Cea mai nouă lucrare a lui Banksy are un mesaj impresionant
Dacă vă întrebaţi cu ce urmează să mai surprindă controversatul street artist Banksy, răspunsul se află pe unul din zidurile celei mai cunoscute zone newyorkeze dedicate artei stradale: Houston Bowery Wall. O pictură murală imensă constând într-o serie de gratii negre redate pe fond alb este lucarea prin care Banksy protestează împotriva condamnării la închisoare a artistei şi jurnalistei de origine turcă Zehra Doğan, obligată să ispăşească trei ani de închisoare din cauza unei picturi de-ale sale.
Lucrarea lui Banksy, realizată în colaborare cu un alt street artist, Borf, include şi un portret al lui Doğan, reprezentat în spatele gratiilor, una dintre gratii fiind de fapt un creion.
”Acum un an, Zehra Dogan a fost închisă pentru că a pictat această acuarelă după o fotografie pe care a văzut-o în ziar. Protestaţi împotriva acestei nedreptăţi prin reconsiderarea picturii sale şi etichetarea preşedintele Turciei Erdogan„, este mesajul pe care Banksy l-a postat pe contul lui de Instagram arătându-şi astfel compasiunea faţă de artista Zehra Doğan, aflată în închisoare încă din martie anul trecut pe motiv că a postat pe social media o acuarelă ce redă oraşul kurd Nusaybin de după distrugerea de către armata turcă.
Lucrarea de peste 21 de m înălţime cu care Banksy a îmbrăcat Bowery Wall, vestitul zid ce a găzduit de-a lungul timpului lucrările mai multor street artişti, va fi însoţită, în fiecare noapte, şi de o proieţie cu lucrarea originală a lui Doğan, în care se poate vedea steagul turc fluturând deasupra clădirilor distruse.
Aceasta nu e singura lucrare pe care Banksy a realizat-o pe zidurile New York-ului, printre cele mai cunoscute fiind cea de pe faţada unei foste bănci situată între Sixth Avenue şi 14th Street, ce înfăţişează un şobolan (simbol frecvent folosit în arta lui).