„Beam o sticlă de rose în timpul unui ultra maraton și tot îmi spuneam că nu sunt alcoolică”. Cum îți revii dintr-o depresie fără alcool

Cum a trecut peste depresie fără alcool? Ultra alergătoarea Allie Bailey povestește despre cum și-a schimbat viața după ce a depășit alcoolismul. Pierdusem totul. Toată lumea știa că m-am dat peste cap. Șeful meu știa, mama știa, prietenii știau. Din acel moment m-am hotărât: „Asta e, m-am săturat” și m-am oprit din băut.

Culmea a venit în 2021, când eram acasă la cel mai bun prieten al meu, Julius, din Somerset, bând sticle de vin ca și cum ar fi apă, plângând isteric pe canapeaua lui

Am stat trei zile în pat și nu am putut să ies. Mi-am dorit doar să mor. A fost îngrozitor, dar știam că eram la fund. M-am așezat în partea de jos a butoiului și l-am lăsat să treacă peste mine și nu am încercat să fug de el. Și apoi încet, am început să mă târăsc afară din el. Au durat trei luni până am putut să încep să trăiesc din nou ca o ființă umană și să încep să simt emoții reale.

Îmi petrecusem două decenii mergând în spirală, mascându-mi disprețul de sine și depresia cu alcool, iar mai târziu, alergând

Am luat și întrerupt antidepresive și am intrat și ieșit din terapie ani de zile. M-am autovătămat și am făcut mai multe tentative de sinucidere.

Vise spulberate

Băutul a început cu seriozitate în timp ce eram la universitate, dând pe gât cel puțin șase litri pe zi.

Citește și: De la eșec la celebritate: Viața tumultoasă a artistului Elton John. Problemele cu alcoolul și drogurile, bulimia și relația specială cu Prințesa Diana

Am început să alerg la 27 de ani, câțiva ani în cariera mea de vis în industria muzicală. Am lucrat pentru o casă de discuri, dar mi s-a spus constant că sunt norocoasă să fiu acolo și, ca urmare, nu am crezut niciodată că sunt suficient de bună. Băutura a fost consumată toată ziua și a fost văzută ca un avantaj al muncii.

La apogeul depresiei și al abuzului meu de alcool, părea că trăiesc „cea mai bună viață” a mea

Am avut o carieră grozavă și alergam maratoane și ultramaratoane. Dar alergarea nu m-a putut salva. Nu m-a împiedicat să beau și uneori m-a încurajat și a permis să beau. Am folosit să alerg alături de băutură atât ca echilibrator, cât și ca facilitator. De asemenea, am folosit alergatul ca măsură a valorii mele de sine și pentru a dovedi că nu eram bolnavă.

Și așa, am început să alerg din ce în ce mai mult

În 2013 am alergat la Maratonul de la Londra și până în 2017 am alergat 40 de maratoane și 17 ultra-uri, care sunt curse de orice lungime pe distanță de maraton. Dar totuși îmi doream să mor și tot beam mult.

Curse de aventură

Dieta mea de bază reprezenta trei sticle de vin rose pe zi și încă puteam să merg la o cursă și să alerg 100 de mile cu succes. Adesea, nu aveam mahmureala pentru că eram încă beată și doar am umplut nivelurile cu sticla de vin ascunsă în geanta mea. Eram o alcoolică funcțională.

Am început să lucrez pentru o companie de curse, ajutând la testarea traseelor ​​și promovarea evenimentelor, în unele dintre cele mai extreme locații din lume

În ianuarie 2018, am devenit prima persoană care a alergat 100 de mile peste cel mai mare lac înghețat din Mongolia, luptându-se cu temperaturi de -45. M-am gândit că dacă pot face asta, voi fi reparată. Dar nu am fost. După alergare am apărut pe Lorraine Kelly la 7.30 dimineața, având deja un pahar de vin.

Au urmat premierele mondiale în Namibia și Panama

Am alergat 135 de mile prin cel mai vechi deșert de pe pământ și am traversat pe jos din coastă în coastă Panama. În ciuda băuturii, corpul meu se simțea puternic. Alcoolul mi-a păcălit corpul să creadă că era plin și că nu suferea, ceea ce era util ca alergător.

Dar, mental, Panama a fost un punct de cotitură uriaș

M-a dus în unele dintre cele mai proaste locuri în care am fost vreodată în capul meu și din punct de vedere fizic a făcut ca Mongolia să pară un parkrun. Jungla era infernală și a trebuit să car un sac de 35 kg pe munți umezi și noroioși, în 100% umiditate. Progresul a fost dureros de lent și apoi echipa mea s-a pierdut.

M-am simțit supărată pe mine și am vrut să-mi smulg părul și să mă zgârii pe piele până când sângera

A trebuit să trăiesc cu gândurile mele, fără alcool, zile și zile. Acest lucru mi-a dat seama că numai gândurile mele nu mă pot ucide, ci doar acțiunile mele, dacă le-aș permite. Nu trebuia să cred tot ce credeam.

Citește și: Vrei să te laşi de alcool? Care sunt beneficiile renunţării la consumul de băuturi alcoolice

Când ne-am târât în ​​cele din urmă din junglă, ceva se schimbase – dar mi-au trebuit încă doi ani și jumătate să iau măsuri.

Ceea ce s-a întâmplat în continuare a fost ca și cum mă privesc la film, în timp ce munca, prietenii și familia mea au intervenit și m-au dus 400 de mile înapoi la Somerset

Din acel moment, plângând pe canapeaua lui Julius, am decis că nu vreau să mă mai simt niciodată așa. Nu am simțit absolut nimic pentru nimeni sau nimic. Dar câinele meu de salvare, Pickle, nu a renunțat niciodată la mine. În fiecare zi stătea cu mine lingându-mi lacrimile, indiferent de câte ori i-am spus să plece.

Citește și: Cât timp rămâne alcoolul în corp: cum funcționează etilotestul și ce trebuie să știm despre consumul de alcool

După câteva zile, sentimentele au început să revină și prin sesiuni cu un terapeut de angajament de acceptare și, după ce am făcut o schimbare în cariera antrenamentului de alergare, am reușit să-mi abordez depresia din față și să las alcoolul în urmă. Am început treptat să alerg din nou și, în iunie 2022, am alergat 1.000 de mile de la Land’s End până la John O’Groats.

Încă sunt deprimată, dar acum o pot recunoaște și am strategii pentru a o gestiona

Nu devin la fel de deprimată sau anxioasă ca atunci când beau. Acum am 42 de ani, doi ani trează și pentru prima dată în viața mea mă simt fericită. Alergarea mi-a adus claritate, dar m-a învățat și că numai tu ai puterea să te salvezi.

Sursa foto: Facebook