bine că îți spun în continuu, că mi se pare că ești o artistă înnăscută și mi-ar plăcea foarte mult să prinzi curaj și să mergi pe partea asta artistică, dar deocamdată n-am avut sorți de izbândă cu tine.

Uite, Mara, apreciez foarte tare, dar Mara dintotdeauna a fost mult mai pragmatică și a știut foarte clar ce-și dorește. Mara, tu ai deja câțiva ani de când îmi spui că-ți doresc să te faci designer de interior, mi se pare o meserie absolut superbă.

Însă ți-am zis, eu te voi susține în orice îți vei alege, dar dacă îți vei alege să începi odată pe drumul acesta artistic, mami va fi foarte fericită.

Ada: Ce ai vrut să știi tu despre bani de la părinții tăi, dar nu ai știut?

Andreea Perju: Mami, din păcate pe vremea noastră nu exista această educație financiară, dar pentru că oamenii nu aveau la fel de mult cum au în momentul de față, cumva reușeau să își drămuiască veniturile, cel puțin, uite, vorbesc despre părinții mei, în așa fel încât mie să nu îmi lipsească nimic.

Și aici revin din nou la bunica voastră, la mama mea, care în momentul în care am început școala, se vindea totul la bucată. Eu am trăit într-o perioadă în care, de exemplu, dacă voiai brânză topită la bucată, nu îți permiteai să îți cumperi o cutie, puteai să te duci să îți cumperi un triunghi de brânză topită. Așa era vremea. Și atunci bunica voastră, asta mi-aduc aminte, că tot timpul dacă aveam poftă de ceva, îmi cumpăra, eu nu simțeam pentru că nu îmi dădeam seama de cât valorează, dar îmi cumpăra la bucată. Și nu simțeam că îmi lipsește, simțeam doar că am mai puțin. Și de asta acum sunt momente când știți că cel mai tare mă supără, de exemplu, când aruncăm mâncarea.. Pentru că mi se pare și păcat.

Și mă gândesc că pentru alții mâncarea aia ar fi foarte, foarte valoroasă. Dar n-am știut de la părinții mei, de exemplu, și de asta spun, poate că a fost mai bine, când eram foarte mică, n-am știut de fapt că n-am avut un nivel ridicat de trai. Pentru că nu mi-a lipsit nimic. Doar că, repet, vorbim de cantitate.

Ada: Mami, tu dacă ai câștiga 1 milion de euro, ce ai face cu ei?

Andreea Perju: Mami, o parte din ei i-aș economisi, o parte i-aș reinvesti și cu o parte din ei aș avea grijă să avem bani de facultăți, să vă susțin în continuare tot ce înseamnă] sistemul ăsta de evoluție al vostru, procesul ăsta de evoluție al vostru

Mara: Adică ne-ai da și nouă…

Andreea Perju: V-aș da și vouă, dar nu v-aș da cash, aș face niște investiții. Pentru că voi trebuie să învățați să vă câștigați singure bani, nu să-i primiți de-a gata. Altfel, veți vedea. cu cât veți crește, că acum sunteți destul de mici, vă veți raporta la bani cu totul altfel decât vă raportați în momentul de față.