Căsnicia după nașterea unui copil. Un copil unește sau destramă?

„Căsnicia după nașterea unui copil”? Care căsnicie? Care copil, știu foarte bine: acesta care îmi ocupă tot timpul, toată viața, toate gândurile, toate deciziile, toate, toate.

Mi-a plăcut subiectul acesta și cred că aș putea face un foileton pe marginea lui, mai ales că sunt „pățită” și în fiecare zi scriu câte o pagină la această mare operă literară.

Cu riscul de a „încasa” toate pietrele din oraș, vă spun că nu există căsnicie după nașterea unui copil decât în foarte, foarte puține cazuri.

Cu toții ne pregătim pentru cel mai important moment al vieții noastre: acela de a ne întemeia o familie și de a aduce pe lume un copil.

Viitoarea mamă, dacă are norocul de o sarcină „cuminte”, va visa timp de nouă luni la scenariul filmului perfect: numai zâmbete cât e ziua de lungă, chicoteli și gângureli de bebeluș, joacă, alintătură, plimbări în parc. Ziua va fi încununată cu tatăl iubitor care nu a stat (sau nu contează dacă a stat) o oră în trafic după ce a muncit pe brânci opt ore și care fără să aibă nici o grijă în suflet, intră pe ușă zâmbind, își sărută soția și își ia în brațe copilul, a cărui față se luminează ca un soare și petrec împreună, toți trei, o seară ca în povești, până ce copilul adoarme și se mai trezește dimineața următoare, la o oră decentă, bine dispus și cu chef de joacă.

Cei care sunteți părinți îmi veți da dreptate că așa ceva nu s-a întâmplat niciodată. E doar un film enervant de neadevărat.

Mai nasol este că scenariul e cu totul altul: după nașterea copilului mama e alergată de niște haite flămânde de hormoni ce o transformă într-un semi monstru emoțional, tatăl e depășit de situație încercând să facă față acestui tablou nou, să se obișnuiască cu viața în trei și, mai mult decât atât, să-i facă față nevesti-si care parcă a luat-o pe câmpii. Copilul plânge aproape tot timpul în care nu doarme, mama se trezește de 3-4 ori pe noapte, nu mai știe nici ce zi e și nu-și amintește dacă în dimineața respectivă s-a spălat pe dinți sau a făcut duș, tatăl aleargă ca un zombi la servici, iar seara adoarme fiecare cum poate, cu un singur gând în minte: „Dă Doamne să nu se trezească curând copilul!”.

Citește și: „Bărbatul este cel care uită cel mai des să-şi manifeste afecţiunea în cuplu pentru că nu este învăţat să-şi manifeste afecţiunea şi nici să o primească” – Oana Nicolau, psihoterapeut de cuplu

Și povestea asta durează minim șase luni. După experiența nașterii a doi copii, pot spune că mie și soțului meu ne-a luat aproape un an, de fiecare dată, să ne obișnuim cu noua viață și cu noile responsabilități.

Ce face căsnicia în toată perioada asta? Ei bine, de cele mai multe ori rămâne pe hold și „ne vom ocupa noi de asta mai târziu. Acum PLÂNGE copilul!”.

Exagerez, vă imaginați. Ceea ce vreau să spun este că sunt foarte puțini aceia dintre noi care se mai gândesc la ei și la relația de cuplu. De obicei sunt cei care primesc ajutor din partea unor terți, bone, bunici, mătuși, vecine de bloc, etc.

Când ai cu cine lăsa copilul și când știi că e în perfectă siguranță, e normal să-ți mai vezi și de viața de cuplu, să mai ieși la un film sau un restaurant și să-ți permiți să te gândești la tine. Când nu, pui pauză și te rogi la toți sfinții ca relația să nu degenereze și atunci când vei vrea să iei căsnicia din cui, de unde ai lăsat-o, să o mai găsești acolo.

Ce spun psihologii despre căsnicia după nașterea unui copil?

Studiile și statisticile arată că după nașterea unui copil, tendința de destrămare a căsniciilor este tot mai mare. Iar asta se întâmplă în special în cazul cuplurilor ce nu au o fundație foarte solidă. Aceia care spun că un copil o să-i apropie, se înșală grav.

Timp de 30 de ani, specialiștii americani au studiat cuplurile înainte și după nașterea unui copil. În cele mai multe dintre căsnicii lucrurile s-au înrăutățit în cuplu, însă, ce e cel mai interesant, rata divorțurilor nu a crescut. Cu alte cuvinte: „E nasol, dar să suferim împreună”.

Psihologul Miruna Stănculescu spune de fiecare dată că tu ești cel/cea care trebuie să evalueze situația și să-și dea seama dacă te afli într-o relație bună în care ai dat de greu sau, dimpotrivă, ești într-o relație proastă în care ai stat prea mult.

Cert este că obligația noastră în cuplu, atunci când vrem să-l păstrăm, este aceea de a acorda atenție partenerului de cuplu și de a depune efortul necesar pentru ca lucrurile să meargă.

Dacă nu, indiferent că vorbim despre un copil, doi sau zece, cel mai bine este să rupi pisica și să îți vezi de drum. De ce? Pentru binele tău, al lui sau ei și al copiilor.

Întrebată dacă e bine să rămâi într-o căsnicie de dragul copiilor, Miruna Stănculescu a răspuns: „Motivele pentru care facem lucruri sunt ale noastre. Ceilalţi sunt doar beneficiari secundari sau victime colaterale. Copiii se pricep foarte bine să devină victime colaterale. E suficient ca părinţii să nu îşi asume motivele reale pentru care rămân în relaţii disfuncţionale. Care sunt acelea? Nesiguranţe financiare sau afective (teama de singurătate) sau inflexibilitatea principiilor de viaţă (dusul crucii relaţionale ori gura lumii). Un părinte care pune în cârca copilului decizia de a nu ieşi dintr-o relaţie disfucţională, pune tot acolo şi responsabilitatea pentru viaţa lui netrăită (popular numită sacrificiu). Deci nu ştiu ce să zic? O fi bine să dai altuia responsabilitatea deciziilor proprii?”

Dar să nu divagăm. Căsnicia e ceva foarte sensibil cu care, mai ales în ziua de azi, trebuie să te porți cu mănuși. Nu de teamă că te părăsește, că rămâi singur sau că se uită cineva cumva la tine, ci din dorința de a fi bine.

În momentul în care ai ales să formezi o familie, se presupune că ai avut ceva în cap, că te-ai gândit la ceva. Nașterea unui copil este doar o piatră de încercare peste care dacă treci cu zâmbetul pe buze, vei avea parte de multă bucurie. Un copil este o fericire necondiționată care îți poate da unul dintre cele mai frumoase sentimente: împlinirea.