Cât costă o vacanță în Bali - LIFE.ro
Sari la conținut

Bali a devenit una dintre destinațiile preferate de vacanță ale românilor, în miez de iarnă. Deși poate suna ca o extravaganță, o escapadă în această destinație exotică nu este chiar atât de scumpă. Iată mai jos câteva informații despre transport, cazare, mâncare și distracții, ca să îți faci o idee despre cât costă o vacanță în Bali, Indonezia.

Cât costă o vacanță în Bali

Mare parte din cheltuială o reprezintă biletul de avion până acolo, însă cu combinațiile corecte, luat din timp, un bilet dus întors București-Bali ar putea costa în jur de 500 de euro, la care se mai adaugă diverse taxe.

Cât costă cazarea în Bali

Când vine vorba de cazare, în Bali găsești de toate pentru toți: de la cele mai luxoase resorturi din lume, cu piscine ale infinitului și peisaje sălbatice, până la hosteluri super ieftine, în care poți împărți dormitorul cu alți turiști.

Cea mai ieftină varianta de cazare pleacă de la 8 dolari pe un pat într-o cameră de hostel la comun, în vreme ce o cameră privată poate costa 20 de dolari.

Apoi, mai există varianta căzării la pensiunile localinicilor, unde ai asigurat și micul dejun. De obicei, e o cameră simplă, curată, cu dotări standard, destul de confortabilă. O noapte de cazare costă în jur de 35 de dolari.

O noapte la un hotel de nivel mediu costă în jur de 100 de dolari (dar prețurile pot varia destul de mult). Pe booking.com, prețurile la hotelurile de lux, de cinci stele, variază între 100 de dolari (dacă prinzi o ofertă!) până la 1500 de dolari pe o singură noapte, dar cele mai multe sunt între 150 și 300 de dolari.

Există și varianta închirierii unui apartament prin intermediul Airbnb, la prețuri rezonabile.

foto: iStock

Cât costă transportul în Bali

În Bali, transportul public este aproape inexistent. Mulți turiști închiriază cu ziua un șofer pentru a se deplasa pe insulă. Costă în jur de 45 de dolari pe zi. Pe insulă totul este negociabil, așa că dacă nu insistați la acest capitol, ați putea plăti sume nejustificate de bani, mai ales pe transport.

Cea mai ușoară și ieftină varianta de deplasare în Bali este cu scuterul sau motocicleta –  costă 20-30 de dolari pe săptămână.

Există și Uber în Bali, însă turiștii care au fost acolo scriu pe blogurile lor că nu este o sursă de încredere. Puteți merge și cu taxiul, însă taximetriștii din Bali nu au o reputație prea bună –  au niște tarife uriașe, în special pentru turiști. De obicei, nu prea pornesc aparatul.

Dacă vrei să parcurgi o distanță mai lungă, e nevoie de un șofer privat. De exemplu, o călătorie cu taxiul de la Seminyak la Tulumben costă în jur de 50 de dolari.

foto: iStock

Cât costă atracțiile turistice în Bali

Cât costă o vacanță în Bali depinde și cât de mult de distrezi. Iar în Bali ai de unde alege când vine vorba de distracții. Vestea bună e ca majoritatea atracțiilor sunt ale naturii, așa că pentru a vedea cascade superbe sau plantații de orez nu trebuie să plătești decât niște sume modice. De exemplu, pentru a intra pe celebra plantație de orez Tegalalang de lângă Ubud trebuie să plătești 1.10 dolari.

Templele împrăștiate pe toată insula sunt o altă mare atracție turistică: Tanah Lot, Uluwatu Temple, Goa Gajah și Tirta Empul. Nici aici nu costă prea mult intrarea – în jur de 2 dolari.

Ideea e că intrarea la obiectivele turistice este foarte ieftină, însă costa foarte mult să ajungi la ele. Transportul va fi probabil cea mai mare cheltuială.

Activitățile acvatice sunt însă mai costisitoare, însă distracția e garantată. Sunt o mulțime de activități din care poți alege. Două zile de scuba diving, în care ai inclus și prânzul, transportul și echipamentul costă în jur de 120 de dolari de persoană.

O excursie la rafting pleacă de la 30 de dolari de persoană. Poți face un tur privat al plajelor de pe insulă sau te poți plimba cu o ambarcațiune de mare viteză, cu prețuri pelcand de la 40-50 de dolari. O lecție de surfing poate costa între 20 și 50 de dolari, în funcție de sezon.

Cât costă mâncarea și băuturile

Cât costă o vacanță în Bali depinde și de locurile unde alegi să mănânci. Mâncarea cu specific “internațional” costa de trei ori mai mult decât mâncarea tradițională. Vestea bună e ca majoritatea hotelurilor, pensiunilor și hostelurilor au inclus deja micul dejun în cost, așa că nu mai trebuie să îți faci griji pentru prima masă a zilei. Ideea e că poți mânca bine la prânz cu 5 dolari, iar pentru o cină mai deosebită poți plăti circa 20 de dolari.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora