Butonul de panică: Good to know, swim to know

O amintire de acum trei ani îmi revine azi în notificările trimise de Facebook, deja mult prea familiarul mecanism prin care ţinem minte cam tot ce ni se întâmplă: zile de naştere, evenimente familiale, triste sau vesele, coafuri sau ţinute vestimentare ca să nu mai vorbesc despre opţiunile politice, opiniile legate de diverse activităţi sau întâmplări. Un fel de memorie tehnică ataşată tuturor. De cele mai multe ori, aceste amintiri vin la pachet cu uimirea proprie : wow am fost acolo, wow am fost blondă (sau în fine), wow e ziua lui, wow am mâncat asta şi încheind apoteotic cu wow ce grasă/slabă eram…

De data asta, amintirea îmi trezeşte toate simţurile şi mă răscoleşte profund căci îmi dau seama cât de puţin ştim încă cu toţii despre cum să ne protejăm noi sau copiii noştri de…. înec. E vară, e soare, e timp de vacanţă, pe tv-uri/radiouri auzi ştiri cu oameni care s-au înecat la Eforie Nord sau Mamaia sau whatever. Se poate întâmpla oricui, din păcate.

Acum 3 ani postam ”Despre nepăsare ca o crimă”
Situaţie de fapt: hotel de lux, 5 stele, staţiune renumită pe malul mării Mediterane, piscine, cald, orele prânzului. Zeci de oameni îşi căutau locul mai la umbra palmierilor, alţii la restaurantele all inclusive, alţii toropiţi de căldură stăteau pe şezlongurile de pe marginea piscinei. Printre aceştia din urmă trei dintre prietenii cu care ne petrecem de câteva zile vacanţa mult aşteptată.
O secundă şi unul din prietenii mei observă pe luciul piscinei trupul unui băiat, până în 10 ani, plutind cu faţa în jos. „Măi copilul ăsta stă de prea mult timp cu capu-n apă…ce-o fi cu el?! Şi nu termină fraza căci gândul nenorocit i-o ia înainte şi îl aruncă în piscină. Copilul cianotic pe burtă plutea fără suflare. Îl trage pe mal şi doi britanici, posibil medici, sar să îl ajute, un rus probabil halterofil începe să îi facă respiraţie artificială, cei trei făceau cu rândul la pieptul copilului timp în care toată lumea se trezeşte brusc din amorţeala după-amiezii perfecte de vacanţă. Privirile părinţilor îşi caută odraslele şi când se asigură că sunt lângă ei aşteaptă să vadă dacă copilul îşi revine. Dar nu-şi revine şi mai trece un minut şi cineva strigă după doctor, altcineva aleargă în hotel după ajutor, prietenii mei încearcă să îi facă pe angajaţi să înţeleagă că trebuie oxigen şi medici, şi ambulanţă, şi părinţii copilului….şi trec minute bune şi după alte 5 minute rusul halterofil strigă după oxigen şi ei continuă să maseze trupul băiatului, pe rând, trei bărbaţi, turişti încearcă să salveze o viaţă.

Ce e nelalocul lui în tabloul ăsta al groazei? Vă spun eu…niciun salvamar lângă piscină, niciun doctor în hotel, nicio mască de oxigen, nicio reacţie rapidă a angajaţilor. Nimic. Au amânat îngrozitor de mult momentul în care să cheme salvarea, păreau că e o joacă. Nu, nu este un exerciţiu. Un copil se prăbuşeşte între cele două lumi şi în mijlocul unui resort luxos nu are de partea lui decât bărbaţii care l-au scos din apă.

După minute bune de luptă cu viaţa copilului dar şi cu nepăsarea angajaţilor hotelului, apare salvarea, încep să îi administreze diverse substanţe, să îi pună masca de oxigen şi pare că are puls. Pleacă spre spital.

Vă spun atât: nepăsarea este arma letală cea mai precisă. Ea loveşte direct, taie adânc şi poate fără cale de întoarcere.

Băieţelul nu a supravieţuit. Întâmplător copilul şi familia vorbeau română, întâmplător nu erau din România, întâmplător în locul lui putea să fie oricare dintre copiii noştri, întâmplător poate nu a ascultat şi a sărit în apă şi s-a lovit la cap, întâmplător părinţii lui nu erau lângă el, întâmplător prietenul meu Răzvan era acolo şi … a sărit să îl scoată din apă.

Deloc întâmplător însă, ci doar OBLIGATORIU, lângă piscină trebuia să fie un salvamar, cabinetul medical TREBUIA să aibă echipament de prim ajutor, staff-ul era OBLIGAT să cheme mai întâi salvarea iar noi toţi ar TREBUI să ne ţinem copiii lângă noi chiar şi în vacanţă.
Acum pe şezlongul pe care a fost resuscitat băiatul stă cineva la soare, poate că nici nu ştie ce s-a întâmplat, „viaţa merge mai departe”.

Revenind în prezent, mă întreb câţi dintre noi ştim ce e de făcut în cazuri similare sau dacă verificăm dacă locaţia în care mergem are salvamar, acces la serviciu de urgenţă sau condiţii minime pentru salvarea unei vieţi.

Good to know:

• Înecul este una dintre cele mai frecvente cauze ale decesului copiilor şi adolescenţilor în timpul vacanţelor, a doua cauză de deces accidental în lume.
• Singurul mod de prevenţie este o schemă formată din 3 paşi : să fii atent, să supraveghezi copilul, să se folosească veste de salvare.
• Înecul e ucigaş tăcut, ţipetele şi zbaterea nu sunt în realitate posibile. În realitate, copiii când se îneacă nu pot să strige după ajutor, se scufundă în linişte, de aceea trebuie permanent supravegheaţi sau măcar să poarte veste de salvare. Chiar dacă nu vor. Şi nu vor. Clar.

• Copiii se pot îneca oriunde, nu doar la mare sau piscină, chiar şi în butoaie sau gropi adânci,
• Ştie să înoate în piscină, deci poţi sta liniştit. Greşit : marea e altceva, apele repezi au curenţi, valurile îl pot trage la fund. Vestele de salvare devin astfel foarte importante.
• De căutat veste fancy, fashion trendy şi disponibile în culori variate
• Un copil are nevoie de 3 minute sub apă, fără oxigen, pentru a avea daune cerebrale, chiar dacă ai fost la cursuri de prim ajutor, mai bine supraveghezi decât să te lupţi cu viaţa lui.
• Semne că se îneacă
  • Gura copilului e la nivelul apei
  • Capul e într-o parte
  • Ochii sticloşi, nu reacţionează sau ochii închişi
  • Respiră foarte greu
  • Mişcări haotice

Need to know: Deşi apare rar, înecul secundar poate fi fatal copilului dacă simptomele sunt ignorate. Ori de câte ori se înghite accidental apă din mare, sau de oriunde, lichidul irită plamânii, şi îi inflamează. Când se produce înecul secundar o cantitate cât de mica este suficientă pentru a afecta capacitatea plămânilor de a funcţiona.

Simptomele pot apărea după câteva minute de la scufundarea în apă până la 72 de ore de la accident. De luat în seamă : letargie sau oboseală extremă, dificultăţi în respiraţie; iritabilitate sau schimbări bruşte de dispoziţie; dureri în piept; sufocare; tuse persistentă; febră.

Must do : Copilul sau adultul trebuie supravegheat şi dus la cel mai apropiat spital.