Carmen Ciurduc, învățătoare: „O seară de făcut clătite cu fiul meu mi-a dat ideea de treasure hunt cu elevii: cum descoperim pronumele personal?” - LIFE.ro

Căutare

Share this article
Poveste spusă împreună cu

Carmen Ciurduc are 35 de ani și este profesoară de învățământ primar la școala Little Genius. Creează o conexiune cu elevii ei din clasa a III-a, a făcut timp pentru o pauză de jumătate de oră, în care fiecare elev vorbește deschis, într-un context sigur, despre sentimentele, trăirile și întâmplările din care a avut o lecție de învățat, iar peste toate Carmen a creat un stil de învățare dinamic, ce presupune activități noi, surprinzătoare, prin care copiii să descopere lumea, informația, învățarea.

De ce ai devenit tu învățătoare?

Carmen Ciurduc: Poate că sună clișeistic, dar am ales această muncă din dragoste pentru copii. Și am convingerea că dacă nu ar fi fost catedra, probabil aș fi ales să fiu neonatolog sau pediatru. (râde) Cred că mi-a fost foarte bine când mergeam la școală, când părinții m-au susținut fără nicio rezervă, iar ideea de a merge la ore nu a fost niciodată pentru mine neplăcută și mă bucur că nu am avut astfel de experiențe.

Așa că iată acum, pot fi la clasă, acel profesor prieten.

Părinții tăi ce munceau?

Carmen Ciurduc: Culmea, tot în învățământ lucrau. Nu știu dacă asta s-a transmis și la mine, dar tata a fost învățător, iar mama a fost, pentru o perioadă, profesoară de română. Cert este că mai târziu, la liceu, când am fost în situația de a alege, am mers către pedagogic, la Liceul „Matei Basarab”, din Slobozia. Iar practica ce se făcea în acea vreme era chiar serioasă, nimeni nu o lua cu relaxare, ci cu interes și cu responsabilitate.

Dar când am mers mai departe, spre facultate, am mers la inginerie, ceea ce nu mai avea deloc legătură cu copiii și cu munca ce mi se părea mie potrivită.

De ce ai ales ingineria?

Carmen Ciurduc: Era un domeniu al ingineriei mediului, iar asta mi-aș explica-o prin dragostea pe care o împărtășesc pentru natură. Și dacă tot am ajuns la subiectul despre ce-mi place, aș mai adăuga călătoriile și faptul că-mi place foarte mult să conduc. Iar pentru a-mi satisface puțin dinamica firii mele a trebuit să merg înspre acest mediu, profesoral, unde am adus un stil care se bazează pe o idee simplă: ce știu eu pot să împărtășesc și cu ceilalți, dar totul depinde de modul în care o fac. Degeaba există performanțele personale, notele de la concursuri, dacă tot ce știi nu poți da mai departe. Iar când dai mai departe, să o faci de la egal, la egal, cu seriozitate și responsabilitate față de copilul din fața ta.

Ce anume te-a adus înapoi spre pedagogie?

Carmen Ciurduc: Uite că nimic nu este întâmplător. În zona în care locuiam se construia o grădiniță-școală, iar de fiecare dată când treceam pe-acolo îmi ziceam: aici trebuie să lucrez și eu. Și așa s-a întâmplat.

Cum te-au schimbat pe tine legăturile directe cu copiii?

Carmen Ciurduc: Dragostea reală pentru copii a venit și la mine după ce am devenit și eu mamă, acum 5 ani. În învățământ lucrez de 10 ani, dar doi ani am avut o pauză pentru perioada în care s-a născut băiețelul meu.

Mi-am dat seama că trebuie să stabilești o relație reală cu copilul, să creezi această legătură emoțională, iar mai departe în mod sigur vei avea succes în transmiterea informațiilor.

I-am privit puțin diferit și mi-am dat seama că și ei m-au ghidat în tot parcursul meu. Iar acum mă gândesc chiar la copiii din clasa a III-a, cu care lucrez acum la Little Genius. Chiar am avut o discuție amuzantă cu Sasha, băiețelul meu, care mi-a spus că nu mai înțelege nimic, el este copilul meu sau elevii din clasa a III-a sunt copiii mei? (râde) I-am explicat că ei sunt elevii mei, iar în perioada pe care o petrecem împreună la școală este pentru a face tot felul de activități și a învăța lucruri noi. Și a acceptat acest rol al meu.

Ce vreau să spun este că aceste două roluri, de mamă a lui Sasha și de învățătoare pentru copiii din clasa a III-a de la Little Genius m-au învățat să tratez copiii cu seriozitate, să le validez și valorizez spusele, faptele.

Ce ți-a plăcut la această școală?

Carmen Ciurduc: Mi-a plăcut faptul că aici pot să lucrez cu copiii în acest stil, al activităților dinamice, cum le spun eu. În momentele cheie, de predare sau de recapitulare, cred că te poți juca un pic cu materia, cu ce ai de lucrat cu copiii și să o faci într-un mod creativ.

Dimineața, când vin la școală supărați, „încărcați”, neînțeleși, le dau acest timp și context sigur în care pot povesti tot ce-și doresc să spună, să se descarce de ce-i preocupă. Ba chiar am creat un program care se numea „starea vremii și starea noastră de spirit”, în care puteam pune atribute pe care le atașăm schimbărilor meteo și stărilor noastre de fiecare zi. Încrezători și ascultați, copiii povestesc, iar eu îi tratez de la egal, la egal, ceea ce îi face să se simtă așa cum sunt, de fapt, importanți. Atunci, cu altă energie pot începe lecțiile.

Noi lucrăm foarte mult pe proiecte, în echipă, ceea ce stimulează copiii să descopere relații, colaborare, cedare, acceptare. Nu-mi proiectez activitățile cu mult timp înainte și mă ghidez foarte mult după starea lor, în funcție de care aleg abordarea corectă pentru aceste activități integrate. De pildă, la limba română am avut lecția despre textul descriptiv. Dar inițierea a început cu o oră înainte, când am avut desenul, abilitățile practice, când am desenat caricaturile, moment în care am aflat că vorbim despre trăsăturile fiecăruia dintre noi, doar că sunt reprezentate exagerat. În acest fel copiii au înțeles conceptul și au putut să creeze mult mai ușor descrierea personajului, a fiecărei persoane. Nu mai spun că după ce au terminat copiii lucrările le-am trimis părinților și ne-am amuzat cu toții.

Apoi am făcut părțile de vorbire, de asemenea, adică substantivul, pronumele sau verbul. Și nu puteam să le învățăm pur și simplu, ci trebuia ca activitatea să fie interesantă pentru ei, așa că am făcut o hartă a substantivelor, am călătorit un pic prin lume, iar elevii trebuiau să potrivească tălpile cu numărul și genul substantivelor de pe hartă. Iar pronumele știi cum le-am învățat? Cu o seară înainte eram la mine acasă, făceam clătite și a venit Sasha, care a pus mâna pe făină și a început să împrăștie praful pe masă. Asta mi-a dat o idee de treasure hunt pentru copii.

A doua zi, când am ajuns la clasă, la ora de română, copiii au început să întrebe: „Carmen, ce facem cu făina?”. Am dat fiecărui copil o tavă pe care se afla împrăștiat un praf de făină. Și-au scos pensulele din ghiozdane și au primit misiunea de mici arheologi. Sub praful de făină au descoperit pronumele.

Cum simți că i-ai crescut tu până acum pe elevii tăi, fiindcă au ritmuri diferite, sunt diferiți?

Carmen Ciurduc: Eu îi cunosc din clasa pregătitoare și i-am descoperit cum zici și tu, diferiți. Dar cred că sunt reflexia noastră. Dacă Saha poate fi oglinda familiei mele, grupul meu de elevi, clasa a III-a este reflexia mea de la catedră și-mi place să cred că am plantat acolo ceva semințe de bunătate, de răbdare, de toleranță.

Cum îți măsori performanța clasei, succesul tău, ca profesor, dacă scoți din calcul ideea de a te ghida după note?

Carmen Ciurduc: Din feed-back-urile lor, din starea și modul în care mă privesc ei. Practic, în toți acești ani de când suntem împreună cred că ei și-au format o rutină în acest sens, de stare de bine.

M-ai întrebat despre performanțele lor școlare și ți-aș spune că ei sunt diferiți, se manifestă ca atare, ceea ce mă face și pe mine să îi tratez la fel, să îi ascult pe fiecare în parte. Lucrurile nu stau așa cum ai crede: dacă s-a predat în clasă înseamnă că fiecare elev în parte a înțeles tot și poate să facă mai departe treaba. Iar cine nu a înțeles, asta e, poate să facă și acasă. Asta nu este o strategie de lucrat cu copiii. Fiecare are ritmul său, așa încât insist mai mult cu alte joculețe, cu alte provocări, și pentru ceilalți care poate au înțeles foarte bine lecția nouă, dar și pentru ceilalți, care au nevoie de timp de reflecție în plus. Le-am spus că noi „nu predăm lecții” și „nu facem teme”, ci că descoperim și învățăm împreună. Iar când primesc ceva de făcut împreună realizez că sunt o echipă și lucrează împreună.

Cu ce te mândrești?

Carmen Ciurduc: Sunt încântată de acest feedback al copiilor, al părinților lor. Văd cum au crescut elevii mei din clasa pregătitoare până acum și-mi dau seama că și-au însușit niște cunoștințe importante fără să fie forțați, constrânși să învețe, ci descoperind singuri. Am reușit să îi învăț cum să învețe.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO