Cât se câştigă cu Foodpanda - De la bani de buzunar la un salariu mediu pe economie
Ultimii ani au adus creşteri spectaculoase în România pe piaţa comenzilor de mâncare prin intermediul aplicaţiilor online. Bucureşti, Cluj Napoca şi Timişoara sunt oraşele cu cel mai mare număr de astfel de livrări şi, previzibil, şi cu cele mai mari sume cheltuite. Nu e de mirare că a crescut şi interesul celor care îşi doresc să lucreze într-un asemenea sistem, aşa că am vrut şi noi să aflăm cât se câştigă cu Foodpanda, care este modalitatea de lucru şi cui i se potriveşte.
Cât se câștigă cu Foodpanda – Sistemul de lucru
Ca să devii curier Foodpanda trebuie să ai, în primul rând, un mijloc de transport la îndemână precum o mașină, un scuter sau o bicicletă. Sigur, poți alege să faci livrări și pe jos, dar pentru asta trebuie să te asiguri că poți duce comenzile în timp util și mâncarea trebuie să ajungă caldă la client. Trebuie să fii convins și că te țin picioarele și spatele pentru un asemenea efort, având în vedere că ghiozdanul în care vei căra mâncarea nu este nici gol foarte ușor.
Trebuie să deții și un telefon mobil cu care să poți accesa aplicația. Mai precis, ai nevoie de un iPhone 4s sau Android 4.2 sau orice mai nou decât aceste modele, precum și trafic de date mobile. Dacă ai rezolvat aceste lucruri și ai și 18 ani împliniți, nu-ți mai rămâne decât să mergi să semnezi contractul cu compania. Este de menționat faptul că ai libertatea de a-ți alege programul de muncă în funcție de nevoile tale. Poți lucra full time sau part time, pe timp de zi, seara sau în weekend. Trebuie să îți asumi însă o tură de 4 ore pentru că așa este realizat sistemul de lucru.
Avantajul este că nu ai nevoie de un CV impresionant. De fapt, nu ai nevoie deloc de experiență în domeniu. Dacă alegi să faci livrările cu bicicleta, însă, vei avea parte de un mic test astfel încât să dovedești că te descurci bine pe 2 roți.
Cât se câștigă cu Foodpanda – Cum și cât ești plătit
Dacă ai trecut perioada de probă și ai decis că ți se potrivește meseria de livrator, e momentul pentru semnarea contractului. Nu e un secret că vei câștiga cu atât mai mult cu cât vei lucra mai mult. Sunt livratori care spun că primesc într-o lună între 3000 și 6000 de lei, dar nu-ți imagina că este floare la ureche să ajungi la aceste sume.
Trebuie să știi că baza de plată este de 9 lei pe ora de muncă și 5 lei pentru o comandă, plus bacșișul. În aceste condiții este evident că livrarea pe bicicletă este cea mai rentabilă având în vedere că aceasta are cele mai reduse cheltuieli și costuri de întreținere. Pentru bicicletă nu ai nevoie nici de combustibil, nici de RCA sau casco, de revizii costisitoare nici atât. Ai însă nevoie de condiție fizică pentru a putea lucra suficient de mult încât să primești și câștiguri pe măsură.
Experiențele livratorilor de mâncare spun că cel mai important lucru în acest job este rapiditatea. Cu cât ajungi mai repede la client, cu atât ai și mai multe șanse ca acesta să-și arate recunoștința. În plus, vei putea lua mai rapid o nouă comandă. Pe de altă parte, este esențial să iei în calcul faptul că dacă alegi bicicleta ca mijloc de deplasare vei avea de înfruntat vremea cu toate capriciile ei, precum și lipsa pistelor speciale, așa că ai nevoie de multă experiență și atenție în trafic.
Cei care aleg să fie livratori de mâncare provin din medii diferite. Vorbim de studenți care vor să-și completeze veniturile în timpul liber, de tineri care vor să aibă un program flexibil, dar și un venit care să le confere un trai decent, dar și oameni care au deja un job, dar au nevoie de câștiguri suplimentare.
Important este și faptul că Foodpanda colaborează cu mai mult de 1500 de restaurante din țară, lucru ce îți asigură confortul unui număr considerabil de clienți și, implicit, de comenzi. Orașele în care te poți angaja ca livrator al acestei companii sunt București, Cluj Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Constanța, Arad, Ploiești, Oradea, Galați, Craiova, Sibiu, Pitești, Târgu Mureș, Baia Mare, Buzău, Brăila.