„Cars 3”: maşinile revin pe ecrane din 16 iunie
Noul film din seria de animaţie „Cars”/ „Maşini”, produs de Disney-Pixar, va avea premiera în cinematografe pe 16 iunie. Îl vom revedea pe Fulger McQueen, un veteran al sportului iute, luptând să revină în mijlocul cursei. El va trebui să se înfrunte cu ambiţia unei tinere generaţii de piloţi mult mai rapizi şi siguri pe ei. Filmul este dedicat piloţilor NASCAR, patru dintre personajele acestei pelicule fiind bazate pe poveştile unor campioni ai cursei.
„Maşini 3” îi are în distribuţie pe Owen Wilson, vocea lui Fulger McQueen, Cristela Alonzo, care îi dă viaţă lui Cruz Ramirez şi pe Armie Hammer, vocea tânărului ambiţios Jackson Storm, iar apariţia surpriză este vocea pilotului de Formula 1 Lewis Hamilton.
Ce se întâmplă în „Cars 3”? Atacat de o nouă generaţie de maşini de curse rapide, legendarul McQueen este deodată eliminat din sportul pe care îl iubeşte. Are de ales: să renunţe când e în top sau lupţă până la final?”. Pentru a reveni în joc, va avea nevoie de ajutorul unei tinere mecanice pasionate, Cruz Ramirez, care are propriul ei plan pentru a câştiga. Numărul 95 mai are încă multe de arătat şi va testa inima campionului pe cea mai mare platformă de curse din Cupa Piston.
Pentru a reda cât mai bine lupta pe care o duce un veteran al unui sport ca să revină în cursă, realizatorii „Maşini 3” l-au consultat pe Jeff Gordon, un reputat campion al NASCAR şi pe şeful echipei lui, Ray Evernham. „Am făcut foarte multă muncă de documentare, ne-am inspirat din alte sporturi, dar ne-am axat mai ales pe piloţii NASCAR. Ei încep la o vârstă fragedă şi întreaga lor existenţă se învârte în jurul sportului. Am vorbit inclusiv cu un psiholog sportiv care ne-a explicat că cei mai mulţi piloţi nu ştiu să facă altceva şi nici nu îşi imaginează că ar putea să facă altceva”, spune regizorul noului film.
Primele două filme din franciză, „Maşini” (2006) şi „Maşini 2” (2011) au obţinut împreună peste 1 miliard de dolari americani la box office-ul din întreaga lume. Producătorii de aşteaptă ca şi cel de-al treilea film să se bucure de un succes similar. Seria „Maşini” a fost premiată cu un Glob de Aur la categoria Cel mai bun film de animaţie, iar compozitorul Randy Newman a câştigat un Grammy pentru „Our Town”, la categoria Cel mai bun cântec scris pentru un film, televiziune sau alt tip de media.
Filmul „Cars 3 / Maşini 3” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 16 iunie, fiind disponibil în format 2D şi 3D, varianta dublată.