Call Center pentru pacienţi - LIFE.ro
Sari la conținut

Call Center pentru pacienţi

Share this article

Prin intermediul PharmAssist, pacienţii pot găsi medicamentele de care au nevoie şi care se dovedesc a avea o disponibilitate redusă. Linia telefonică pusă la dispoziţie, îi ajută pe aceştia să afle la ce farmacie se poate găsi medicamentul căutat. Dezvoltat ca un serviciu cu valoare adăugată, noul call-center PharmAssist este oficial operaţional începând din 15 iunie 2016, cu program de lucru de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 18:00. Prin apelarea gratuită din orice reţea de telefonie a numărului verde 0800 500 800, pacienţii interesaţi pot afla informaţii despre produse şi pot solicita rezervarea acestora într-o farmacie de proximitate afiliată programului PharmAssist. În cazul în care medicamentele solicitate nu sunt disponibile, echipa PharmAssist comandă produsele necesare direct de la furnizori şi le rezervă timp de 48 de ore în farmacia afiliată preferată de pacient. Totodată, prin relaţia strânsă cu reprezentanţii companiilor farmaceutice, echipa PharmAssist poate oferi informaţii despre orice produs de care pacienţii au nevoie.

Am dezvoltat acest proiect pornind de la lipsa de informare a pacienţilor privind disponibilitatea produselor în farmacii. De aceea, am pregătit o echipă de profesionişti cu experienţă atât în domeniul farmaceutic, cât şi în comunicarea cu clienţii, punând la dispoziţie toate resursele grupului care verifică în timp real disponibilitatea anumitor medicamente şi care rezervă produsul solicitat de către pacienţi în cea mai apropiată farmacie afiliată programului PharmAssist. Astfel, pacienţii câştigă timp şi se simt mult mai confortabil, ştiind că au acces rapid la tratamentul prescris. Practic, prin PharmAssist, tratamentul necesar se află la un apel distanţă” – a explicat Robert Popescu, CEO A&D Pharma.  

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora