Cele mai bune gimnaste românce din istorie - LIFE.ro
Sari la conținut

Cele mai bune gimnaste românce din istorie

Un an mai târziu trecea ca un uragan pe la Campionatele Europene de Gimnastică de la Moscova, unde a câştigat aproape tot ce ţinea doar de ea ca să câştige: individual compus, paralele inegale, bârnă şi sol, iar la sărituri...
Share this article

Crescută în anii `80 – `90, când competiţiile sportive erau cele mai interesante lucruri ce se petreceau la noi în ţară sau pe care le puteai urmări la televizor, aş fi pus pariu că gimnastica este unul dintre cele mai populare sporturi din lume. În realitate, nu se află nici măcar în top 20, campionatele mondiale şi Jocurile Olimpice fiind cele care stârnesc interesul major în acest domeniu. Şi dacă tot începe în mai puţin de 2 săptămâni Campionatul Mondial de Gimnastică, m-a apucat nostalgia şi m-am gândit la fetele care au scris istorie la acest capitol, la cele mai bune gimnaste românce.

Cele mai bune gimnaste românce – Nadia Comăneci

Nadia Comăneci nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este una dintre cele mai bune gimnaste din lume din toate timpurile şi este prima din istorie care a luat nota 10 la o ediţie a Jocurilor Olimpice. Şi pe următoarele 6 tot ea le-a luat la celebra ediţie a Olimpiadei din 1976, când românca de numai 14 ani atunci a fost supranumită Zeiţa de la Montreal. Nadia este şi primul sportiv român inclus în International Gymnastics Hall of Fame şi unul dintre cei mai buni sportivi ai secolului XX.

Ecaterina Szabo

La 8 ani după ce Nadia scria istorie, o altă româncă făcea furori, de această dată la Olimpiada din 1984, organizată la Los Angeles. Ecaterina Szabo a câştigat atunci 4 titluri olimpice – aurul cu echipa, la bârnă, sărituri şi sol şi a fost la un pas foarte mic de al cincilea, la individual compus, unde a obţinut argintul. Ceea ce pentru unii ar fi putut părea o surpriză, pentru ea era doar rezultatul unei munci intense şi al determinării. Cu numai un an înainte, odată cu trecerea la senioare, îşi adjudecase titlurile europene la sol şi paralele, argint la sol şi bronz la individual compus, apoi titlul mondial la sol, argint la sărituri, paralele şi cu echipa şi bronz la individual compus.

Daniela Silivaș

Dacă Nadia Comăneci a fost zeiţă la Olimpiada din Canada, Daniela Silivaş a fost regină 12 ani mai târziu, la Seul. Tot 7 note de 10 a luat şi la Jocurile Olimpice de atunci, prezentând arbitrilor şi publicului exerciţii extrem de complicate din punct de vedere tehnic şi, cu toate astea, executate perfect. Un an mai târziu trecea ca un uragan pe la Campionatele Europene de Gimnastică de la Moscova, unde a câştigat aproape tot ce ţinea doar de ea ca să câştige: individual compus, paralele inegale, bârnă şi sol, iar la sărituri a luat medalia de argint. Daniela Silivaş a inventat elemente care îi poartă numele şi sunt acum executate de cele mai titrate gimnaste ale momentului, cu Simone Biles în frunte.

Cătălina Ponor

Este considerată una dintre cele mai graţioase şi tehnice gimnaste din istoria României şi este supranumită Regina bârnei. Cătălina Ponor, triplă campioană olimpică şi de 4 ori campioană europeană are, în total, 23 de medalii obţinute la competiţiile majore. Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004, rămân de referinţă pentru românca ce a cucerit arbitrii, publicul şi spectatorii în egală măsură. A luat aurul la bârnă şi la sol, aparatele pe care le-a dominat aproape în întreaga activitate, dar şi împreună cu echipa. Era prima gimnastă româncă de la Daniela Silivaş care reuşea să obţină 3 titluri olimpice la o singură ediţie.

Cele mai bune gimnaste românce – Lavinia Miloșovici

Milo, cum îi spun apropiaţii, este considerată cea mai valoroasă gimnastă româncă a anilor `90. Are 19 medalii mondiale şi olimpice, dar cei care i-au urmărit parcursul nu au cum să uite finala de la sol din cadrul Jocurilor Olimpice de la Barcelona, din 1992. După un exerciţiu fantastic, care a făcut o sală întreagă să explodeze în aplauze furtunoase, Lavinia Miloşovici a obţinut aurul cu ceea ce avea să fie ultima notă de 10 din istoria gimnasticii. Sub îndrumarea ei echipa României a fost campioană mondială 2 ani la rând şi a luat bronzul la Olimpiada din 1996, de la Atlanta, în ciuda accidentărilor numeroase care au făcut ca unele dintre gimnaste să nu mai poată concura. Tot la Atlanta a devenit prima gimnastă româncă de la Nadia Comăneci care a reuşit să urce pe podium la 2 ediţii consecutive ale Jocurilor Olimpice.

Andreea Răducan

Andreea Răducan a făcut parte din generaţia imediat următoare celei din care au făcut parte Lavinia Miloşovici şi Gina Gogean, care au lăsat ştacheta şi pretenţiile foarte sus. Iar Andreea şi colegele ei au reuşit nu doar să le atingă, ci chiar să le depăşească. Este multiplă medaliată la Campionatele Mondiale şi este medaliată cu aur şi argint la Jocurile Olimpice. Tot de Olimpiadă este legată însă şi cea mai mare dezamăgire a ei. După ce a transformat podiumul la individual compus într-unul exclusiv românesc, împreună cu Simona Amânar şi Maria Olaru, oficialii au depistat-o pozitivă la pseudoefedrină, o substanţă catalogată la acel moment drept interzisă. Toate apelurile făcute ulterior i-au dat dreptate, însă nu a mai primit niciodată înapoi medalia şi titlul.

Simona Amânar

Simona Amânar este multiplă campioană olimpică, mondială şi europeană, liderul echipei noastre la finalul anilor `90 şi începutul anilor 2000 şi una dintre cele 3 gimnaste care au întregit podiumul ocupat în totalitate de românce la Jocurile Olimpice de la Sidney. Are 17 medalii în palmares şi şi-a trecut numele pe una dintre cele mai grele sărituri din gimnastica mondială, pe care puţine sportive se încumetă să o realizeze. A prezentat-o în premieră chiar la Olimpiada din 2000, fiind şi printre puţinele gimnaste din lume medaliate cu aur la 2 ediţii de Jocuri Olimpice.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora