Noua versiune a musicalului „Hello, Dolly!”, spectacol care marchează revenirea pe Broadway a legendarei actriţe americane Bette Midler, a intrat în istorie, cu 9 milioane de bilete vândute într-o singură zi. Spectacolul a doborât recordul de bilete vândute într-o singură zi la un teatru din New York, informează site-ul revistei People, citat de News.ro. Mai mult, show-ul a înregistrat acest nou record în prima zi în care biletele sale au fost puse în vânzare.
„Suntem încântaţi de interesul uluitor manifestat faţă de «Hello, Dolly!» de cumpărătorii de bilete. Combinaţia dintre renumele acestui show şi prezenţa în distribuţie a actriţei Bette Midler s-a dovedit irezistibilă pentru iubitorii de teatru”, au declarat Philip J. Smith şi Robert E. Wankel, directorul respectiv preşedintele The Schubert Organization, într-o declaraţie pentru revista People, citată de News.ro.
Bette Midler va interpreta rolul principal în acest musical realizat de Michael Stewart şi Jerry Herman, ce spune povestea unei femei băgăcioase, care joacă rolul unei peţitoare pentru un bărbat „morocănos” şi „pe jumătate milionar”. Spectacolul iniţial a avut premiera pe Broadway în 1964 şi a câştigat 10 premii Tony, inclusiv la categoria „cel mai bun musical”.
O serie de repetiţii cu public ale musicalului „Hello, Dolly!” sunt programate începând din 15 martie 2017 la The Schubert Theatre din New York. Spectacolul va avea premiera pe 20 aprilie 2017.