Andrei Pennazio, micul pictor crescut și descoperit de Italia și inspirat de România. Povestea copilului care la 10 ani avea prima expoziție personală și care azi a pierdut numărul lucrărilor sale
Andrei Pennazio pictează de când se știe și guvernează în jurul artei. Este înconjurat de pensule, culori, pânză, dar este tot ce își dorește. Momentan, este încă elev la Colegiul de Artă „Octav Băncilă” din Iași, dar aspirațiile sale sunt înalte. Nu s-ar vedea lucrând într-un birou, acolo unde creativitatea îi este știrbită.
Sunt mai multe persoane care au remarcat talentul și înclinațiile sale, iar el, copil fiind, s-a lăsat modelat. Vrea să facă o meserie din artă pentru că simte, deși are doar 16 ani, că și-a găsit menirea. Uimește deja cu expoziții la nivel național și internațional, la 8 ani având prima participare la o expoziție de grup La 10 ani, pe când unii încă băteau mingea după școală, a avut prima expoziție personală în Italia, acolo unde s-a născut, iar de curând a numărat-o pe a 50-a. Nu cunoaște numărul tuturor creațiilor sale, dar trăiește prin creațiile sale. Nu din ele pentru că nici măcar nu a dorit încă să facă bani din vânzarea lor, deși sunt costuri de tot felul. Nu-și permite, însă, să nu valorifice timpul liber pe care-l are și să-l dea pe alte preocupări în afară de pictură. Nu vrea. Să-l cunoaștem!
Andrei Pennazio la una dintre expozițiile sale
Andrei Pennazio:„ Pictura, la mine, implică și lectura.”
Andrei, cum ești în momentul prezent?
Sunt destul de bine. Sunt bucuros că sunt în vacanță și m-am apucat să lucrez la tablouri și desen academic, în general.
Desen academic însemnând?
Am început să desenez și oameni, să fac portrete, reproduceri după mari artiști. Acum două săptămâni am făcut după Caravaggio. Acum continui tot după Caravaggio. Și cam asta fac în mare parte.
Doar în jurul acestei pasiuni se mai învârte adolescentul Andrei sau ai și alte preocupări?
În mare parte, mă ocup de pictură. Pictura implică și lectura. La început, citeam mai mult despre artiști, biografia lor, dar în timp, am început să diversific. La bunica, când am fost de curând în vacanță, am găsit cărți despre frații Karamazov, dar ambele volume au 1200 de pagini și astfel n-am început să citesc pentru că nu reușesc să citesc atât de mult într-un timp atât de scurt.
Se apropie bacalaureatul. Unde înveți, Andrei?
Acum trec în clasa a XII-a la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași.
Care sunt materiile tale preferate? Iubești și alte discipline pe lângă pictura?
Îmi plac, dar am conștientizat de acum câțiva ani că voi avea de-a face cu ele până voi termina. Dacă încep să le accept, să-mi placă, așa trec mai ușor și prin ele. Ca materii preferate enumăr desenul, după istoria artei, istoria și limba română.
Andrei Pennazio când era mai mic
Cu ce medie ai terminat, Andrei?
Cu 9,78 anul acesta.
Ți-ai propus să iei o notă de 10 la bacalaureat?
Nu cred că voi obține 10, căci îmi împart timpul și între expoziții și școală și trebuie să le ordonez pe toate, însă îmi doresc tot peste 9, 00 să iau măcar.
Andrei Pennazio:„ Am preferat să nu număr creațiile mele.”
Care sunt planurile tale de viitor? Vei îmbrățișa, poate, deja o meserie pe nișa în care te-ai făcut tu remarcat?
Momentan nu vreau să vorbesc despre o meserie, dar acum câteva zile, vă dau un exemplu, vorbeam și cu mama și i-am spus și ei că nu m-aș vedea să lucrez la birou.
Opt ore în fața unui calculator, poate, nu?
Nu neapărat e vorba de program, ci de faptul că nu m-aș simți creativ într-un birou. Și la desen sunt multe ore în spate, dar când desenez nu mă gândesc că e vorba de muncă. E vorba de plăcere la mine. Acord în fiecare zi cam 4-5 ore, dar orele le simt ca o frumoasă petrecere a timpului.
Ai simțit că ești privilegiat la școală pentru faptul că ți-a fost remarcat talentul de către profesori?
Hmm, nu! N-aș zice că am fost privilegiat. Toți se comportă normal. Eu, la școală. sunt Andrei Pennazio elevul și atât.
Apropo că ai pomenit de colegi, ce spun ei despre tine? Mai ai timp să împărtășești cu ei preocupări diverse în afara pasiunii tale?
Da, mai rămân un pic și după școală, dar nu foarte mult. Eu, anul acesta, am studiat după amiază. Eu, de dimineață, de la 8.00-9.00 lucram până la prânz, apoi de la 13.00 mă duceam la școală și stăteam până la 19.00. Stăteam jumătate de oră cu colegii, veneam apoi acasă să-mi fac temele pentru a doua zi. Și cam așa se termina ziua.
Mai știi numărul creațiilor tale?
Am preferat să nu le număr:))
Creațiile lui Andrei admirate de către public
Numărul creațiilor tale nu le știi, dar știi cine ți-a identificat talentul? Îți aduci aminte cine te încuraja?
Cred că au fost mai multe persoane. În Italia a fost o doamnă Augustina și cu ea am pus primele pete pe foaie, dar înainte începusem la creșă să lucrez. Să zic, totuși, că cei de dinaintea doamnei au fost cei care m-au descoperit primii. Când am ajuns în România, a fost doamna Boz Maria și ea m-a ajutat să evoluez foarte mult.
Să înțeleg că fiecare cadru didactic pe care l-ai avut, de la creșă până la liceu, a știu să te valorifice.
Exact!
Apropo de școală, știu că ai fost la Junior înscris. Acolo, pentru că suntem din același oraș și cunosc amănunte, știu că doar cadrele didactice ale universității își pot înscrie copiii acolo. Mama ta are legătură cu învățământul preuniversitar?
Nu pentru că noi când ne-am întors din Italia, mama a luat toate școlile la rând și a telefonat. Voia un loc liber pentru mine. Eram în clasa a II-a, în timpul semestrului și am avut un noroc mare. De ce zic noroc?! Pentru că tocmai plecase un copil și am avut eu loc.(râde). Mama habar nu avea la ce școală mă înscrie.
Deci la noi în țară de când ești?
La noi sunt din 2012, de pe 26 decembrie. De atunci am rămas în România. Mai merg în Italia doar în vacanțe, de sărbători și vara.
Te-ai născut în Italia sau România? Care este povestea ta?
Mama a stat 14 ani în Italia. Între timp, m-a avut pe mine. S-au despărțit părinții și am revenit amândoi în România.
Tatăl tău este italian?
Da.
Andrei Pennazio:„ Mama mă susține în tot.”
Mai păstrezi legătura și te sprijină în ceea ce faci?
Da, păstrăm legătura. Mă felicită și mă întreabă dacă am nevoie de ceva și cu ce ar putea să mă mai ajute și el.
Totuși, mama ta este susținătorul numărul 1, nu?
Da, exact.
Mama lui Andrei
Cât de greu este să susții un adolescent în zilele noastre să ducă arta la un nivel înalt? Cât de greu este financiar? Sunt cheltuieli mari?
Da, destul de mari. Nu am făcut niciodată calculul și nici nu aș vrea, căci m-aș speria:)) Sunt pânzele, culorile, pensoanele, transportul până la expoziție, trimiterea tablourilor la expoziție, ramele.
Ai pomenit de expoziții. Prima creație a ta a fost la 6 ani, dar prima expoziție la cât?
La 6 ani a fost primul tablou cu care am participat la concurs. Luasem premiul I la concursul Befana, în Italia, iar în 2016 a avut loc prima expoziție la care eu am participat. Cred că aveam 10 ani.
La noi? Tu deja erai în România.
Nu, era în satul meu natal, în Italia.
Cine te-a încurajat să participi la expoziții?
Mama, în general, dar a fost și ideea doamnei Boz. Deja lucrasem câteva tablouri și a zis și dumneaei să încerc, dar după a fost doar susținerea și ideea mamei.
La câte expoziții s-a ajuns?
Am avut pe 23 mai la Cluj a 50-a expoziție.
Ce simte un adolescent?
Bucurie și în același timp un fel de răsplată și pentru muncă. Profesorul meu de la școală spune că pui lucrarea pe perete și trebuie să o pui perfectă. Cum o pui, așa rămâne. N-ai ce să mai modifici.
Ești critic cu tine?
Da. Cred că sunt la nivel constructiv, de fapt. Încerc să scot eu ce e mai bine. Ca și sportiv, dacă nu ești un mic critic cu tine, n-ai cum să evoluezi.
Andrei Pennazio:„ Îmi place mai mult în România decât în Italia.”
Ce ți-a dat ție frumos Italia pentru suflet?
Italienii sunt foarte buni la artă. Istoria artei a început să-mi placă datorită lor. Am aflat lucruri despre istoria italienilor care se leagă cu istoria artei. Marii artiști au fost italieni, nu?!
Andrei în timpul liber
Iubești Italia datorită artiștilor și a tot ce ai aflat că a stat în spatele lor?
Da. Îmi place mult Italia și au și ei un rol foarte rol important. Când am plecat din Italia în România, am aflat informații despre istoria lor datorită istoriei artei. Au fost multe momente când mi-a plăcut să mă informez și în afara artei, dar momentan, îmi place mai mult să trăiesc în România.
De ce? Ce îți place la noi?
Îmi place modelul de la țară, să zic așa, și anume cum dascălul își duce elevul pe culmi înalte. Îl sprijină și-l sfătuiește în tot ceea ce face.
Faci referire la dascălul pe care l-ai avut tu și care a crezut în tine și te-a valorificat?
Exact. Trebuie să ai și un punct de plecare.
Îți place mai mult în România pentru că îți plac și profesorii? Îți place și sistemul nostru de învățământ?
Pot compara și cu Italia, dar nu știu cât e vorba de sistemul de educație, cât e vorba d efaptul că am avut parte d eprofesori buni. Poate fi și cel mai bun sistem de educație, dar dacă nu ai și profesori care să-ți transmită dragostea pentru o materie, nu ți se transferă și în suflet. Aici, la noi, n-am avut pe cineva care să nu mă facă să-mi doresc la o anumită disciplină.
Apropo de dascăli, ai simțit că sunt indulgenți cu tine având în vedere că aveai expoziții și aveai nevoie de învoiri, respectiv înțelegere?
Nu neapărat că au fost indulgenți. Am încercat să fac mereu lucrurile după școală. Expozițiile mele sunt o alegere personală. Nu am vrut anumite privilegii. Nu le-am căutat. N-am vrut să am avantaje, dar da, m-au susținut și m-au înțeles.
Ai simțit din partea lor susținere fizică, dar și din partea colegilor?
Da, chiar în ianuarie când am avut expoziția personală. A fost o experiență foarte plăcută. Mi-a părut bine să-i văd pe lângă mine. Unii nici nu știau la ce să se aștepte.
Andrei Pennazio:„ Se câștigă bani din artă, dar eu încă n-am vândut.”
Ce mesaje ai primit de la ei?
Unii au spus că au deja tablouri preferate, alții că nu se așteptau să iasă asemenea creații din mâinile mele. Marea majoritate au fost complimente. M-au făcut să mă simt bine.
Te simți special, Andrei, sau te consideri ca fiind un adolescent normal?
Depinde fiecare cum privește. Când te simți special, simți că ai un stres mai mare pe umeri, iar eu nu vreau să simt asta. Îți iei anumite responsabilități care îți îngreunează lucrurile. Fiecare dintre noi avem un talent.
Care este cea mai arzătoare dorință a ta legată de artă? Unde ți-ai dori tu să ajungi?
Acum poate un an, aș fi spus la Cotroceni. S-a îndeplinit această dorință. Acum n-am neapărat un obiectiv ca locație. Cred că aș vrea doar să ajung cea mai bună variantă a mea. Aș vrea să mă descopăr în cât mai multe stiluri de pictură. Nu neapărat că vreau să experimentez fiecare curent, dar să mă perfecționez în cele care-mi plac.
Se câștigă bani din artă?
Sigur că se câștigă, dar eu încă nu am vândut.
Aici voiam să ajung. Unde a ajuns cel mai departe tablou al tău și pe ce bănuți?
Eu încă n-am vândut.
De ce?
Cred că nu mă validează încă.
Unde ții toate lucrările?
În spatele meu. Uite!
De ce decizia aceasta a ta de-a nu vinde?
Nu simt, atât pot să zic.
Dar pe viitor ai vrea să câștigi?
Da, sigur. Aș vrea să am din pictură meseria mea. Asta impune obligatoriu și partea financiară.
Ce perspective de viitor ai?
Acum știu doar că vreau facultatea de arte să o urmez. Asta e unicul lucru sigur. De expoziții, nu vă pot spune sigur când apar.
Mama ai tot zis de ea că a fost mereu în spate. Pentru ce-i mulțumești ei?
Îi mulțumesc pentru tot timpul dedicat mie pentru că și-a sacrificat din viața ei. Sunt bucuros că din timpul ei, mi-a dat mie șansa unei perspective de viață bună și să ajung unde sunt astăzi.
Ție pentru ce îți mulțumești?
Cred că sunt bucuros atunci când am o lucrare și e terminată și o privesc cu mândrie. Nu s-a întâmplat să mulțumesc, dar știu că tot ce-am făcut, am făcut din dedicație.
Ce gând ai pentru tinerii de vârsta ta?
Să își găsească pasiunea și să și-o urmeze.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
