Andrei Creţulescu despre Charleston: E povestea absurd/emoţionant/hazlie a doi bărbaţi care pierd aceeaşi femeie. Şi e un film foarte pop şi foarte retro - un film care nu vrea, cu nici un preţ, să te lase rece. Pe dinăuntru, adică. - LIFE.ro
Sari la conținut

Andrei Creţulescu se află pentru prima dată în competiţie la TIFF cu filmul Charleston, de fapt debutul său regizoral în lung metraj. Iată, dintr-o dată o dublă premieră. Şi ca să fie treaba treabă, filmul pare să fi fost extrem de apreciat de criticii de film de peste tot, marea încercare urmând să aibă loc pe 8 iunie, când va avea premiera în cinematografele româneşti. Sinopsis-ul promite un film bun, „o poveste absurd/emoţionant/hazlie a doi bărbaţi care pierd aceeaşi femeie” după cum însuţi Andrei spune.

Iată un interviu interesant/emoţionant/amuzant cu Andrei Creţulescu despre Charleston, despre TIFF şi despre filme, în general.

Tu scriai în Dilema Veche?

Din când în când da, mi se făcea onoarea să mi se ceară un text, un top, o părere – dar n-am avut niciodată o rubrică fixă, nu. Asta s-a întâmplat la Re:Publik, Esquire, Time Out, Apropo şi revista HBO.

Şi tot tu erai directorul festivalului de film Luna Plina?

Tot eu – mă rog, director artistic, care va să zică alegeam şi programam filmele.

Şi tot tu ai regizat pentru prima dată un lung metraj? Felicitări!

Mulţumesc! Dar nu sunt primul, din câte ştiu 😉

Despre ce e Charleston? Cum spui TU în două fraze povestea filmului? (am citit sinopsis-ul )

Păi eu am scris sinopsisul… E povestea absurd/emoţionant/hazlie a doi bărbaţi care pierd aceeaşi femeie. Şi e un film foarte pop şi foarte retro – un film care nu vrea, cu nici un preţ, să te lase rece. Pe dinăuntru, adică.

Cum ai reuşit să strângi aşa o distribuţie importantă?

Cei mai mulţi actori îmi sunt prieteni, prieteni buni – şi, oricum, mai lucraserăm împreună înainte. Pentru ceilalţi mi-am făcut curaj şi am îndrăznit – cu toţii au acceptat cu plăcere. Am avut foarte mult noroc…

Ce înseamnă pentru tine TIFF?

Enorm, ca să nu zic tot. E un festival pe care îl iubesc necondiţionat, din care n-am ratat nici o ediţie, unde am fost invitat, de-a lungul anilor, în calitate de prieten, de critic, de producător, de membru în juriu… Şi iată-mă acum în competiţia mare. Copleşitor e puţin spus…

Unde ţi-ar plăcea să mergi mai apoi? După TIFF, evident, la ce festival?

Păi noi ne-am tot plimbat înainte de TIFF – de la Locarno la Chicago şi de la Montevideo la Moscova, trecând prin Varşovia, Salonic, Minsk, Cairo, Vilnius, Istanbul, Viena şi Bilbao… Cred că ar trebui să urmeze Shanghai, dacă nu mă înşel – dar mult mai important este faptul că urmează premiera oficială din 8 iunie, adică întâlnirea cu publicul de acasă.

Dacă nu erai regizor, ce meserie crezi ca ti se potrivea?

Hm… Bănuiesc că scriitor, dacă nu cumva bucătar. Sau ambele amândouă.

Ce pasiuni ai?

Scrisul, gătitul, muzica. Filmul nu mai e la pasiuni – e mai degrabă job description. Sau raison d’etre.

Te uiti la seriale?

Din ce în ce mai rar, dar e vina mea, nu a lor.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora