Cele mai bogate doamne ale lumii
Despre cei mai bogaţi oameni ai lumii auzim adeseori, însă, mai puţin popular este topul realizat de revista Forbes în care sunt aşezate în ordine descrescătoare, în funcţie de numărul de miliarde de dolari din cont, cele mai puternice femei ale lumii.
De vreo 10 ani încoace, se poziţionează cu rândul pe primele trei poziţii ale topului, lucru care le face unele dintre cele mai cunoscute femei ale Pământului. Dar să le cunoaştem şi noi.
Una dintre cele mai puternice femei ale acestui ultim deceniu a fost Liliane Bettencourt, însă, din păcate, în septembrie anul trecut a murit la vârsta de 94 de ani.
Cu o avere estimată la 33 de miliarde de euro, a ocupat primul loc în topul Forbes al celor mai bogate femei din lume şi locul 14 în topul celor mai bogaţi oameni din lume.
Ea a fost unica fiică a fondatorului L’Oreal, Eugène Schueller, motiv ce a determinat-o să se implice de foarte tânără în afacerea tatălui, iar de la vârsta de 14 ani de când a intrat în companie, a ajutat la ascensiunea ei. Însă nu şi-a dorit niciodată să fie preşedintele companiei, motiv pentru care, până în 2007, aceasta a fost condusă de soţul ei Andre, însă, după decesul lui a fost nevoită să preia conducerea.
O altă femeie extrem de bogată, de fapt, cea mai bogată la ora actuală conform clasamentului Forbes este Alice Walton care la vârsta de 68 de ani are o avere estimată la 33,8 miliarde de dolari.
În 2017 ea a ocupat locul 17 în topul celor mai bogaţi oameni din lume, femei şi bărbaţi. Alice a fost singura fiică a lui Sam Walton, fondatorul lanţului de de supermarketuri Walmart, companie pe care a moştenită-o împreună cu fraţii ei, Rob şi Jim. Însă doar aceştia din urmă se ocupă de companie, ea preferând arta. Afacerea familiei a făcut-o cea mai bogată femeie din America, iar după moartea lui Liliane Bettencourt, cea mai bogată femeie din lume. În topul Forbes mai sunt încă 3 doamne Walton, una dintre ele este cumnata sa, iar celelalte două, două verişoare.
O altă poziţie importantă în clasamentul Forbes este ocupată de Jacqueline Mars, femeia ce deţine o treime din cea mai importantă companie de dulciuri din SUA. Are 77 de ani şi o avere de aproximativ 27 de miliarde de dolari, mare parte moştenită de la bunicul ei care a înfiinţat compania făcând dulciuri în propria bucătătire.
În 2013, Jacqueline Mars a fost implicată într-un scandal după ce maşina pe care o conducea a provocat un accident intrând într-un van cu şase pasageri dintre care unul a murit, iar o femeie gravidă a pierdut sarcina.
O altă femeie extrem de bogată este Maria Franca Fissolo, văduva lui Michele Ferrero care a avut inspiraţia de a ne face cunoscte bomboanele de ciocolată Fererro, Nutella şi Kinder. La 76 de ani are o avere estimată de peste 26 de miliarde de dolari pe care o va împărţi celor doi copii ai ei ce vor fi moştenitorii marelui imperiu de ciocolată.
Toate aceste doamne au moştenit averile ori de la soţi, ori de la taţi, la fel ca majoritatea celor care ocupă clasamentul Forbes. Acest lucru nu înseamnă că nu au meritul lor, ba dimpotrivă, cele mai multe dintre ele şi-au adus aportul pentru ca aceste companii să devină tot mai mari.
Însă, există şi câteva doamne care şi-au construit singure averile. Una dintre ele este ocupanta poziţiei a 7-a din clasamentul Forbes, Gina Rinehart care la 63 de ani are o avere estimată de aproximativ 15 miliarde de dolari. Ea a preluat o companie falimentaroă de minerit de la tatăl ei, a reuşit să o facă din nou profitabilă, iar în ultimul an a avut o creştere de la 6 la 15 miliarde de dolari. Wow! Asta da mână de fier.