Ce este afazia și cum această boală îl afectează pe Bruce Willis
Decizia lui Bruce Willis de a-și pune capăt carierei de actor de peste patru decenii după ce a fost diagnosticat cu afazia, a scos în centrul atenției această tulburare, oarecum rară.
Afazia descrie o afecțiune neurologică care afectează capacitatea unei persoane de a comunica verbal sau prin scris. Se estimează că afectează aproximativ 2 milioane de oameni numai în SUA și aproape 180.000 sunt diagnosticați în fiecare an.
Fiica lui Bruce Willis, Rumer Willis, a postat pe Instagram că afecțiunea a afectat „abilitățile cognitive” ale tatălui ei.
„Ca urmare a acestui fapt și cu multă considerație, Bruce se îndepărtează de cariera care a însemnat atât de mult pentru el”, mai scrie ea în postare.
Mama lui Rumer Willis, actorița Demi Moore, a distribuit și ea declarația.
Cea mai frecventă cauză a afaziei este afectarea creierului în urma unui accident vascular cerebral. Poate apărea și ca urmare a unei leziuni la cap, a unei tumori pe creier, a unei infecții sau a unei boli degenerative precum Alzheimer.
Familia lui Bruce Willis nu a oferit detalii despre cauza afaziei sale.
Willis, un actor câștigător de Emmy și vedeta unor filme de succes precum „Die Hard” și „The Sixth Sense”, a împlinit 68 de ani anul acesta.
Afazia. Cauzele acestei boli nemiloase cu Bruce Willis
Afazia este cauzată de afectarea uneia sau mai multor zone ale creierului care se ocupă de limbaj, potrivit National Institutes of Health.
Afazia apare adesea după o leziune la cap sau un accident vascular cerebral, care întrerupe fluxul de sânge către zonele creierului responsabile cu vorbirea, spune dr. Adam Boxer, profesor de neurologie la Universitatea din California, San Francisco.
Alteori, a spus Boxer, afazia se poate dezvolta treptat odată cu creșterea unei tumori pe creier, a unei boli neurologice sau a unei infecții.
„Mulți oameni au un fel de debut foarte lent și insidios al afaziei”, mai spune profesorul.
Afazia. Simptomele bolii
Simptomele afaziei variază, la fel ca și severitatea lor. În cele mai grave cazuri, afecțiunea poate „face comunicarea cu pacientul aproape imposibilă”, potrivit Asociației Naționale de Afazie, din SUA.
Când este într-o formă mai ușoară, afazia poate afecta doar un singur aspect al utilizării limbajului. O persoană cu afazie ușoară s-ar putea să nu-și amintească numele obiectelor, de exemplu, sau s-ar putea lupta să citească sau să pună împreună cuvintele în propoziții clare.
Deoarece majoritatea oamenilor experimentează o pierdere ușoară a memoriei pe măsură ce îmbătrânesc, a spus Boxer, afazia ușoară poate fi greu de deslușit: „Este doar îmbătrânirea sau este altceva?”
Este afazia tratabilă?
Boxer a spus că unele forme de afazie pot fi tratate și inversate dacă este depistată devreme cauza.
Un pacient cu AVC care suferă de afazie și-ar putea recăpăta capacitatea de a vorbi, a spus Boxer. Dar reprezentanții Asociației Naționale a Afaziei din SUA, declară că recuperarea completă este puțin probabilă dacă simptomele rămân la două sau trei luni după un accident vascular cerebral.
Dar în cazul unei afazii mai lente, a spus Boxer, medicii vor începe de obicei cu o scanare a creierului pentru a exclude o tumoare care apasă pe secțiunea responsabilă de vorbire a creierului sau o altă cauză neurologică.
Un neurolog se va concentra pe „ceea ce putem repara”, cum ar fi o deficiență de vitamina B-12 sau un dezechilibru tiroidian care ar putea contribui la afecțiune.
Odată identificată și tratată cauza, pacientul lucrează cu un logoped pentru a-și recăpăta cât mai multe din abilitățile sale legate de vorbire.
Dacă persoana are afazie primară progresivă sau PPA, pierderea vorbirii se datorează „deteriorării țesutului cerebral”, situație cauzată de Alzheimer sau demență și, în acest caz, „alte probleme asociate cu boala de bază, cum ar fi pierderea memoriei, pot adesea să apară mai târziu”.
Totuși, organizația națională a afaziei din America, menționează că „unii oameni continuă să înregistreze o evoluție a stării lor pe o perioadă de ani și chiar decenii”.
Foto: Depositphotos.com