Ce obiceiuri respectă vedetele în seara de Revelion!
Oriunde ne-am afla în noaptea dintre ani, trebuie să ştim că fiecare ţara are propriile tradiţii şi superstiţii legate de Revelion.
Am întrebat câteva vedete de la noi ce obişnuiesc să facă ele în prag de An Nou.
Iuliana Tudor: Întotdeauna îmi pun o dorinţă, la miezul nopţii şi îmi îmbrăţişez familia.
Dana Săvuică: Eu am un obicei propriu şi foarte personal: în fiecare an, în noaptea dintre ani, ies afară, privesc cerul înstelat şi vorbesc cu universul. Este o stare specială.
Dan Cruceru: Printre obiceiurile pe care le respectăm în seara de Revelion se numără: bani în buzunare, ceva roşu şi pupături la miezul nopţii.
Gianina Corondan: De Revelion, pentru mine, sunt foarte importante, chiar obligatorii, anumite lucruri: să am unghii false, cu model de sezon şi cu cercei încorporaţi în ele, să am sarmale nu în frigider, ci în aranjamentul părului, altfel, nu simt trecerea dintre ei, să arunc cu făină în sus prin toată casa, doar-doar or răsări nişte cozonaci prin locurile în care cade, să mă apuc de spălat rufele în familie, să-mi pun la înregistrat toată oferta televiziunilor româneşti, mai ales când sunt scenetele acelea la care nu-ţi vine deloc să râzi… Şi acum, să vă zic pe bune cum văd eu Revelionul şi care sunt legile pe care nu le încalc: pregătirea să dureze maxim 15 minute (cu excepţia petrecerilor unde trebuie să participăm cu creativitatea proprie), să am telefonul încărcat, să fiu flămândă, să intru în vorbă cu oamenii pe stradă şi să le urez, după care să ne îmbrăţisăm.
Raluca Moianu: În fiecare an, de Revelion, am grijă să am pe masă struguri. La ceas de An Nou mănânc 12 boabe de strugure şi îmi pun tot atâtea dorinţe pentru fiecare lună a anului ce urmează. E un obicei căpătat în copilărie, la Bogota (Colombia) acolo unde am crescut, tatăl meu fiind diplomat de carieră.
Radu Buzăianu: Am o tradiţie de a fi contrar superstiţiilor. Eu sunt adeptul tradiţiilor ortodoxe, iar Revelionul nu face parte dintre ele. Vorbesc la telefon după 12 noaptea cu părinţii mei. Şi mai e tradiţia asta în care rămân gândindu-mă ce fac de Revelion până chiar în ziua de Revelion. Când mă decid că nu e mare lucru de făcut, aşa că în mod tradiţional fac Revelionul absolut întâmplător.