Care sunt cele mai dese ticuri pe care le ai atunci când vorbeşti în public? Şi cum poţi să le depăşeşti?
Atunci când ştii că urmează să ţii o prezentare în public, încep emoţiile şi trebuie să te gândeşti la toate lucrurile. După ce ştii despre ce o să vorbeşti. Ai prezentarea pregătită. Încep adevăratele probleme. Cum te îmbraci. Ce mănânci înainte. Cât de multă apă bei. Şi lista continuă.
Însă, înainte fiecărei prezentări ar trebui întâi să te gândeşti la discursul pe care o să îl ai. Ce cuvinte vei folosi foarte des (încearcă să le conştientizezi pentru a le putea înlocui). Unde faci pauzele şi cu ce le umpli. Nu te speria, sunt lucruri obişnuite pe care, cu puţin exerciţiu, le poţi rezolva foarte uşor înainte de prezentare. Te ajutăm noi cu câteva sfaturi:
Veşnicul “aaaaaaa”
Nu este nimic mai neplăcut decât pauzele pe care nu le poţi umple cu altceva decât “aaaaaaaaa”, “ăăăăăăăă” sau banul şi enervantul “deci”. Şi, de cele mai mult ori, apelăm la acestea pentru că nu ştim cum să umplem liniştea stânjenitoare sau să învingem teama şi lipsa de încredere în sine.
Dar ce putem face? Ai putea să îţi înregistrezi discursul pentru a vedea unde pot apărea pauzele în vorbire. Odată făcută această analiză asupra discursului tău, vei vedea când pot apărea aceste expresii deranjante. Şi, în loc să umpli aceste spaţii cu “aaaaaaaaa”, poţi face o pauză simplă. Tăcerea nu este doar o comoară, ci şi un exemplu de încredere în sine. Apreciază pauzele atunci când le faci şi oferă-i timp ascultătorului tău să înţeleagă şi să reflecteze la lucrurile pe care le învăţat din discursul tău.
Recomandare: fă o pauză scurtă atunci când vrei să introduci în discursul tău o virgulă şi fă o pauză mai lungă atunci când trebuie să dai impresia unui punct. Iar după fiecare idee principală, oferă-i ascultătorului un moment în care să reflecteze la ideea respectivă.
Momentele dubioase în care încerci să îţi reglezi vocea
Mă refer la sunetele acelea dubioase pe care le facem atunci când ne “dregem vocea”. Deloc sexy sau profesional. De aceea, hidratarea este foarte importantă – deci, să nu uitaţi să beţi apă înaintea prezentării şi să aveţi apă în timpul discursului (nu de alta dar şi aşa poţi umple o pauză mai mare, poate cea de la finalul unei idei principale). De asemenea, pe lângă apă mai puteţi folosi şi câteva tehnici care să vă ajute să vă relaxaţi corzile vocale:
· exerciţii de respiraţie – respiraţii abdominale
· meditaţie
Recomandare: puteţi face înainte de prezentare câteva exerciţii de respiraţie. De exemplu, luaţi mult aer în plămâni şi încercaţi să spuneţi toată fraza dintr-o răsuflare. De asemenea, vă puteţi înregistra discursul pentru a vedea unde apar probleme de respiraţie. Analizând acest lucru, vă puteţi exersa discursul astfel încât să eliminaţi aceste probleme.
Încercaţi să păreţi prietenos … în niciun caz, rece şi agresiv
Poate că asta este cea mai mare problemă pentru un public speaker … aceea de a nu părea arogant. Aici sunt mai multe lucruri pe care trebuie să le exersezi – mişcările nonverbale, gesturile, atitudinea. Însă, cel mai important este să ai o vocea caldă şi prietenoasă. Însă, în acelaşi timp, să pari autoritar – eşti deja expertul din cameră, doar ai fost invitat să prezinţi.
Prin urmare, ce poţi face pentru a depăşi această problemă? Nu articula prea mult cuvintele, acest lucru te va face să pari distant (prea pretenţios). Dacă vrei să scoţi în evidenţă anumite idei / cuvinte, atunci accentuează-le prin intonaţia vocii (şi gesturile pot ajuta aici). De asemenea, pentru a părea prietenos, încearcă să alegi cuvintele potrivite – cunoaşte-ţi audienţa şi vorbeşte pe limba lor, pune-te întotdeauna în perspectiva lor.
Recomandare:alege expresii care să îi includă – ce am învăţat astăzi, în loc de ce v-am arătat.