De asemenea, putem alege peştii. S-a dovedit că o expunere la metale grele este generată de consumul de peşte şi fructe de mare din apele intens poluate. Dacă vom reduce consumul acestui tip de peşte el va fi însoţit de o reducere a încărcării cu metale grele.
Sigur că nu putem să evităm în totalitate toxicele, însă dacă am acorda mai mult timp şi mai multă atenţie modului în care ne procurăm hrana, modului în care o preparăm, sunt absolut convins că o serie de substanţe pot fi evitate.
Putem să evităm alimentaţia de tip fast food, junk food, care aduce un plus de hidrocarburi în procesele de prăjire. Sau putem să nu mâncăm foarte multă mâncare semipreparată. Ea conţine anumiţi conservanţi şi anumite substanţe adăugate, menite să menţină gustul, stabilitatea şi aşa mai departe.
Este clar că nu putem să ajungem la o totală evitare a substanţelor chimice, însă putem să reducem cantitatea acestora.
Aţi pomenit de metalele grele. Când ar trebui să facem anumite teste, să înţelegem dacă avem astfel de metale în organism?
Metalele grele au 2 procese. Unul este cel de bioaccelerare. Asta înseamnă că în natură cantitatea de metale grele creşte proporţional cu nivelul lanţului trofic. Cu cât un animal este mai evoluat cu atât va avea mai multe metale grele pentru că se va hrăni şi cu animalele din rangul inferior, iar ele vor aduce un plus de metale grele, care se vor acumula. Cum omul se află în vârful lanţului trofic asta înseamnă că el poate acumula cele mai multe metale grele pentru că el consumă toate animalele de sub el, plus legume şi fructe, ceea ce predispune la acumularea lor.
Al doilea proces este cel de bioacumulare. Asta înseamnă că organismul uman, odată ce a fost expus acestor substanţe, ele se vor acumula la nivelul organismului pentru că nu avem suficiente procese metabolice de eliminare. Acumularea se realizează în depozite. În funcţie de tipul metalului greu sunt diferite depozite. Discutăm de creier pentru mercur, de oase pentru plumb, de depunere în ţesutul osos şi în ţesutul gras pentru că mare parte dintre ele sunt liposolubile şi atunci se vor acumula în ţesutul adipos, iar din aceste depozite unele dintre ele pot să persiste 20-30 de ani şi pot să-şi exercite toxicitatea.
De aceea, având în vedere acest proces de bioacumulare, este nevoie ca după o anumită vârstă – 40-45 de ani – să măsurăm cantitatea de metale grele pe care o avem în corp. Este foarte posibil ca acestea să se fi acumulat în această perioadă de timp.
Dacă metalele grele sunt detectate trebuie să luăm în calcul anumite terapii pentru eliminarea lor. De ce spun acest lucru? Pentru că dacă în urmă cu 60-70 de ani discutam doar de expunere accidentală la metale grele, în industrie, astăzi s-a creat o nouă entitate numită expunerea de joasă toxicitate. Asta înseamnă că nivelul acestor metale grele nu este suficient de ridicat ca să fie clasificat drept o intoxicaţie, dar este suficient încât să perturbe funcţionarea normală a organismului.
Acest tip de expunere de joasă toxicitate determină o serie de manifestări nespecifice. Mulţi dintre pacienţii pe care îi văd sunt pacienţi care au tot felul de dosare medicale, ample sau mai puţin ample, în care încearcă să îşi descopere ce patologii au. Doar că după ce îşi fac o serie largă de investigaţii nu reuşesc să ajungă la o concluzie şi abia în ultimă instanţă ajung să facă anumite teste toxicologice şi ajung la toxicolog.
Ce ar trebui să ne pună pe gânduri?
Anumite simptome care nu pot fi clasificate de nicio boală, niciun sindrom. Majoritatea pacienţilor pe care îi am sunt pacienţi cu expunere la mercur, de joasă toxicitate – asta înseamnă nivele anormale ale mercurului în sânge sau în urină, cu nişte patologii extrem de ciudate şi greu clasificate într-o altă boală: tulburări de atenţie, tulburări de memorie, insomnie, irascibilitate, anumite parestezii periferice, asta înseamnă furnicături la nivelul nervilor sau al pielii. Sunt pacienţi care descriu că au un fel de ceaţă mentală, o stare de oboseală inexplicabilă, care nu este raportată şi corelată nici cu vârsta, nici cu statutul biologic. Sunt pacienţi care dezvoltă tulburări neurologice, unele mai importante. Unii au anumite erupţii cutanate, aşa-zise alergii cutanate care, iarăşi, nu sunt clasificabile în niciun fel de alergie şi nu răspund la un tratament antialergic.
Dacă discutăm de expunerile la plumb sunt pacienţi care au anemii, care au o stare de oboseală exagerată, unii pacienţi au anumite modificări la nivelul culorii gingiilor sau la nivelul mucoaselor, alţii se prezintă cu căderi inexplicabile de păr.
Sunt o serie de simptome de toxicitate care, teoretic, par banale şi când ne apucăm să investigăm găsim nivele ale metalelor grele peste limitele normale.
În ce constă tratamentul? Presupun că acele cure de detoxifiere de care vuieşte tot internetul nu au nicio legătură cu ce ne interesează pe noi.
Absolut! Curele de detoxifiere nu tratează intoxicaţiile cu metale grele. În cel mai bun caz pot să prevină absorbţia unor toxice în momentul respectiv. Când discutăm de cure de detoxifiere discutăm de 2 elemente: detoxifiere digestivă – asta înseamnă să curăţăm tubul digestiv de anumite toxine care sunt acolo. Eu nu sunt un adept al lor în totalitate pentru că ele modifică structura florei microbiene. În momentul în care luăm laxative sau facem clisme repetate acest lucru modifică ecosistemul microbiotei intestinale. Am avut pacienţi care au venit ulterior cu tulburări digestive extrem de importante, unii chiar cu tulburări de electroliţi, de sodiu, de potasiu după ce au urmat astfel de diete de curăţare digestivă şi acest lucru a necesitat tratament. Putem face astfel de cure de detoxificare digestivă, dar sub supraveghere medicală şi întotdeauna, având în vedere că odată ce introducem anumite substanţe care să accelereze tranzitul intestinal, trebuie să ne asigurăm că este suficient timp să se absoarbă substanţele nutritive, electroliţii şi că flora microbiană este ulterior refăcută.
Al doilea tip de detoxificare este reprezentat de cea hepatică. Sunt anumiţi aminoacizi hepatici care se administrează pentru a putea susţine procesele de detoxificare hepatică, procesele naturale. Acest tip de cure sunt mai fiziologice şi sunt mai aproape de fiziologia umană.
