Ce trebuie să ştii despre înscrierea copilului la şcoală în Marea Britanie
Cu Brexit, fără Brexit, românii rămân extrem de interesaţi şi de atraşi de viaţa în Marea Britanie. Doar că acum adulţii nu vor să-şi mai lase familiile în urmă, aşa cum obişnuiau în trecut, ci preferă să plece cu toţii acolo, astfel încât eforturile pentru un venit mai bun să nu le afecteze relaţiile din casă. Aşa că pe lângă grija găsirii unui job bun şi a unei chirii convenabile apare şi cea referitoare la înscrierea copilului la şcoală în Marea Britanie. Am căutat să vedem care sunt paşii de urmat în acest sens şi ce trebuie să iei în considerare la acest capitol.
Sistemul şcolar în Marea Britanie
Înainte de toate trebuie să ştii că în Marea Britanie se merge la şcoală de la vârsta de 4 ani. Primul an şcolar se numeşte Reception Year şi este oarecum asemănător cu Clasa Pregătitoare de la noi, având menirea de a facilita acomodarea copiilor cu sistemul şcolar. Şcoala primară acoperă anii 1-6, iar cea secundară anii 7-11. Între 16 şi 18 ani adolescenţii merg la colegiu.
Programul este de la ora 9.00 până la ora 16.00, dar în unele şcoli copiii pot fi aduşi cel mai devreme la ora 7.50, în programul Breakfast Club şi pot rămâne acolo până la ora 18.00, în cadrul unui program de tip after-school, ambele fiind însă contra cost. În rest, toate activităţile de peste zi sunt gratuite, mai puţin excursiile.
În Marea Britanie elevii nu sunt notaţi în felul în care suntem noi obişnuiţi, ci primesc un punctaj de la 1 la 3, unde 1 arată că s-a descurcat mai slab decât erau cerinţele pentru vârsta sa, 2 arată că cerinţele au fost duse la bun final conform vârstei, iar 3, că elevul a învăţat mai mult decât i s-a cerut. La finalul anului părinţii primesc o scrisoare cu punctajul complet obţinut de-a lungul anului, la toate materiile.
De ce trebuie să ţii cont când alegi şcoala în Marea Britanie
Şcoala începe în prima săptămână a lunii septembrie, iar înscrierile trebuie făcute la începutul anului ca să te asiguri că vei prinde un loc. În plus, este indicat să alegi o şcoală din apropierea casei pentru că altfel rişti să fii exclus de pe listă. Şi nu e deloc complicat să afli care sunt şcolile potrivite pentru că toate informaţiile se găsesc online. Acolo introduci adresa la care locuieşti, iar site-ul îţi va arăta lista cu şcolile din proximitate. Vei putea să mergi cu căutarea chiar mai departe şi vei putea alege tipul de şcoală de care ai nevoie – primară sau secundară, dar vei afla şi calificativele fiecărei unităţi în parte, dacă este una religioasă sau laică, cu învăţământ mixt sau unisex.
După ce ai aflat care ar fi cele mai bune opţiuni pentru tine şi copilul tău, alege 3 dintre ele. În caz că cel mic nu va fi acceptat la prima dintre ele, va fi înscris automat la una dintre celelalte 2 şcoli alese. La cele mai multe procesul se face online, fără să fie nevoie de prezenţa ta sau a copilului acolo. Există însă posibilitatea să ţi se ceară informaţii suplimentare prin mail înainte de finalizarea dosarului. Iar dacă pentru şcoală poţi opta, nu există această variantă când vine vorba de clasă sau profesor. Mai mult, profesorii se schimbă anual pentru ca cei mici să înveţe să relaţioneze cu adulţi diferiţi şi cu stiluri diferite de predare.
Când şi cum se face înscrierea copilului la şcoală în Marea Britanie
Aproape 500.000 de români lucrează în acest moment în Anglia, iar copiii lor au aceleaşi drepturi cu toţi copiii de pe teritoriul ţării, asta însemnând înainte de toate că pot urma cursurile unei şcoli publice. Atenţie, însă, căci şi acolo sunt anumite perioade în care se pot face înscrierile. Pentru şcoala primară, de exemplu, actele trebuie depuse până pe 15 ianuarie, iar pentru un loc în şcoala secundară înscrierile se fac până pe 31 octombrie. Răspunsurile sunt furnizate pe 16 aprilie în cazul şcolilor primare şi pe 1 martie în cazul celor secundare.
Se pot face înscrieri şi în timpul anului şcolar, dar procedura este ceva mai complexă în acest caz. Dacă pentru înscrierile clasice ai nevoie doar de certificatul de naştere al copilului şi dovada de rezidenţă, iar în unele cazuri îţi mai pot fi solicitate dovada custodiei sau tutelei şi unele analize medicale, pentru intrarea la şcoală după finalizarea vacanţei este nevoie să iei legătura cu consiliul local, de aici primind informaţiile necesare pentru acest demers.