„Arta urbană devine un fel de injecţie de capital” - Steluţa Roşca Stănescu şi Ana Maria Crişan, fondatori Bucureşti – Open Art Festival

Anul viitor, în lunile mai-iulie, se va desfăşura în Bucureşti Bucureşti – Open Art Festival (B-OSA), un festival amplu dedicat artei urbane. Este un eveniment care şi-a propus să revitalizeze oraşul prin artă, o artă care intervine în spaţiul public şi care ne face pe noi, locuitorii Capitalei, să privim cu alţi ochi oraşul în care trăim. Vom putea vedea în locuri cunoscute, pe trasee centrale, lucrări murale care se „construiesc” sub ochii noştri în fiecare zi, instalaţii de mari dimensiuni, intervenţii artistice menite să îi redea oraşului culoarea şi să îi caute identitatea. Am putut vedea câteva dintre proiectele propuse pentru acest festival în luna septembrie, într-o expoziţie-preview la Galateca, intitulată „Playing B-OSA”. Am stat de vorbă cu Steluţa Roşca Stănescu (jurnalist) şi Ana Maria Crişan (arhitect), două dintre iniţiatoarele acestui festival, despre rolul artei în viaţa urbană, despre cât de mult a crescut street-art-ul în ultimii ani şi despre acest festival care promite să schimbe faţa oraşului în fiecare vară.  

De unde a pornit ideea şi cum s-a format grupul de lucru?

Steluţa Roşca Stănescu: A fost mai întâi o întâlnire „creativă” între mine şi Andreea Sandu (de la Galateca), şi din aproape în aproape s-a conturat ideea unui festival de artă urbană. Am ales arta urbană pentru că nu dorim să ne rezumăm doar la graffitti şi artă murală, ci am extins către toate formele de artă urbană moderne, de la instalaţii în spaţiul public, sculptură, intervenţii arhitecturale, proiecţii şi artă realizată cu ajutorul tehnologiilor, artă digitală – tot ceea ce înseamnă artă urbană în acest moment. Dar după aceste discuţii preliminare am zis că mai avem nevoie de alţi oameni capabili lângă noi, că nu putem să-l organizam doar noi două (eu, jurnalist şi om de comunicare mai degrabă şi Andreea – galerist şi om de artă). Mai ales pentru că e un festival care presupune intervenţie în oraş era nevoie să atragem şi nişte arhitecţi lângă noi. Primul cu care am vorbit a fost arhitectul şi scenograful Octavian Neculai, după care, la scurtă vreme, ni s-a alăturat şi arhitectul (aici de faţă) Ana Maria Crişan, care vine cu un suflu tineresc şi entuziasm şi multe idei bune în acest proiect. Acesta este grupul de patru fondatori B-OSA.

Care este „miza” acestui festival şi care este conceptul în jurul căruia vreţi să lucraţi această primă ediţie?

Arta urbană, pe plan internaţional, este un trend extraordinar, are o creştere fabuloasă în ultimii ani în lume. Spre exemplu, în Paris s-a ajuns până la a avea un târg de artă urbană (anul acesta a avut loc cea de-a doua ediţie), unde participă cei mai mari galerişti şi cei mai reputaţi artişti din lume. Şi, mergând pe acest trend, ne-am dat seama că România încă nu a atins această nişă, era un loc liber pe piaţă şi există şi la noi artişti extrem de valoroşi pe această zonă. În al doilea rând, este foarte important să arătăm oamenilor ce înseamnă de fapt arta urbană şi cum poate ea să înfrumuseţeze un oraş. Din punct de vedere urban-arhitectural poate să vă spună Ana mai multe.

Ana Maria Crişan: Eu sunt partea pragmatică, cum mi s-a spus la început, nici măcar pe partea arhitecturală n-am fost optimistă. Eu am fost înfiorată de numărul de autorizaţii care trebuie obţinute. Dar până la autorizaţii… proiectul acesta s-a suprapus peste ceva ce şi eu fac şi am lucrat mult împreună cu domnul Octavian Neculai, în Universitate, cu studenţii, respectiv proiectele-manifest. Noi am văzut, de fapt, B-OSA ca un proiect-manifest, mai ales pentru Bucureşti, pentru că Bucureştiul nu mai este în stadiul de „Micul Paris”, dar i se pot alătura alte capitale care s-au confruntat cu probleme similare şi care s-au reabilitat cumva şi s-au redefinit prin artă. Şi aici nu e vorba doar despre Paris pentru că paralela este ceva mai grea. Cred că paralela este cu Berlinul în primul rând, şi apoi cu Viena şi poate cu Lyon. Acesta din urmă este poate primul oraş european care se redefineşte prin artă şi care a proiectat acum mai bine de 15 ani calcanele sau „pereţii orbi” ai oraşului ca suport pentru artă şi a făcut din asta o nouă imagine. Şi la scut timp după asta, multe dintre capitalele europene, inclusiv cele nordice care sunt destul de austere, au preluat ideea de artă urbană şi au integrat-o în planul lor de regenerare.

Vorbim, practic, despre o re-branduire a unui oraş prin artă…

AMC: Da, este o redefinire. Măcar temporar oraşul (în mod cert) va avea alt vibe, dar pe termen lung, noi, ca arhitecţi vedem, de fapt, B-OSA ca un instrument de regenerare urbană.

SRS: Şi, poate, de găsire a identităţii. De fapt, tema acestei prime ediţii Bucureşti-Open Art Festival este „identitate”. Este adevărat, are legătură şi cu Centenarul, dar nu se referă la asta, nu se referă la identitatea clasică şi la identitatea noastră ca popor, ci se referă la identitatea oraşului. Încercăm, de la prima ediţie, regăsirea identităţii Bucureştiului poate chiar prin artă. De ce nu?

Practic, cum va interveni arta în peisajul urban în cadrul acestui proiect?

AMC: Arta în oraş are un alt rol de data aceasta. De fapt, oraşul este ca o scenă, o scenă în care, de fapt, spaţiile pierdute, spaţiile ignorate, spaţiile pe lângă care trecem sau spaţiile-problemă pot să se reactiveze prin artă. Iar arta devine un fel de injecţie de capital. Bucureştiul arată cumva ca un oraş după bombardament, din cauza intervenţiilor pe regulamente extrem de fluctuante de-a lungul timpului. Şi noi avem extrem de multe clădiri care au „pereţi orbi”, lucru care, de fapt, în marile capitale nu se mai întâmplă. Şi atunci, arta în oraş are rolul nu numai de a masca aceşti pereţi orbi, cât de a oferi şi o altă perspectivă. De fapt, B-OSA este un fel de proiect-manifest tocmai pentru că oferă o variantă non-consumeristă asupra imaginii oraşului şi propune un antidot vizual la toate reclamele care au ajuns „să scoată din scară” oraşul. Unul dintre artiştii cu care am început lucrul este un artist foarte tânăr, Bogdan Cazacincu, are o ilustrare în „Playing B-OSA”, gândită lângă Muzeul de Istorie, în care foloseşte un trompe l’oeil (efect care înşală ochiul – n.r.) pe un calcan extrem de mare, care pe de o parte, în perspectivă, oferă o imagine şi de pe o stradă laterală oferă altă imagine. Poate este unul dintre cele mai bune exemple despre felul în care o imagine poate să schimbe, efectiv, un loc.

Deci, de fapt, arta ar trebui să facă următorul lucru în oraş: o dată să salveze aceste capete de perspectivă care sunt „oarbe”, apoi să imprime o altă senzaţie, o atmosferă referitoare la scară, să schimbe scara în bineie în acel loc.

În acelaşi timp trebuie să vorbim şi de instalaţii, care pot să redefinească nişte spaţii de tranzit ca puncte de adunare-readunare sau ca puncte de interes.  

Asta la nivel general… dar îmi puteţi da deja exemple concrete de spaţii şi clădiri în care va interveni arta urbană?

SRS: Au fost 104 de locaţii identificate de noi iniţial pe traseul City Tour Bus. Dintre acestea am încercat să eliminăm monumentele istorice şi acele locuri în care nu se poate interveni. Am rămas la 40 de locaţii. Din păcate nu putem să le numim acum, pentru că depindem de autorizaţii. Dar le vom descoperi împreună la anul în lunile mai-iulie când va avea loc festivalul (râde).

Dar traseul ales nu este unul destinat mai ales turiştilor?

SRS: Ba da, dar cu această ocazie provocăm bucureştenii să îşi ia rolul de turişti în propriul oraş şi să îl descopere. Eu am descoperit (făcând mai multe ture cu acest autobuz) un oraş pe care nu îl văd altfel, mergând pe jos. Nu mai obişnuim să privim oraşul!

Şi, dacă tot pomeneam mai devreme de cele 3 luni ale festivalului, ţin să precizez acum de ce este gândit pe o durată lungă. Vom începe pe data de 3 mai şi de atunci se va porni instalarea lucrărilor. Instalarea a cel puţin 20 de lucrări (40 ne dorim noi) durează, nu poate fi făcută într-o săptămână. Vor fi lunile mai şi iunie în care vom lucra, instala, vernisa fiecare lucrare (în funcţie şi de timpul necesar artiştilor) şi este importantă şi pentru public instalarea acestora, mai ales atunci când vorbim despre graffitti şi despre arta murală, pentru că este un adevărat spectacol, în care lucrarea prinde viaţă de la o zi la alta. În luna iulie, când toate lucrările vor fi gata, ele se pot vizita într-un circuit anunţat. Va mai exista şi un sit de 60-70 de containere vamale amplasat în parcare la Băneasa Shopping City, o adevărată construcţie arhitecturală pregătită de Ana Maria Crişan şi Octavian Neculai, unde timp de aproape 3 săptămâni vor avea loc foarte multe ateliere pentru grafferi, pentru copii, vor avea loc concursuri de graffitti etc. Pe lângă toate acestea, vor avea loc şi concerte şi numeroase spectacole de diferite genuri, iar evenimentele vor avea loc de la prânz până seara târziu.

Lucrările din festival sunt curatoriate de arh. Octavian Neculai şi Cosmin Neculai, Decanul Facultăţii de Arte Decorative şi Design care are şi departamentul de Artă Murală.

La ce să se aştepte publicul acestor „expoziţii” din festival. Sunt lucrări de dimensiuni foarte mari, se văd din autobuz, trebuie căutate pe anumite trasee?

SRS: Marea majoritate sunt lucrări de foarte mari dimensiuni, le poţi vedea din autobuz. Chiar şi sculpturile vor fi de mari dimensiuni. Sunt multe instalaţii cinetice, vor fi două pe râul Dâmboviţa (aşa cum intenţionăm noi să avem), vor fi mash-uri pe clădiri etc.

Vor fi (şi vor rămâne) intervenţii directe şi permanente pe zidurile oraşului?

SRS: Da, vor rămâne o mare parte. Suntem în negocieri. Chiar şi primăria şi-a pus această problemă. Noi am fi foarte bucuroşi să le lăsăm oraşului pe cât posibil, şi nu doar lucrările murale, ci şi o parte din instalaţii sau grupurile statuare. Vom vedea sub ce formă se va întâmpla, dar e important. Practic creezi un început, o poveste, un traseu. Tot acest festival va fi integrat în platforme internaţionale şi de turism şi de artă urbană (aşa cum sunt Google Street Art, Red Bull Street Art) care au deja public fidel. Sunt oameni care vizitează aceste oraşe urmărind aceste circuite! Sperăm să atragem şi foarte mulţi turişti.

Până de curând street art-ul era în „conflict” cu arhitectura. Nimeni nu privea cu ochi buni arta stradală. Cum mai stau lucrurile acum? A devenit street art-ul mainstream?

Cred că a devenit un curent foarte apreciat pe plan internaţional. Trebuie doar să ne gândim la Banksy! Street art-ul nu mai este doar o formă de protest, sub forma unui stencil pe ziduri sau de sloganuri şi atenţionări. Cred că a trecut la o treaptă următoare în care artiştii au înţeles că nu trebuie doar să ne ascundem, putem să creăm povestea asta şi altfel. E un upgrade, cred eu.

AMC: Dar… noi am avut mereu street art. Şi unul dintre exemplele pe care poate lumea le ştie mai puţin şi poate nu le priveşte ca pe street art şi cu care eu, de exemplu, am copilărit într-un sat din Mărginimea Sibiului sunt picturile de pe calcanele caselor – reclamele de la 1850. Îmi amintesc reclama unei postăvării şi încă una cu ceva ce se dorea o alternativă la Pepsi-Cola (nu ştiu dacă era Cico pe vremea aceea). Ideea este că noi am trăit, cred că mai ales în Ardeal, cu această imagine a semnalizării pe pereţi, peste cornişa caselor, mai ales în zonele comerciale. Şi în acest moment, în momentul în care se decopertează straturile pereţilor unei case se mai găsesc tot felul de elemente de semnalizare vizuală care ţin într-un anume fel de identitate. Noi încercăm să reactivăm aceşti pereţi orbi şi să-i integrăm, nu ca pe nişte rebuturi ale ţesutului constructiv, ci ca pe nişte capete de perspectivă. Multe dintre ele, datorită intervenţiilor, în Bucureşti, au devenit vizibile în ultima vreme.

Cât despre street-art, da, el a fost perceput negativ din pricina graffitti-ului pe timp de noapte şi care, de fapt, devasta într-o anumită formă, faţadele clădirilor, dar cred că street-art-ul contemporan se identifică mai mult cu ideea de semnalizare şi „commercial”. Aici se poate duce o luptă foarte interesantă, pentru că street-art-ul a plecat de la ideea de manifest, spre deosebire de spiritul reclamelor care pleacă de la ideea de vânzare, şi poate fi – tot printr-o scară mare inserată în oraş – un antidot la marile reclame, care scot din scară oraşul, dar fără a transmite un mesaj.

Cumva street-art-ul repară anumite colţuri de oraş…

AMC: Le foloseşte pentru ce sunt. Pe de o parte le repară, cum ar putea să facă, de exemplu acele trompe l’oeil sau faţadele false – în zona Lipscani avem şi noi unul dintre calcanele cele mai vechi pictate, care împlineşte cel puţin 80-90 de ani, şi care reactivează, ca o faţadă peretele respectiv. Alte lucrări de tip trompe l’oeil pot să se joace cu ideea de perspectivă şi de adâncime, iar alte lucrări pot să facă exact ce fac reclamele, să transmită un mesaj, dar ceva mai inteligent.

Şi, apropo de mesaje, două dintre locaţiile din festival sunt cheie: pe de o parte H&M şi respectiv zona Unirii, cu cheiul Dâmboviţei, şi pe de altă parte Băneasa Shopping City – pentru că sunt două locuri în care oamenii se adună şi cred că la containerele vamale, cu atelierele pentru copii vom reuşi să transmitem un mesaj puternic, iar de cealaltă parte, pe apă, avem un mesaj apropo de sustenabilitate, durabilitate şi vom încerca să îi antrenăm şi pe ceilalţi „actori” implicaţi, inclusiv autorităţile. 

Puteţi să numiţi măcar câţiva dintre artiştii români implicaţi în acest proiect?

Putem vorbi sigur în acest moment artiştii implicaţi în proiectul „Playing B-OSA” şi care şi-au confirmat prezenţa şi sunt alături de noi încă de la început: Ana Maria Crişan şi Octavian Neculai, care şi ei sunt implicaţi în proiect (Ana Maria cu o lucrare spectaculoasă, cu animaţie şi cu o poveste absolut fabuloasă, iar Octavian Neculai cu o instalaţie cinetică extrem de interesantă), Pisica Pătrată, pe care deja îl cunoaştem cu toţii, Kitră, Bogdan Cazacincu, İİoana Doubleye, Ştefan Radu Creţu, care vine tot cu o instalaţie cinetică, Mihai Zgondoiu, Sergiu Chihaia, Dorina Horătău, Tudor Cucu. 

Cum aţi descrie într-o frază acest festival?

SRS: Nu cred că l-aş descrie într-o frază, ci printr-un îndemn, care va fi îndemnul întregului festival: „Fii B-OSA!”.