Ce sunt artele marțiale, care este istoria acestor sporturi și cine au fost promotorii lor?
„Artele marțiale” se referă la o mulțime de sisteme de antrenament pentru luptă, aranjate și sistematizate de-a lungul timpului. La modul general, aceste sisteme diferite sau stiluri au fost create cu un singur scop: înfrângerea fizică a adversarilor și apărarea împotriva amenințărilor. De fapt, cuvântul „marțial” derivă din numele Marte, zeul roman al războiului.
Artele marțiale și istoria lor
Încă din antichitate, popoarele ce locuiau în toate zonele planetei au practicat tot felul de lupte, războaie și cuceriri. Astfel se poate spune că fiecare civilizație a aplicat și a practicat un stil al artelor marțiale. Cu toate acestea, cei mai mulți dintre noi ne gândim la Asia atunci când auzim termenul de „arte marțiale”. Ei bine, se pare că Asia ar fi țara de origine, iar momentul apariției artelor marțiale a fost în jurul anului 600 îHr, când comerțul dintre India și China a înflorit. Se presupune că în această perioadă informațiile legate de artele marțiale originare din India au traversat către China și invers.
Conform legendei, un călugăr indian, Bodhidharma a ajutat la transmiterea stilurilor Chan (originar din China) și Zen (originar din Japonia) atunci când s-a mutat în sudul Chinei. Învățăturile sale au reprezentat fundamentul pe care s-au bazat multe filosofii ale artelor marțiale, filosofii precum smerenia și reținerea, ce sunt transmise și azi. De fapt, sunt mulți care l-au numit pe Bodhidharma inițiatorul artelor marțiale Shaolin.
Diferitele stiluri de arte marțiale
În general, artele marțiale pot fi divizate în cinci mari categorii distincte: stiluri de lovire, stiluri de prindere, stiluri cu impact minor, stiluri bazate pe arme și MMA – un stil sportiv hibrid, o formă mixtă de arte marțiale. MMA-ul s-a eliberat de constrângerile unui singur stil, lăsând libertatea practicantului de a-și alege singur „calea” pe care vrea să o urmeze.
Iată cum pot fi împărțite artele marțiale în funcție de stilurile în care pot fi clasificate:
Stiluri de lovire:
- Boxing
- Karate
- Krav Maga
- Kung Fu
- Kickboxing
- Tae Kwon Do
Stiluri de apucare și luptă la sol
- Jiu Jitsu Brazilian
- Sambo rusesc
- Shootfighting
- Wrestling
Stiluri de aruncare și doborâre
- Aikido
- Judo
- Hapkido
- Shuai Jiao
Stiluri bazate pe arme
- Iaido
- Kali
- Kendo
Stiluri cu impact ușor sau meditativ
- Baguazhang
- Thai Chi
- Chi Gong
Figuri faimoase în artele marțiale
Există foarte mulți oameni ce au contribuit în domeniul artelor marțiale în multe feluri semnificative. Printre ei s-au numărat următorii:
Itosu Anko (1831-1915), cel care a fost considerat bunicul karatelor. O viață întreagă a muncit pentru a crea katas și forme simplificate pentru studenții cu foarte puțină experiență. Astfel și prin multe alte activități ale sale, a fost lăudat deoarece a ajutat la obținerea unei acceptări mainstream a artelor marțiale.
Helio Gracie. Gracie a murit în ianuarie 2009, la vârsta de 95 de ani. El este considerat inovatorul stilului Jiu Jitsu Brazilian, prin faptul că a luat tehnicile judo și le-a transformat în așa fel încât a creat o nouă formă de arte marțiale.
Royce Gracie a fost fiul lui Helio și este câștigătorul a trei din primele patru turnee UFC (The Ultimate Fighting Championship). A făcut asta pentru a arăta lumii cât de eficient este stilul Jiu Jitsu Brazilian creat de tatăl său. Și a câștigat aceste turnee în ciuda faptului că el cântărea 70-80 de kilograme și se lupta cu adversari pentru care nu exista nici o limită de greutate. Performanța sa în aceste turnee UFC a schimbat artele marțiale pentru totdeauna.
Dr. Jigoro Kano. În timpul în care toate activitățile individualizate se aflau în declin în Japonia (inclusiv jujutsu japonez), Kano a inventat Kodokan Judo plecând de la ideea că la un moment dat va ajunge la îndemâna tuturor astfel încât să fie declarat un sport. A eliminat o serie de tehnici pe care el le considera periculoase în jujutsu, motiv pentru care visul său a devenit realitate. În 1990, judo a devenit un sport recunoscut.
Bruce Lee a fost o persoană importantă în artele marțiale, nu pentru abilitatea sa de a juca în filme cu audiență și în seriale de televiziune, ci pentru faptul că a fost un inovator în artele marțiale. El a fost capabil să recunoască lucrurile care nu funcționau în artele marțiale și să găsească niște tehnici mai eficiente. El a fost fondatorul stilului Jeet Kune Do, un stil menit să trăiască în afara granițelor altor stiluri tradiționale de arte marțiale. Bruce Lee a murit la vârsta de 32 de ani, cauza oficială fiind un edem la creier apărut ca reacție la un medicament anti durere prescris de medic.