Ce mai promite ”Ocean’s 8”
Mai este foarte puţin până la lansarea din 8 iunie a ”Ocean’s 8”, cel mai nou film din seria ”Oceans”, şi iată ca avem un trailer nou nouţ, ce anunţă multă acţiune, farmec feminin şi divertisment. Într-un cuvânt, ar spune jurnaliştii de la Esquire, această continuare a Trilogiei Ocean’s din anii 2000 (bazată la rândul ei pe filmul din 1960, ”Ocean’s 11”) ar putea fi unul dintre cele mai bune filme ale lui 2018.
Dacă primul trailer ne punea în temă cu rolul fiecărui personaj în parte – Sandra Bullock, sora lui sora lui Danny Ocean (interpretat în primul film de George Clooney), Cate Blanchett, mâna dreaptă a lui Ocean, Rihanna, un hacker pe nume Nine Ball, Helena Bonham Carter, un designer de modă, Anne Hathaway, celebritatea care poartă colierul scump cu diamante -, cel de-al doilea trailer creează o imagine mai compactă a acestor hoaţe fermecătoare ce pun la cale furtul unui colier de 16,5 milioane de dolari de la Gala Met.
Cea care pune la cale întregul plan este Debbie Ocean (Bullock) care, odată ieşită din închisoare (unde a petrecut ”cinci ani, opt luni şi 12 zile”), le convinge pe celelalte că merită să spargi unul dintre cele mai avansate sisteme de securitate din lume şi să falsifici nişte diamante.
Regizat de Gary Ross, scris de Ross şi Olivia Milch, şi produs de Clooney şi Steven Soderbergh, ”Ocean’s 8” promite să fie o adevărată senzaţie, cu distribuţia sa de top, cu aerul ultra modern (spre deosebire de cel retro al filmelor precedente) şi umorul acela de neînlocuit al personajelor Oceans.