Axl Rose scrie un album împreună cu cei de la AC/DC?
În ultimii ani, Axl Rose, frontaman-ul trupei Guns N ‘Roses, si-a împrumutat vocea pentru mai multe concerte AC/DC, după ce vocalistul trupei, Brian Johnson, a fost nevoit să se retragă în urma pierderii auzului. Colaborarea dintre rockerii australieni şi americanul Axl Rose nu se opreşte aici, noi zvonuri sugerând că un album comun se află chiar acum în lucru, conform nme.com. Legendarul chitarist şi co-fondator al formaţiei AC/DC, Angus Young, compune, se pare, piese împreună cu Axl Rose pentru un album despre care nu a divulgat nici unul din ei nimic până acum.
Zvonurile începuseră să circule încă de la sfârşitul anului trecut însă abia acum au prins glas graţie lui Angry Anderson, solistul trupei Rose Tattoo şi prieten al celor de la AC/DC, care a făcut o declaraţie pentru revista The Rock privind presupusa colaborare.
„Brian nu e acolo, Phil nu e acolo, Cliff nu e acolo, din păcate, Malcolm nu e acolo. Da, este trist faptul că formaţia originală nu mai există, dar sunt cântecele, oamenii care i-au sprijinit pe tot parcursul carierei, ei vor să audă melodiile„, a spus acesta amintind de moartea chitaristului Malcolm Young şi de plecările bateristului Phil Rudd, solistului Brian Johnson şi basistului Cliff Williams şi justificând, în acelaşi timp, dorinţa AC/DC de a scrie un nou album.
Iar Anderson nu e singurul care vorbeşte despre acest aspect, biograful AC/DC, Murray Engleheart, spunea şi el într-un interviu că noul album AC/DC va fi cu Axl Rose.
„Speculaţi tot ce vreţi, dar am spus-o înainte şi o voi spune din nou: AC / DC va continua cu Axl pe vocal – noul album, turnee etc.”, scrie acesta pe contul său de Facebook.
Fanii aşteaptă cu nerăbdare o confirmare, pe care ştiu bine că nu o vor primi atâta vreme cât Angus Young – care este extrem de parcimonios cu declaraţiile – nu va fi mulţumit de forma finală a albumului.