Bon Jovi, din nou pe primul loc în Billboard 200
Ultimul album de până acum al celor de la Bon Jovi, „This House Is Not For Sale”, a fost lansat în 2016 clasându-se atunci pe primul loc în faimosul top Billboard 200, după ce s-a vândut, în prima săptămână de la lansare, în 129.000 de unităţi. Cifra, şi implicit urcarea în top, se datora, se spunea, unei oferte făcută de trupă la vânzarea biletelor unor concerte.
Acelaşi album a revenit acum în fruntea Billboard 200, după ce s-a vândut în 120.000 de unităţi, spun cei de la Nielsen Music (sistem de urmărire a vânzărilor), lucru datorat, şi de data aceasta, se pare, unei oferte făcute de trupă la vânzarea biletelor viitorului său turneu. Este vorba de turneul pe care Bon Jovi îl va susţine în SUA între 14 martie şi 24 mai, la cele 24 de concerte anunţate fiind vândute deja între 350.000 şi 375.000 de bilete.
„This House Is Not For Sale” a devenit astfel cel de-al treilea album care reintră pe primul loc în Billboard 200, după „The Very Best of Prince”, albumul din 2001 al lui Prince care şi-a reluat poziţia în 2016, după moartea artistului, şi „Traveller”, albumul din 2015 al cântăreţului de country Chris Stapleton, revenit în fruntea topului în acelaşi an, după premierea lui Stapleton la Country Music Association Awards.
În topul actual întocmit de Billboard, se regăsesc pe locurile imediat următoare: coloana sonoră „Black Panther: The Album”, care a coborât de pe primul loc, cu 99.000 de unităţi vândute, şi „Culture II” al rapperilor de la Migos, cu 59.000 de unităţi vântute.