Bobby McFerrin îţi va spune personal „Don’t Worry Be Happy”, pe 19 mai, la Bucureşti
Toata lumea îl cunoaşte pentru hitul „Don’t Worry Be Happy”, însă puţini ştiu că americanul Bobby McFerrin este unul dintre cei mai inovatori muzicieni ai momentului şi un dirijor extrem de talentat. Un adevărat ”om orchestră”, după cum a fost numit încă din anii 1970 pentru faptul că poate reproduce sunetele mai multor instrumente (ex: flautul din operele lui Vivaldi), McFerrin îşi va dovedi calităţile muzicale într-un concert pe care-l va susţine la Sala Palatului din Bucureşti, pe 19 mai (al treilea lui show în România), şi care face parte dintr-un turneu internaţional numit „Circlesongs” (după titlul albumului său din 1997).
Vocalist virtuos, care interpretează cu uşurinţă diferite stiluri muzicale (jazz-ul, folk-ul, corul, a cappella, muzica clasică), McFerrin are în portofoliu 10 premii Grammy, peste 20 de albume, vândute în peste 20 de milioane de exemplare, şi colaborări cu nume precum Yo-Yo Ma, Chick Corea, Filarmonica din Viena şi Herbie Hancock.
Neconvenţional şi unic, Bobby McFerrin transformă fiecare spectacol într-o sărbătoare a sunetului respectându-şi astfel promisiunea pe care şi-a făcut-o cu mult timp în urmă: ”Îmi doresc sa concep o broderie acustică pentru publicul meu”.
Dacă vreţi să-l ascultaţi live pe acest muzician incredibil, nu rataţi concertul din 19 mai, de la Sala Palatului. Biletele au preţuri de 150, 200 şi 250 de lei şi pot fi achiziţionate de pe eventim.ro sau vandbilete.ro.