Camelia Rolea este artist plastic și de cinci ani lucrează căni personalizate în trei dimensiuni cu animale de companie. Practic proprietarul animalului îi pune la dispoziție câteva imagini cu pet-ul favorit, iar Camelia îl reproduce perfect 3D pe suprafața unei căni. Până acum a săvârșit peste zece mii de astfel de mici opera de artă pentru la fel de mulți iubitori de animale.
Camelia a fost admisă în Liceul de Arte din clasa a 7-a cu o mapă plină de lucrări cu animale, la fel și mai departe în Universitatea de Arte Plastice, prin urmare , “meseria” ei a fost dintotdeauna cea de artist Plastic cu specializare ca Portretist de animale în diverse tehnici. Are așadar o experiență de peste 15 ani.
Cum de ți-a venit ideea? E împrumutată de undeva?
Urmărind “ce mai e nou” în materie de lucrări dedicate iubitorilor de animale , am găsit pe Ebay căni cu animale în relief, generice, realizate cu matrițe. Mi-au plăcut atât de mult încât aș fi vrut sa îmi cumpăr și eu una asemănătoare câinelui meu, însă Amstaff nu aveau, erau doar câteva rase disponibile. Atunci mi-a venit ideea de a realiza aceste căni, personalizate în totalitate . Fiecare companion în parte aparține unei specii și unei rase însă are particularități (ca să nu spun de cei ce nu aparțin unei rase, care sunt absolut unici). Spre exemplu un câine din rasa Rottweiler – toți sunt mari, negri și cu “pete de foc”, pentru un necunoscător sunt “toți la fel”, dar pentru stapânul său este inconfundabil . Bineînțeles, într-o lucrare miniaturală voi puncta elemente cu adevărat evidente (nu îi voi număra mustățile😊)
Ai câini/pisici? Dacă da, câți/câte?
Nu doar că am câini, sunt chinolog, crescător de American Staffordshire Terrier de peste 12 ani. Studiul morfologiei raselor este tot o formă de artă.
Cel mai de succes exemplar deținut este unicul meu câine momentan, Crush, un etalon al rasei recunoscut la nivel mondial, tatăl a zeci de campioni de frumusețe pe majoritatea continentelor.
Ai crescut într-o familie cu animale de companie?
Părinții mei de asemenea sunt crescători de câini și pisici și au deținut pet shop-uri de când eram mică. Am avut toate animalele de companie posibile, (sursă sigură de inspirație 😊). Cel mai mult mi-am iubit cockerița Celine, primită când aveam 6 ani, trimiteam lunar desene cu ea la revista “Câinele Meu” sperând să văd cât mai multe publicate.
Care a fost capitalul cu care ai pornit afacerea Pet Art?
Demersul oficializării activității mele ca Persoana Juridică a decurs natural, dupa finalizarea facultății. Realizam încă din liceu lucrări pe comandă, în special pentru clienți din afara țării.
Am investit din surse proprii aproximativ 10.000 euro.
Nu lucrez singură, nu aș putea gestiona altfel realizarea comenzilor și logistica.
Câinele sau pisica? Cine este vedeta cererilor?
50 % Pisici ,40% caini ,5% cai, 5% alte animale (porumbei voiajori, păsări de curte , vaci, porci, reptile, rozătoare, animale sălbatice).
Care a fost cel mai greu de executat comandă?
Întotdeauna cănile cu pisici tigrate sunt extrem de greu de realizat. Uneori sunt bălțate, tigrate în cateva tonuri – pete și dungi în același timp. O asemenea reproducere sigur nu găsești pe un raft.
Cea mai exotică rasă?
Un tigru, proprietarul fiind din Dubai.
Cât durează să execuți o cană? De la primirea comenzii până când pleacă spre proprietar?
Termenul depinde de numărul de comenzi din acea perioadă, însă încerc pe cât posibil să nu depașesc 3-5 zile lucrătoare. De Crăciun însă, comenzile trebuie preluate cu cel puțin o lună în avans.
Cea mai simpatică amintire legată de acest business?
Cei mai simpatici sunt clienții cu cereri irealizabile, ne amuză constant, câteva exemple ar fi : ,,inteligența din ochi“, ,,aerul de superioritate“, ,,puful din barbă“, ,,privirea de băiețel, deși este fetiță“
De ce crezi că oamenii comandă aceste căni? Le fac cadou sau beau din ele când nu sunt acasă și e dorul foarte mare?
Majoritatea le oferă cadou, foarte mulți și-au pierdut animalul de companie reprezentat pe cană și pur și simplu își doresc orice mic obiect le poate încălzi sufletul, iar deseori primesc poze amuzante cu clienții savurând cafeaua și animăluțele lor lângă ei, nedumerite.
Vrei să extinzi business-ul și spre alte obiecte personalizate cu animalul favorit?
Am pornit de la portrete în diverse tehnici, sculpturi, trofee pentru expozitii chinologice, am adăugat cănile personalizate, ornamente de brad și am o listă întreagă de noi proiecte.
Ai competiție?
Nu, în artă scopul este să te detașezi de competiție prin inovație.
Te gândești să te dezvolți și offline?
Nu, deoarece personalizarea constă în primirea fotografiilor cu animalele de companie în format digital, prin urmare mediul online ne va avantaja întodeauna.
Care este cea mai veselă/tristă poveste din spatele unei căni?
Cel mai vesel moment a fost când am primit un val de clienți din străinătate și nu întelegeam ce se întamplă până când o clientă ne-a trimis o poză din revista LIFE Australia cu o prezentare preluată de pe Bored Panda.
Cele mai triste momente le trăim când primim zeci de rugăminți cu o zi înainte de Crăciun de la copilași, ca Moșul să le aducă o caniță cu animăluțul pe care nu îl mai au și nu dispunem efectiv de timp pentru a le realiza comenzile.
Informatii aditionale : Camelia Rolea , Pet Art Romania ( Facebook Page Pet Art Romania – peste 35000 urmaritori ) Website : www.PetArt.ro