Artistul Lorenzo Quinn „salvează” Veneţia
Lorenzo Quinn este cunoscut pentru lucrările sale de dimensiuni mari, montate în diverse spaţii publice. De curând, el este semnatarul unei noi lucrări de artă, o instalaţie gigantică amplasată pe unul dintre canalele Veneţiei, în semn de protest faţă de schimbările climatice îngrijorătoare. În interviul pe care ni l-a acordat anul trecut, artistul (fiul celebrului actor Anthony Quinn) ne mărturisea: „Sunt un story teller. Mai mult decât un artist, sunt un „povestaş”, de aceea, vreau să spun poveşti despre viaţă, poveşti cu care oamenii să poată relaţiona, să le poată relaţiona cu propriile lor vieţi. Ceea ce se întâmplă în viaţa noastră de zi cu zi – mergi la şcoală, creşti, ai visuri de îndeplinit, ai speranţe, ce îi îngrijorează pe oameni, ce îi îngrijorează cu privire la ziua de mâine, cu privire la copii şi părinţii lor, despre viaţă, despre moarte, legat de trecerea timpului sau deciziile pe care le au de luat în fiecare zi – aşa că toate acestea sunt teme foarte prezente în lucrările mele. Aşa că aş putea spune că arta mea este despre crearea unui dialog între public şi arta mea. Spun adesea asta: nu e un monolog, e un dialog”.
Iată că Lorenzo Quinn nu se dezice de acest crez al său. Lucrarea montată la Veneţia, în faţa hotelului Ca’ Sagredo, şi care va putea fi văzută până pe 26 noiembrie anul acesta, reprezintă două mâini care ies din apa de pe canalele Veneţiei, „agăţându-se” de ziduri, ca un strigăt.
Lucrarea (prilejuită de Bienala de Artă de la Veneţia) este un statement, o declaraţie de îngrijorare şi un semnal de alarmă în faţa schimbărilor climatice iminente. Lorenzo Quinn a realizat numeroase lucrări care „studiază” diverse părţi ale corpului uman, mâinile şi gestica lor fiind teme recurente în opera sa.
Privitorul poate interpreta instalaţia ca fiind „mâinile naturii” care îşi revarsă mânia asupra Veneţiei, dorind să o distrugă, sau, din contră, ca să o susţină. Mesajul este unul clar: nimic nu este etern în faţa forţelor naturii… şi în faţa puterii de distrugere pe care o are omul.
„Veneţia este un oraş artistic plutitor care a inspirat de sute de ani cultura, dar pentru a continua să fie aşa, are nevoie de sprijinul nostru şi de sprijinul generaţiilor viitoare, pentru că este cu adevărat ameninţată de schimbările climatice şi de trecerea timpului”, a declarat artistul cu ocazia montării lucrărilor sale.