Cât câștigă un primar în România?
Una din marile polemici din spațiul public a fost pe marginea salariilor pe care le încasează angajații din sistemul bugetar, dar vorbim aici de cei din administrațiile locale și de sector, mai exact cei care ocupă funcțiile de primar și viceprimar. Așadar, ne-am decis să aflăm ce salariu are un primar, în 2024, și spre surprinderea noastră, trebuie să spunem că suma nu este deloc mică.
În 2022, Parlamentul României a majorat salariile primarilor
Conform legislației în vigoare, primarii, aleși prin vot democratic, odată validați în funcție, primesc statutul de funcționari publici, iar în septembrie anul 2022 Senatul României a adoptat o lege care majorează salariile funcționarilor publici. Noua lege intra în aplicare de la 1 noiembrie același an, doar primarilor cu salarii mici, conform justificărilor celor care propuneau proiectul de lege. Motivația acestui demers lșegislativ era că salariile demnitarilor publici au rămas la fel din 2019. De fapt, în 2019 guvernul îngheța salariile din sistemul funcționarilor public, datorită pandemiei COVID-19.
Proiectul de lege care a introdus o actualizare a salariilor pentru a acoperi creșterea salariului minim din 2019, a majorat cu 25% și salariile angajaților din cancelaria guvernului, din parlament și din administrația prezidențială
Dar, odată apărute în presă informațiile, parlamentarii s-au grăbit să declare că, de fapt, aceste majorări îi vizează doar pe acei funcționari public, și anume primarii care până la acel moment aveau salarii mai mici, din administrația locală, iar modificările au fost adoptate în regim de urgență de Camera Deputaților.
UDMR era formațiunea care a inițiat proiectul, iar Kelemen Hunor, liderul acesteia, declara că legea „îi vizează pe funcționarii publici din administrațiile locale, în special din comunele mici cu salarii mici. Aceste salarii au fost înghețate la același nivel din 2018, în timp ce alți angajați publici au primit creșteri salariale de atunci.”
Citește și: Cât câştigi ca farmacist? Unde găseşti cele mai bune salarii în domeniu
Ce salariu are un primar în 2024
Odată cu noile majorări de 10 procente, asistăm azi la salarii de peste 2.000 de euro pentru acești funcționari publici, după cum urmează:
primar municipiu: 17.250 de lei
primar oraș: 13.800 de lei
primar comună: 8.400 – 12.500 de lei (în funcție de numărul de locuitori)
Citește și: Cât câștigă un pilot de avion: ce salarii există în România, cât durează școala și care este suma pe care trebuie să o investești
Pe lângă aceste sume, legea in vigoare, la ANEXA Nr VIII din Lege 153/2017 actualizată în 2023 mai prevede că:
„(1) Funcţionarii publici beneficiază de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat.”
Așadar, pe lngă salariile de peste 2.000 de euro, primarii își pot rontunji veniturile și cu aceste sporuri, iar calculul matematic ne poate dovedi că sumele nu sunt deloc de neglijat, dacă luăm în considerare actualele salarizări.
Sursa foto: Facebook