Cea mai frumoasă fată din lume, "adoptată" de Dolce & Gabbana
Cea mai nouă prezentare de modă a italienilor de la Dolce & Gabbana, ce s-a desfăşurat zilele trecute în cadrul Săptămânei Modei de la Milano, a avut în centru o prezenţă fermecătoare. Thylane Blondeau, o adolescenţă în vârstă de 16 ani, care a fost numită, pe când avea şase ani, „cea mai frumoasă fată din lume”. Tânăra de origine franceză, fiica fotbalistului Patrick Blondeau şi a actriţei Véronika Loubry, şi-a făcut debutul în lumea modei încă de la vârsta de patru ani, când a urcat pe podium pentru Jean Paul Gaultier, iar apoi când a pozat pentru revista Vogue Enfants. Blondeau, care are peste 1,6 milioane de adepţi pe Instagram, este cunoscută şi pentru apariţia pe marele ecran, aceasta făcând parte din distribuţiea filmului „Belle & Sebastian: The Adventure Continues„, din 2015.

În ceea ce priveşte colaborarea cu duo-ul Italian, Blondeau a urcat pentru prima dată pe podium pentru Dolce & Gabbana în luna februarie, când aceştia şi-au prezentat colecţia de toamnă / iarnă 2017.
Mult mai scundă (1,6) decât permite limita de înălţime pentru un fotomodel, Thylane Blondeau a arătat ca o profesionistă în show-ul de la Milano, când a defilat într-o rochie înflorată superbă şi cu o diademă pe cap.
Unul din puţinele show-uri milaneze care au promovat în acest an diversitatea (forme, dimensiuni, culori), prezentarea – care a fost descrisă drept un „spectacol secret” pentru simplul fapt că a fost dedicată unei clientele bogate – i-a avut pe scenă şi pe alţi copii de vedete precum Kitty Spencer, Ella Richards şi Christian Combs (este ştiut faptul că Dolce & Gabbana promovează vedete cu mare căutare pe reţelele de socializare).