Bogdan Mirică: Din inima României rurale pe podiumul de la Cannes. Cum a ajuns un rebel al naturii să cucerească lumea filmului și cum a trecut de la publicitate la cinematografie

În 2016 ne mândream cu toții pronunțând numele lui Bogdan Mirică. Parcă de niciunde, făcuse un film care fusese premiat la Cannes. Ulterior am aflat că scria deja de ceva timp scenariu după scenariu pentru Media Pro, că el a fost autorul originalului Las Fierbinți sau al serialului Umbre.

Am văzut apoi Câini și personal am simțit că e un film ce se distinge puternic în fața filmului clasic românesc, fie el de festival sau nu.

Bogdan Mirică și-a petrecut copilăria la țară, undeva pe lângă Târgoviște, de unde a adunat un bagaj emoțional și de experiențe ce i-au stimulat creativitatea și i-au dat posibilitatea să aștearnă pe hârtie cele mai îndrăznețe scenarii.

A intrat în publicitate și cu mintea sa creativă, în numai câțiva ani, de la juniorul ce scria texte pentru reclame, a ajuns director de creație.

La un moment dat și-a dat seama că „se prăjește”, așa că a lăsat tot și a plecat la Londra să studieze filmul. S-a întors în țară și foarte curând i-am auzit numele la știri.

Bogdan Mirică revine azi cu un nou film, despre care, cu siguranță vom auzi multă vreme. Îl găsiți deja în cinema și poartă semnătura sa autentică. Este vorba despre Boss.

Bogdan, cum vine asta? Faci un film super tare și ești țintuit la pat, nu poți să participi la avanpremieră…

Ghinion sau karma sau habar nu am. Nu-mi ia din plăcerea filmului și din plăcerea faptului că filmul o să fie în lume, însă e puțin frustrant.

Înainte de a începe povestea noastră, aș vrea să ne întoarcem puțin în copilăria ta. Născut, crescut unde?

Primii 10-12 ani cred că i-am petrecut la bunică-mea, într-un sat lângă Târgoviște, după care, până la 18 ani am stat în Târgoviște, în orașul meu de baștină, de la 18 la 26 în București, de la 26 la 29 în Londra, m-am întors la București, după care am mai plecat vreo 3 ani la Paris și m-am întors iar la București.

Toate drumurile duc la București?

Nu neapărat, sincer nu mă simt ca acasă nicăieri. Obișnuiam să mă simt ca acasă în mijlocul naturii, dar nu în mijlocul naturii pitorești cum ar fi la munte, lângă o cascadă de unde vezi trei vulturi pleșuvi, ci mai degrabă în mijlocul naturii ca alternativă la oraș. Poate să fie o margine de sat din Oltenia – nu că aș avea ceva cu Oltenia, spun doar așa. De exemplu, când am căutat locație de filmare pentru Câini, am hălăduit foarte mult și am luat toată Dobrogea la picior, m-am simțit incredibil de bine, mă simțeam foarte „acasă” și cred că asta are de-a face cu faptul că primii 12 ani mi i-am petrecut la țară, pentru că mă racordez mai ușor și mai onest la elemente non umane.