Bere Gratis, colaborare cu Paula Seling
Bere Gratis – una dintre cele mai iubite trupe din Romania – şi Paula Seling au realizat o colaborare inedită pentru piesa “Îndrăgostiţi”.
Piesa de dragoste vine la pachet cu un videoclip în care Paula Seling este extrem de senzuală.
“Dacă spunem că iubirea face miracole este ca şi cum am spune că viaţa bate filmul. A fi “îndrăgostiţi” înseamnă că există miracole în fiecare zi, pentru că în fiecare zi cineva iubeşte pe cineva şi o şi declară. Această întâlnire poate sparge orice barieră a lumii. Colaborarea cu Paula este una special, chiar dacă am colaborat de multe ori cu ea. E o mare cântăreaţă, o artistă sensibilă şi un om aparte. Profilul perfect pentru mesajul acestei piese şi o bucurie de a cânta împreună după 20 de ani de carieră în care ne-am întâlnit de multe ori ca prima dată”, spune Mihai de la Bere Gratis.
“Bere Gratis este una din trupele mele preferate, sunt bucuroasă că s-au gândit la mine pentru această colaborare. A fost dragoste la prima audiţie, aşadar înregistrările au „curs” foarte uşor pentru că m-am simţit inspirată. La filmări, băieţii au fost gentlemeni desăvârşiţi, m-au făcut să mă simt ca o prinţesă în ţară minunilor. Abia aştept să văd cum va primi publicul meu această piesa specială”, a mărturisit Paula Seling.