Ce-a fost înainte de „Stăpânul inelelor”?
În curând vom afla ce a fost înainte de „Stăpânul inelelor”. Amazon a anunţat că va produce un serial după trilogia „Lord of the Rings” (Stăpânul inelelor). Gigantul american a cumpărat drepturile pentru a produce un serial după cărţile Lord of the Rings ale lui J. R. R. Tokien, serial ce va fi disponibil prin intermediul serviciului de streaming Amazon Prime Video, precizează News.ro.
Spre dezamăgirea unora dintre fanii acestei poveşti, Amazon a anunţat că serialul nu va continua povestea filmelor. În schimb, va fi un prequel, a cărui poveste se desfăşoară înaintea evenimentelor din trilogia Lord of the Rings. În înţelegerea semnată se stipulează posibilitatea de a explora poveşti noi. Asta înseamnă că Amazon poate crea şi un serial separat, cu un fir epic parţial sau complet nou plasat în acelaşi univers fantastic.
Vestea achiziţiei drepturilor pentru Amazon Prime Video vine după ce, conform zvonurilor, şeful Amazon, Jeff Bezos, ar fi cerut de la conducerea serviciului de streaming să pună accent pe titlurile mari şi cât mai cunoscute.
Această direcţie strategică, pe care şi Netflix a aplicat-o cu succes în ultimii ani, poate ajuta la popularizarea Amazon Prime Video, care are şansa de a atrage mai mulţi abonaţi în acest fel.
Cei de la Amazon nu au anunţat şi preţul pentru care au fost achiziţionate drepturile producerii serialului Lord of the Rings. Neoficial, negocierile pentru aceste drepturi ar fi plecat de la 200 – 250 de milioane de dolari, iar oferta ar fi fost făcută şi altor companii, precum Netflix şi HBO.
Amazon Prime Video este disponibil de la finele anului trecut şi în România. Abonamentul lunar costă 6 euro, iar abonaţii noi beneficiază de un preţ de 3 euro pentru primele 6 luni.