Barry Seal: Trafic în stil american - o poveste de succes

Criticul de film Iulia Blaga a văzut „American Made” (sau „Barry Seal: Trafic în stil american”), cu Tom Criuse în rol principal. În cronica sa pentru FilmSi.ro povesteşte care sunt punctele forte, dar şi cele slabe ale acestui film şi ce aşteptări să avem când mergem la cinema.

American Made sau Barry Seal: Trafic în stil american începe bine şi pierde din altitudine pe drum. Regizorul Doug Liman (The Bourne Identity, Mr &Mrs Smith, Jumper) găseşte cel mai inspirat debut pentru o self-made story inspirată din povestea reală a lui Barry Seal (pe numele lui Adler Berriman „Barry” Seal), fost pilot comercial cooptat de CIA, DEA (Drug Enforcement Administration ) şi cartelul de la Medellin al lui Pablo Escobar, şi ucis până la urmă de oamenii lui Escobar în 1986.

În prima scenă a filmului, pilotul TWA Barry Seal se plictiseşte într-un zbor de noapte când toată lumea doarme (inclusiv copilotul) şi, pentru puţină adrenalină, decuplează pilotul automat şi scutură avionul. Zâmbetul satisfăcut al lui Tom Cruise promite aproape două ore de energie care să echivaleze cu scurta viaţă (46 de ani) a eroului. Într-adevăr, dacă nu ţi s-ar spune din trailer că Barry Seal chiar a existat, ai crede că scenaristul bagă din top. Una e să laşi cariera de pilot comercial şi să începi să lucrezi pentru CIA, făcând zboruri de recunoaştere şi fotografiind baze militare din America Centrală, şi alta e să începi să lucrezi şi pentru traficanţii de droguri columbieni care la sfârşitul anilor 70 îşi pun imperiul pe picioare. Adică la dus faci poze pentru CIA, iar la întors aduci droguri (transportul fiind plătit cu 500 000 de dolari kilogramul !). Şi pe urmă să-ţi alături la carnetul de bal şi pe cei de la anti-drog (!).

Ca meniul să fie complet, Seal se extinde la mai multe avioane (totul sub încuviinţarea CIA-ului), începe la sugestia CIA-ului să le ducă şi arme insurgenţilor Contras din Nicaragua, arme pe care apoi le livrează oamenilor lui Escobar când ceilalţi nu le mai vor (fără ca CIA să afle), iar când până la urmă CIA îşi ia mâna de pe el şi e inculpat pentru trafic de droguri, face un deal cu administraţia prezidenţială (Ronald Reagan era preşedinte) turnând cartelul de la Medellin şi pe sandiniştii care făceau afaceri cu cartelul.

Barry Seal nu era nici pe departe atât de arătos ca Tom Cruise, dar sigur avea ceva din vitalitatea lui Cruise (sau, mă rog, mai degrabă invers). Cum e să-ţi rişti pielea jucând la mai multe mese şi să ieşi teafăr (cu o singură excepţie) din situaţii în care te arunci cu ochii închişi? Scenariul nu greşeşte înfăţişându-l pe Seal ca pe un tip mai însetat de adrenalină decât de bani. Banii au fost o motivaţie ca să accepte aceste joburi dificile – dar nu cea mai puternică, din moment ce banii ajung să fie atât de mulţi încât nu mai are ce face cu ei, unde să-i mai ascundă. Popularul imn Aviaţia dă senzaţia ar trebui rescris pentru Seal, care îşi trăgea adrenalina nu doar din zbor, ci mai ales din jocul dublu sau triplu unde zborul era doar un element al ecuaţiei.

Filmul nu prea ştie însă cum să gestioneze un personaj atât de extraordinar şi pendulează între o poveste morală despre lăcomie şi nechibzuinţă (gen The Wolf of Wall Street) şi entertainment pur şi dur cu miză pe aventuri aeriene şi pe exploatarea amintirii lui Tom Cruise din Top Gun – la  care se raportează toţi băieţii care visează să devină piloţi (apropo, Top Gun 2 se lansează în iulie 2019.). Pendularea asta face ca filmul să nu meargă până la capăt în nici o direcţie şi să rămână între, lăsându-şi spectatorul nesatisfăcut. Nu vezi nici câte avioane şi zboruri ţi-ai dori, şi nici nu percepi miza serioasă a poveştii. Montajul mult prea alert o duce oricum într-o zonă de derizoriu şi de ludic din care nu mai iese, iar asemănarea cu American Hustle îi dă o nefericită spoială calofilă.

Cel care ţine filmul la un loc nu e Seal, ci Cruise care cu nişte injecţii cu Botox bine ţintite arată ca la 30 de ani (el având 55). Dar nu doar Botoxul sau efortul fizic îl fac să arate tânăr, ci mai ales energia lui. Dar Cruise nu poate să împiedice capotarea filmului, unul dintre factorii agravanţi fiind faptul că personajul său nu are consistenţă. E la fel de alunecos şi de impenetrabil (adică liniar) la sfârşitul filmului pe cât era la început. Nu reuşeşti să îi înţelegi motivaţiile, nu înţelegi de ce trădează aşa uşor.

Senzaţia că filmul a fost făcut într-o zodie nefericită e întărită şi de un eveniment tragic: în timpul filmărilor din Columbia din septembrie 2015, un avion cu piloţi care lucrau la film s-a prăbuşit, iar doi dintre aceştia şi-au pierdut viaţa. E o ironie a sorţii aici pentru că aproape două ore de film aviaţia e trecută pe planul doi, iar avionul devine un mijloc de transport la fel ca oricare altul. Asta face din American Made să fie şi mai înşelător. Are atâta aviaţie în el şi, totuşi, nu e un film despre avioane. Citiţi mai multe cronici semnate de Iulia Blaga pe FilmSi.ro.

Barry Seal: Trafic în stil american / American Made – de Doug Liman, cu: Tom Cruise, Sarah Wright, Domhnall Gleeson, Jayma Mays