Andrei Ailenei, militarul care aduce României titluri de campioană la cele mai provocatoare maratoane. Și povestea căpitanului de armată dedicat voluntariatului și luptei pentru recuperarea răniților din război

Andrei Ailenei este militar. Uneori aleargă pentru cauze nobile, alteori pentru a pune România pe harta lumii. Ultima competiție i-a adus o performanță de excepție. Andrei a alergat 237,364 km și a reușit să obțină cel mai bun timp al cursei Ultra Running Barcelona, ceea ce reprezintă a patra performanță românească din istorie.

„La start au fost 36 de alergători, între care cel mai titrat era câștigătorul Sparthatlonului din 2021, Fotios Zisimopoulos, care a urmărit doborârea recordului mondial. Am alergat într-un ritm susținut, dar confortabil, astfel că primii 100 km s-au scurs în 8h06’, iar în primele 12 ore am acumulat 141,8 km. În cea de-a 13-a oră de alergare, am avut un moment de slăbiciune, dar m-am odihnit 2 ore și mi-am refăcut puterile, revenind în cursă mai hotărât. Nu a fost ușor, pentru că oboseala acumulată își spunea cuvântul, însă m-au ajutat foarte mult indicațiile antrenorului Mihai Bogdan, care a fost alături de mine la acest concurs și astfel am reușit să duc cursa la capăt. Sunt fericit și abia aștept următoarea provocare”, spune Andrei.

Căpitanul Andrei Ailenei a urmat cursurile Academiei Forțelor Terestre, din Sibiu, specialitatea artilerie și rachete. Acum este căpitan, încadrat la Batalionul 198 Sprijin Logistic din Iași, dar de 6 luni este detașat la București, la Statul Major al Apărării, pentru coordonarea activităților din proiectul Invictus România. El face parte acum din Biroul care se ocupă de coordonarea activităților de recuperare fizica și psihică prin sport a militarilor care au fost răniți în operațiuni militare.

A obţinut rezultate remarcabile la mai multe competiţii sportive. În 2020 a urcat pe toate cele 14 vârfuri de peste 2500 m din țară, totalizând 428 km în 11 zile, în cadrul proiectul caritabil „Urcăm munții pentru cei care nu pot”. Un an mai târziu a executat o alergare de tip everesting, parcurgând în mod repetat distanța pârtiei de ski din Iași, până la atingerea înalțimii vârfului Everest. Spiritul competitiv l-a ajutat ca, anul trecut, să obţină un loc pe podium, respectiv open sau la categoria de vârstă la toate concursurile în cadrul cărora a participat.  

Demn, atent la cuvinte, extrem de empatic, recunoscător părinților pentru creștere și cu un zâmbet molipsitor, tânărul așteaptă noi provocări pe care să le câștige.

Andrei Ailenei: „Îmi place să mă implic în acțiuni de voluntariat”

Cine este Andrei Ailenei?

Am 31 de ani, sunt pasionat de sport în general, în special de alergările de anduranță. Dintotdeauna am fost o fire activă, așa că doza mare de energie o consumam în diferite activități fizice. Printre hobby-uri se numără înotul, rolele, fotbalul, drumețiile și cititul. De asemenea, fiind o fire altruistă, îmi place să mă implic în acțiuni de voluntariat.

Ce gust a avut copilăria ta? Cu cine ai crescut?

Sunt cel mai mic din familie, așa că am fost suficient de protejat și alintat de către părinți și ceilalți 4 frați ai mei. Am trăit la bloc, în liniștitul oraș Pașcani, dar am avut noroc sa fim suficient de mulți copii de vârsta asemănătoare în cartier, așa că toată ziua era alocată pentru joacă în apropierea blocului. Am copilărit în anii 90, deci nu știam ce înseamnă joaca în spațiul virtual. Sunt norocos cu așa părinți, care mi-au dat foarte mare libertate și nu m-am simțit niciodată îngrădit, nici nu am fost pedepsit. Ce-i drept, am și fost foarte cuminte.

Ai amintit de cei care ți-au dat viață. Ce valori ți-au insuflat părinții tăi?

În primul rând, m-au crescut în spiritul creștinismului, așa că multe valori au venit adiacent. Am învățat în sânul familiei cât de important, sau mai degrabă obligatoriu aș spune, este să fii cinstit. Tatăl meu este un model de bun simț, calm, altruism, blândețe și alte trăsături din tot ceea ce înseamnă bunătate, așa că mi-a insuflat și mie puțin din toate acestea. Și el și mama au muncit extraordinar de mult pentru a putea crește 5 copii fără a duce lipsuri, iar faptul că întotdeauna era pace în casa noastră înseamnă că iubirea domnea în tot ceea ce făceam. Mă bucur că am avut norocul să mă nasc în așa mediu și le sunt recunoscător, chiar daca nu le arăt suficient acest lucru.

Citește și: Etnia: un dar și o luptă. Povestea polițistului rom care a înfruntat prejudecățile: „Etnia mea a fost singurul motiv pentru care nu am fost devorat de leii din societate”. De ce își dorește Alin Ibriș să devină preot militar

Andrei Ailenei: „Voiam să îi fac mândri pe părinții mei, așa că m-am gândit la o meserie nobilă, iar cea mai potrivită mi s-a părut cea de militar”

Ce liceu ai terminat și când ai decis să intri în aramată? Sunt curioasă…te-a influențat ceva sau cineva spre o astfel de carieră?

Am absolvit Colegiul Național ,,Mihail Sadoveanu” din Pașcani, profilul matematică-informatică. Târziu, pe când eram deja în clasa a doisprezecea, prin februarie. Atât în clasa a VIII-a, cât și în a XII-a, eram foarte hotărât să urmez teologia, pentru că petreceam foarte mult timp la biserică și îmi doream sa devin preot. Dar nu am simțit o chemare deosebită și nu am fost suficient de hotărât, așa că am renunțat la idee. Voiam să îi fac mândri pe părinții mei, așa că m-am gândit la o meserie nobilă, iar cea mai potrivită mi s-a părut cea de militar. Am fost încurajat și de fratele meu, care era militar activ.

Ce-ți imaginai la început că înseamnă să lupți pentru apărarea țării și ce înseamnă să fii angajat MApN?

Cred că nu eram încă suficient de matur cât să mă gândesc atunci în profunzime la acest aspect. A fi militar presupune să ai o serie de calități, precum disciplină, curaj, onestitate, loialitate și patriotism. Să fii angajat MApN înseamnă să fii oricând la datorie, înseamnă responsabilitate, sacrificiu și dragoste de țară. Și DA, asta presupune câteva îngrădiri, dar este o meserie nobilă.

Nu este secret…mulți visează să poarte haina statului, dar nu mulți rămân în sistem. Ce l-a făcut pe Andrei să rămână?

Contractul. Glumesc, bineînțeles că nu doar asta. A fost la începutul carierei o perioadă foarte intensă de pregătire, iar apoi, cu fiecare zi care trecea, a devenit parte din mine, din ceea ce sunt, așa că nu m-am gândit deloc să renunț. Faptul că îți oferea stabilitate pe toate planurile a fost un factor important.

Andrei Ailenei: „Au fost de multe ori și sentimente foarte puternice în uniforma militară”

Ce sentiment te încearcă atunci când porți uniforma? Pe tine, pe Andrei?

Poate nu e răspunsul pe care îl așteptați, dar nu cred că mă încearcă un anumit sentiment, pentru că mi se pare cât se poate de natural. Da, au fost de multe ori și sentimente foarte puternice în uniforma militară, dar date de contextul în care mă aflam pe moment, cum ar fi emoțiile de la jurământ, satisfacția de la înaintarea în primul grad de ofițer sau patriotismul din timpul defilărilor ocazionate de diferite sărbători naționale. Dar haina în sine nu cred că aduce o anumită emoție.