Angela Achiței, femeia care schimbă soarta persoanelor vulnerabile: „Am învățat aici să apreciez mai mult ce am și ce sunt, iar asta îmi dă un sens vieții”

Angela Achiței este directoarea fundației Alături de voi, din Iași, o organizație care dă o șansă la o viață normală persoanelor cu dizabilități.

Dacă vorbim în cifre, din 2002, de când, cu sprijinul unei echipe americane cu care lucrase înainte, Angela a creat Alături de voi, organizația a generat peste 85 de proiecte, a adus peste 35 de milioane de euro în comunitate, a creat peste 100 de locuri de muncă și a provocat schimbări legislative care să îmbunătățească relația dintre piața muncii, angajatori și persoanele cu dizabilități.

Dacă vorbim despre impact și transformări personale, Angela este un om care a venit la Iași din nordul Republicii Moldova, cu planul de a studia Dreptul, iar o încurcătură, intenționată ori ba, a plasat-o pe listele Facultății de filozofie, la secția asistență socială și psihopedagogie.

Acum, Angela spune că, de fapt, nimic nu este întâmplător și nu se vede făcând altceva, decât asistență, antreprenoriat social, o muncă relevantă pentru persoanele vulnerabile.

Angela, cum ai ajuns tu la Alături de voi?

Angela Achiței: Alături de voi este o organizație la care am ajuns după ce am lucrat o vreme pentru Holt International Children Services, din 1999 până în 2002, iar când aceștia au finalizat programele în România, cu finanțare de la US AID, au decis să creeze organizații românești, în ideea de a nu închide complet programele de aici și să lase angajații în șomaj.

Eu am fost mai întâi asistent social, apoi coordonator de programe, iar, când au decis să creeze Alături de voi, mi-au propus să-i preiau coordonarea, ca director executiv.

M-a măgulit propunerea, firește, (aveam doar de 25 de ani), am acceptat, inclusiv oferta lor de finanțare inițială, adică 25.000 de dolari și sprijinul lor juridic de a crea asociația.

Eram trei asistenți sociali, cu mine și cu un contabil, practic, 5 salarii, la care se adăugau celelalte cheltuieli. Deci finanțarea inițială ne-a ajuns doar pentru jumătate de an, așa încât am început să scriem foarte multe proiecte, muncă ce s-a concretizat, desigur, cu o finanțare de la Moschino, casa de modă italiană, apoi UNICEF, apoi am mers pe proiectele de pre-aderare la UE, pentru ca ulterior pe fonduri structurale și astfel am ajuns unde suntem acum.

Aș mai spune aici că lucrurile se datorează și unei motivații personale, fiindcă eu am terminat asistență socială, deci ce urma să facem se potrivea mănușă cu ce mă pregătisem să fac.

Am să-ți povestesc ceva, legat de mai multe lucruri din copilăria mea, care cred că au cântărit destul de mult în deciziile mele ulterioare: cea mai apropiată prietenă a mamei mele avea un copil cu sindrom Down, cu vreo 7 ani mai mare decât mine. Eu eram singura din sat care se juca cu el, dansa cu el când se făceau petreceri ori serate pe la casa de cultură sau pe la școală.

Angela Achiței: „Tot timpul îi luam apărarea, fiindcă oamenii râdeau de el sau îl luau peste picior.”

Ce vreau să spun este că acum, când mă gândesc la acele lucruri, realizez că nimic în viață nu este întâmplător și cred că acele momente din copilărie și-au spus cuvântul așa încât am ajuns să fac facultatea la asistență socială, iar acum să lucrez tot cu persoane cu dizabilități.

De ce? Ce-ți stârnește ție vulnerabilitatea celorlalți?

Angela Achiței: Mie nu mi-e clar, și spun asta, dacă noi îi ajutăm pe ei sau ei pe noi, să putem vedea lucrurile altfel, să înțelegem și să apreciem ce avem.

E foarte plăcut să vezi că oamenii apreciază ce facem noi, că spun că noi, Alături de voi, suntem familia lor, dar și gândul, certitudinea că mulți dintre tineri, beneficiarii noștri, dacă nu interveneam noi, ajungeau realmente în stradă, cerșetori. Noi am scos foarte mulți tineri din centre de plasament, i-am angajat la noi, le-am asigurat locuință, să plătească chiria, i-am ajutat să învețe să gătească, să-și gestioneze financiar costurile, s-au căsătorit la noi și au făcut copii. Pe scurt, împreună cu noi, viața a mers înainte firesc.

Practic, acești oameni au devenit, din persoane asistate social, niște oameni independenți.

Citește și: Carmen Gheorghe (E-Romnja): „Din păcate românii nu știu ce înseamnă rasismul, sexismul, homophobia, ura față de săraci”. Cum înveți să trăiești într-o societate care te judecă după culoare, poziție socială sau gen – LIFE.ro

De ce e nevoie de această transformare, din persoană cu statut special într-una autonomă și cum este procesul acesta de schimbare?

Angela Achiței: Oamenii care ajung într-o situație de criză sau de vulnerabilitate devin dependenți de ceilalți și au nevoie de sprijin pentru a depăși o situație care i-a adus în acea stare de dependență.

Acest proces nu se poate întâmpla oricum, iar pentru pachetul de probleme cu care vin ei, noi trebuie să avem un pachet de soluții, dacă se poate, toate în același loc, pe principiul one stop, shop. Adică tânărul care vine la tine cu toate acele probleme, tu să poți fi pregătit să îi acoperi toată paleta de nevoi și să găsești soluții să-l duci în acea direcție.

Statul nu are niciun interes ca oamenii vulnerabili să devină neapărat independenți, din simplul fapt că ei sunt și o masă de manevră bună, utilă. O dată la patru ani mai apar niște programe electorale care par că schimbă ceva, dar realitatea arată că ele nu ajung niciodată să fie implementate.

Lucrez în asistență socială de mai bine de 25 de ani și văd că nu se întâmplă nimic; de fiecare dată am aceeași senzație de deja vu, cu noi, cum o luăm de la capăt, cu discuții și dezbateri, care nu se concretizează în nimic.

De ce? Fiindcă, în realitate, noi nu avem o viziune despre aceste grupuri vulnerabile, nu știm ce vrem de la ele: ne dorim să fie asistați în continuare sau ne dorim să-i aducem pe piața muncii? Și mai e ceva, pe piața muncii nu-i putem aduce oricum, fiindcă ei nu au nevoie doar de un job, ci de tot acest pachet de soluții pentru problemele lor.

Ce înseamnă acest pachet de soluții? Explică-mi puțin contextul, fiindcă mulți dintre noi, cei care citim acest dialog, ne simțim vulnerabili, dar nu venim la o asociație ca a voastră pentru soluții, ci ni le găsim singuri. Care ar fi diferența dintre modul nostru de a vedea lucrurile și al celor ce se numesc, în planurile de politici sociale, persoane vulnerabile?

Angela Achiței: Persoanele vulnerabile sunt oameni care, poate, nu au terminat nici 8 clase, nu au lucrat niciodată, nu au nicio calificare, poate că au și o dizabilitate, nu au locuință și, poate, au și probleme în familia lărgită, inclusiv de violență sau de sprijin (familii mono-parentale sau cu mulți copii), familii care depind, practic, de ajutoarele sociale. La toate astea, se adaugă problemele de sănătate emoțională, persoane cu dizabilități intelectuale, probleme de sănătate fizică, inclusiv dizabilități locomotorii sau alte probleme medicale.

Când ajung la noi ce se întâmplă? Când ajunge la noi îi facem o evaluare, să vedem care este statusul și care sunt problemele lui, după care compunem un plan de intervenție, iar dacă persoana a împlinit 18 ani, ne concentrăm inclusiv spre a-l duce spre piața muncii. Strategia de integrare pe piața muncii nu se petrece oricum, iar omul ajunge la o testare a abilităților sale, pentru că avem nevoie să știm ce poate face el, ca abilități native. Pe de altă parte, noi avem fișe de post de la angajatori și știm bine ce căutăm. Știind ce abilități are persoana și ce caută angajatorii, atunci putem stabili o potrivire, iar dacă e mai mult de 50%, următorul pas este să ducem omul la interviul de angajare, apoi la medicina muncii și la un training de integrare în muncă, iar toți acești pași sunt făcuți de beneficiarul nostru, împreună cu unul dintre noi, fiindcă vrem să fim acolo, să treacă prin toate etapele de validare cu un sentiment de siguranță, de sprijin.

După ce este angajat, timp de 6 luni, noi îi oferim servicii de job coaching, adică de consiliere a persoanei și a angajatorului. Cheia succesului nostru, dacă mă întrebi, cred că exact aici se află.

Angela Achiței: „Marea provocare nu este să-ți găsești un loc de muncă, ci să-l menții.”

Aveam un tânăr, fost consumator de etnobotanice, un tip foarte inteligent, dezghețat, pe care am încercat să-l angajăm, doar că după 3-4 zile de prezență la serviciu, nu mai ajungea. Angajatorul ne anunța, noi îl căutam, iar când îl găseam aflam că nu mai vrea să revină de rușine că nu s-a dus la serviciu.

După ce s-a repetat povestea de câteva ori, am priceput că problema lui era, de fapt, alta: acasă locuia cu un tată foarte violent. Ca să evite scandalul cu el, tânărul se plimba prin oraș după ce termina munca, până pe la 2:00 noaptea, când adormea tatăl. Apoi mergea acasă și se culca și el, doar că după câteva zile în care adormea la 2:00 și se trezea la 6:00 era rupt de oboseală și nu mai putea merge la muncă.

Lui îi era foarte rușine să ne spună că, la 20 și ceva de ani, e alergat de taică-său cu bărdița prin curte. Deci problema lui era alta, nu una legată de muncă, ci de a-și rezolva niște probleme familiale. Până la urmă a ales să plece în străinătate.

Și am să-ți mai povestesc un caz: o tânără seropozitivă, angajată la noi, și-a dorit să meargă pe piața muncii la un alt angajator, vecin cu noi și pentru care noi mai prestasem niște servicii. S-a angajat și, deși noi nu spunem ce tip de dizabilitate are, fiindcă este o situație de discreție importantă, ea s-a gândit că e o idee bună să le spună colegilor că este sero-pozitivă. A ieșit un mega-scandal în toată fabrica, oamenii s-au panicat că au atins aceleași lucruri și s-au infectat. Fata ne-a sunat plângând și ne-a povestit întreaga situație, panicată că va trebui să demisioneze.

Atunci a intervenit de la noi consiliera de orientare profesională, care s-a dus în fabrică și a făcut o campanie de informare la toate nivelurile, iar lucrurile s-au liniștit. Iar la câteva săptămâni, când a venit ziua de naștere a fetei, am văzut că postase pe Facebook poze de la petrecerea pe care i-o organizaseră colegii.

Lucrurile au luat turnura bună. Dar gândește-te de n-ar fi fost Alături de voi în această situație. Care era deznodământul?

Cum vă măsurați voi succesul?

Angela Achiței: La noi, succesul apare când vedem finalitatea acțiunii, iar asta depinde de fiecare caz în parte. Dacă omul avea nevoie de un job, succesul este să găsim acel job și să ne asigurăm că este ok pentru el.

Angela Achiței: „Dacă reușim să transpunem o experiență proprie într-una de sistem, în sensul de a modifica sau îmbunătăți o lege pentru a crea plus-valoare este iarăși un succes pentru noi.”

Dacă susținem un curs de formare, iar la finalul cursurilor noastre, oamenii decid să aleagă să înființeze întreprinderi sociale este iarăși un succes. Până acum, noi am înființat 42 de întreprinderi sociale în țară. Iar când vedem că ele prind aripi și acești oameni își îndeplinesc niște vise, iată un indicator de succes.

Știi cum e? Dacă oamenii din jurul nostru sunt fericiți, și noi suntem fericiți. Așa suntem noi construiți!

De ce ai ales să devii asistent social?

Angela Achiței: Eu nu asta am vrut să  devin. (râde) Am ajuns studentă la asistență socială printr-o conjunctură specială.

Eu vin din Republica Moldova și m-am înscris în România să fac facultatea de drept. Când am ajuns la Iași, eu și cele două colege cu care venisem, ne-am regăsit pe alte liste decât trebuia să fim.

Fusese o mânărie la mijloc care ne-a deviat spre facultatea de filozofie, la secția de asistență socială și psihopedagogie. Habar nu aveam ce înseamnă una sau cealaltă.

Am încercat, vreme de vreo 3 luni, să ne transferăm, dar nu am reușit, după care am avut de ales între asistență socială și psihopedagogie. M-am dus la decan și l-am întrebat care dintre cele două specializări îmi va asigura mai rapid un loc de muncă.

El mi-a spus de asistența socială. Și asta am ales, deși habar nu aveam ce înseamnă, fiindcă la momentul acela nici în România nu era foarte dezvoltat ori bine știut domeniul. Eu am fost, practic, în a doua generație de asistenți sociali care ieșise de pe băncile școlii în România.

Angela Achiței: „Dar nimic nu este întâmplător în viață, fiindcă acum nu mă văd făcând altceva.”

Tu de ce ai ales România?

Angela Achiței: Fiindcă aici aveam alte perspective și oportunități.

Eu vin din nordul Moldovei, sora mea era în Chișinău, iar mama și-a dorit să mă duc și eu tot în capitală. Doar că sora mea a insistat ca eu să vin în România, fiindcă începuse o nebunie a primilor studenți care veneau la facultăți aici. Dincolo de modă însă erau perspective pentru un viitor mai bun aici.

În plus, aveam bursă, iar acest aspect financiar era important pentru mine fiindcă eu nu vin dintr-o familie avută. Și a contat foarte mult acest sprijin, fiindcă în facultate eu m-am întreținut doar din bursă.

România pe care ai găsit-o s-a potrivit cu cea din așteptările tale?

Angela Achiței: Da, mi-a plăcut foarte mult aici de cum am venit. În prima vacanță de Crăciun, când am ajuns la ai mei, acasă, le-am spus că eu nu mai am de gând să mă întorc în Moldova. Și m-am ținut de cuvânt.

Am terminat facultatea la 21 de ani (venisem în România la 17 ani), apoi am făcut un master în educație integrată pentru persoane cu dizabilități, după care mi-am luat cetățenia română și am apelat la faptul că tata era născut în Botoșani, după care m-am angajat: am lucrat jumătate de an la Direcția pentru protecția copilului Vaslui, după care am revenit în Iași. Actualul meu soț primise, în Vaslui, o locuință de serviciu, lucru pe care l-am luat ca pe o oportunitate. Iar când el a revenit în Iași, am revenit și eu o dată cu el și am lucrat jumătate de an la Direcția pentru protecția copilului Iași. Mi-am dat seama însă că la stat nu este locul meu, motiv pentru care am aplicat pentru această organizație americană. Iar restul îl știi: din 2002 am preluat Alături de voi și de-atunci suntem împreună pe baricade.

Acum suntem în jur de 100 de angajați, cu care am implementat peste 85 de proiecte europene și am adus în țară, în comunitate, mai mult de 30 de milioane de euro, avem și 3 întreprinderi sociale, cu o cifră de afaceri de peste 200.000 de euro.

Avem 19 persoane cu dizabilități angajate, vreo 7 angajați din alte grupuri vulnerabile, avem diversitate.

Ce părere au ai tăi despre ce faci tu?

Angela Achiței: Din păcate, părinții mei nu mai trăiesc, doar sora mea mai este cu mine. Ei sunt mândri și apreciază ce fac.

Ai mei nu știu dacă au reușit să înțeleagă foarte bine ce munceam eu. Dar ceilalți care mă cunosc apreciază ce facem noi.

Multă lume mă întreabă de ce fac asta, chiar nu există vreun alt interes, dar adevărul este că mie chiar îmi place și cred că ce faci cu multă pasiune în viață îți dă un sens al vieții.

Angela Achiței: „Eu am învățat să apreciez mai mult în viață ce am, ce sunt, ceea ce reușesc să construiesc în jurul meu. Asta îmi dă un sens al vieții.”

În antreprenoriatul social nu poate lucra oricine, fiindcă trebuie să fii construit după un set de valori aparte, să-ți placă să oferi necondiționat, să intri în tot felul de acțiuni care nu sunt plătite, să transferi o experiență practică într-una de sistem sau una legislativă. Iar astea dincolo de cele pe care le intuiești: transparență, corectitudine, responsabilitate, perseverență.

În zona de antreprenoriat social trebuie să gândești afaceri prietenoase întâi de toate cu mediul și comunitatea, iar relația este de win-win, de la client la furnizor. Iar pentru asta este nevoie de un capital social foarte puternic, ce se câștigă doar prin învestirea încrederii. Trebuie să implici oamenii în tot acest proces; noi avem întâlniri periodice cu echipa de management, avem boardul, sunt procese consultative în spatele deciziilor și de aici vine frumusețea lucrurilor, fiindcă oamenii se simt parte din proces.

Citește și: Ana Maria Măliia, antreprenor social: ”Noi nu vrem să câștigăm bani, ci să dezvoltăm afaceri durabile. Tot profitul este donat” – LIFE.ro