Cele mai bune filme cu Romy Schneider. 10 clasice ce ne încântă de fiecare dată - LIFE.ro
Sari la conținut

Cele mai bune filme cu Romy Schneider nu se apropie câtuși de puțin de povestea de viață a acestei actrițe ce a fascinat o lume întreagă.

Romy Schneider s-a născut pe data de 23 septembrie 1938 la Viena, Austria, într-o familie de actori. A debutat în lumea filmului la vârsta de 15 ani, însă a fost cu adevărat descoperită doi ani mai târziu, după ce a jucat în trilogia foarte populară, Sissi (1955). Mama ei, cea care supraveghea cu o mână de fier cariera lui Romy, a fost într-un final de acord ca fiica ei să filmeze pentru lungmetrajul Christine (1958) și remake-ul Liebelei, semnat de Max Ophüls (1933), unde Magda Schneider jucase pe vremuri.

În timpul filmărilor, Romy s-a îndrăgostit de partenerul ei, Alain Delon și s-a mutat în cele din urmă cu el la Paris. La acea vreme, și-a început cariera internațională colaborând cu regizori celebri precum Luchino Visconti și Orson Welles. După ce Alain Delon s-a despărțit de ea în 1964, s-a căsătorit cu Harry Meyen. Deși din relația lor s-a născut un băiat, David-Christopher, căsnicia era tot mai dificilă, așa că au divorțat în 1975. Fiind nemulțumită de viața ei personală, s-a cufundat în alcool și droguri, dar, ca prin minune,  cariera ei cinematografică – în special în Franța – a rămas intactă. A fost prima actriță, care a primit noul premiu César ca „Cea mai bună actriță” pentru rolul din L’important c’est d’aimer (1975). Trei ani mai târziu, a fost recompensată din nou pentru Une histoire simple (1978).

A avut o scurtă căsătorie cu fostul ei secretar, Daniel Biasini, bărbatul care i-a dăruit o fiică, pe Sarah Biasini. La scurt timp Romy a suferit cea mai grea lovitură din viață:  fiul ei din prima căsătorie a murit într-un accident, la vârsta de numai 14 ani. Frumoasa actriță nu a reușit niciodată să depășească această traumă și la nici un an după, a fost găsită moartă, la numai 44 de ani. Deși cauza decesului a fost stop cardiac, se presupune că s-a sinucis cu o supradoză de somnifere și alcool. Azi ne uităm la cele mai bune filme cu Romy Schneider și zâmbim o în fața unei actrițe ce a cucerit o lume întreagă.

La Piscine, în regia lui Jacques Deray (1969)

Doi iubiți, Marianne (Romy Schneider) și Jean-Paul (Alain Delon) își petrec vacanța într-o vilă de pe Riviera Franceză lângă St-Tropez. Marianne îi invită și pe fostul ei iubit, Harry, și fiica sa adolescentă. Tensiunea crește între personaje, mai ales când Jean-Paul încearcă să o seducă pe adolescenta Penelope. Aproape ca în viața reală a lui Romy Schneider, deși filmul a fost filmat după ce ea depășise teoretic drama despărțirii de Delon.

Sissi, în regia lui Ernst Marischka (1955)

Bavareza Elisabeth (Romy Schneider), cunoscută sub numele de „Sissi”, este o adolescentă naivă crescută de ducele Max (Gustav Knuth) și ducesa Ludovika (Magda Schneider). Sora lui Sissi, Nene (Uta Franz), se va căsători cu împăratul austriac Franz Joseph (Karlheinz Böhm). În drum spre nuntă, însă, împăratul și Sissi se întâlnesc din greșeală, iar cei doi se îndrăgostesc unul de celălalt. Anulează căsătoria aranjată și decid să se căsătorească, chiar dacă asta înseamnă să ai de-a face cu mama înfuriată a lui Franz Joseph. Romy Schneider avea numai 17 ani când s-a filmat acest clasic care i-a adus imediat celebritatea.

La Passante du Sans-Souci, în regia lui Jacques Rouffio (1982)

Filmul are în centru o poveste clasică: O femeie este singura martoră ce deține cheia motivului asasinării unui ambasador sud-american, de către un activist pentru drepturile omului (Michael Piccoli). Iar această femeie este Romy Schneider.

Les Choses de la vie, în regia lui Claude Sautet (1970)

Pierre Berard (Michel Piccoli) are o relație pasională cu Helene (Romy Schneider), mult mai tânără decât el. Cu toate acestea îi pasă în continuare profund de soția sa, Catherine (Léa Massari). Pe măsură ce Pierre petrece mai mult timp cu noua sa iubită, aceasta din urmă încearcă să-l convingă să rupă legăturile de familie, iar bărbatul ajunge să-și vadă din ce în ce mai puțin soția și fiul. În cele din urmă, Helene pune piciorul în prag și îl obligă pe Pierre să aleagă între ea și soția sa, dar, tocmai când este pe cale să decidă, soarta intervine tragic.

Le train, în regia lui Pierre Granier-Deferre (1973)

Doi oameni, un francez, Julien Maroyeur și o evreică de origine germană, Anna Kupfer, se întâlnesc într-un tren în timp ce încercau să scape de armata germană care pătrundea în Franța. Povestea abia începe…


Qui?, în regia lui Leonard Keigel (1970)

Marina și iubitul ei se ceartă crunt în timp ce se aflau într-o călătorie în Franța. În timp ce conduce mașina printre stânci, șoferul începe să accelereze și mașina cade în mare. Marina sare din mașină, dar iubitul ei pare că s-a înecat. Marina ajunge să-l cunoască pe fratele iubitului său și acesta din urmă se îndrăgostește de ea. Dar de ce se simte mereu privită? Ce motive stau în spatele comportamentului ei ciudat? Chiar și-a ucis iubitul? Este mort?

The Most Important Thing: Love, în regia lui Andrzej Zulawski (1975)

Nadine Chevalier (Romy Schneider), fosta star de cinema, acum în vârstă, se află în prăpastia carierei sale. Cu toate acestea, trebuie să joace în filmul B, pe care soțul ei, plin de viață, Jacques (Jacques Dutronc), îl crează pentru ea. Când se întâlnește cu fotograful Servais Mont (Fabio Testi) pe platoul de filmare, acesta se simte obligat să o salveze. El finanțează o producție de vanitate numită „Richard al III-lea”, sperând să-și relanseze cariera. Dar poate iubirea lor să se ridice deasupra lumii desfrânate pe care o locuiesc?

Cesar and Rosalie, în regia lui Claude Sautet (1971)

Cesar este îndrăgostit de Rosalie. Dar Rosalie nu îi ușurează treaba, mai ales când flacăra se reaprinde pentru o fostă iubire de-a ei.

O femeie la fereastra sa, în regia lui Pierre Granier-Deferre (1976)

Romy Schneider joacă rolul unei femei aristocrate din Grecia anului 1936, care se amuză urmărind o aventură lipsită de dragoste cu un nobil. Însă, în mod neașteptat, ea se îndrăgostește de un activist politic.

La Voleuse, în regia lui Jean Chapot (1966)

În detrimentul tatălui său adoptiv, o femeie din clasa de mijloc încearcă să-și revendice băiatul de șase ani pe care l-a abandonat la naștere. Romy Schneider este acea femeie, care încă nu știe la ce tragedie o va supune propria viață.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora