Cele mai citite cărți din lume
Biblia este pe primul loc în top cele mai citite cărți din lume. Din 1995, Cartea Recordurilor a desemnat Biblia cea mai bine vândută carte din toate timpurile, cu peste 5 miliarde de copii în toată lumea. Micuța carte roșie a lui Mao Tse-tung este și ea una dintre cele mai vândute cărți din lume, însă, în China, să ai o copie din citatele lui Mao era mai degrabă o obligație decât o plăcere. Cărțile fantasy Harry Potter și Stăpânul inelelor sunt printre cele mai vândute și îndrăgite, cu sute de milioane vândute în ultimii ani.
Deși anual sunt făcute topuri cu cele mai citite cărți din lume, datele nu sunt întotdeauna corecte, pentru că cei care fac clasamentele nu au cifrele exacte cu exemplarele vândute, oferite de edituri. De exemplu, despre Contele de Monte Cristo a lui Alexandre Dumas sau Colind de Crăciun a lui Charles Dikens se spune mereu că sunt printre cele mai citite cărți din lume, însă nu sunt cifre care să susțină aceste afirmații.
Care sunt totuși cele mai citite cărți din lume? Iată o listă cu cele mai vândute titluri din toate timpurile:
- Biblia- 5 miliarde de exemplare
Biblia este, în continuare, cea mai cumpărată carte din lume. În fiecare an, peste 100 de milioane de copii sunt vândute, cartea fiind tradusă intregral în 670 de limbi.
- Quotations from the Works of Mao Tse-tung / Micuța carte roșie a lui Mao Zedong – peste 900 de milioane de exemplare
“Quotations from the Works of Mao Tse-tung”, cunoscută ca “Micuța carte roșie”, este o compilație de declarații luate din discursuri și scrieri ale fostului lider chinez. Cifrele legate de vânzarea micuței cărți roșii sunt impresionante – unele surse spun că s-ar fi printat 6.5 miliarde de copii, altele susținând că peste un miliard de exemplare s-ar fi vândut numai între 1966 și 1969. Cifrele nu pot fi prea bine verificate, însă citatele lui Mao Zedong rămân totuși în topul celor mai vândute cărți. Publicată între 1964 și 1967, cartea a fost extrem de populară în timpul Revoluției Culturale din China. Cele mai multe ediții au fost tipărite în format mic, cu copertă roșie, pentru a fi ușor purtate peste tot – de aici și numele pe care i l-au dat vesticii – “Micuța carte roșie”.
Popularitatea cărții a fost mai degrabă o obligativitate – cetățenilor le era sugerat să aibă tot timpul cartea la ei și să o citească, mai ales în a doua jumătate a “domniei” lui Mao.
- Harry Potter – Peste 500 de milioane de exemplare
Seria “Harry Potter” a autoarei britanice J.K. Rowling a fost și rămâne un adevărat fenomen. Aventurile tânărului vrăjitor Harry Potter la școala Hogwarts i-au fascinat atât pe adulți, cât și pe copii. “Harry Potter” este pe primul loc în top cele mai vândute serii din istorie, transformând-o pe autoare în numai 5 ani în multi-milionară. În 2017, Forbes scria ca J.K. Rowling are o avere de 690 de milioane de dolari. Cărțile au avut vânzări record la lansare, fiind traduse în peste 63 de limbi.
- Stăpânul inelelor – peste 150 de milioane de exemplare
Romanul de fantezie al lui J. R. R. Tolkien, scris între 1937 și 1949 și publicat în trei volume, este și el în top cele mai citite cărți din lume. Cartea “Stăpânul inelelor” a devenit și mai populară odată cu ecranizarea acesteia. Filmul “Lord of The Rings, în regia lui Peter Jackson, a câștigat premiul Oscar în 2004, pentru partea a treia, “Întoarcerea Regelui”. Cartea lui J. R. R. Tolkien este una dintre cele mai influente lucrări ale secolului XX.
- Alchimistul – peste 65 de milioane de exemplare
Scrisă în 1988, Alchimistul este cea mai populară și cel mai bine vândută carte a lui Paulo Coehlo. Scris în portugheză, romanul a fost tradus în numeroase limbi, ajungând un best seller internațional. Un roman alegoric, Alchimistul urmărește povestea unui tânăr oier andaluz în călătoria sa către piramidele din Egipt, pe care o face în urma unui vis repetitiv, sperând că va găsi acolo o comoară.
- Codul lui da Vinci – peste 80 de milioane de exemplare
Romanul lui Dan Brown, publicat în 2003, a făcut furori la lansare, devenind în timp record best seller. “Codul lui da Vinci” este un roman care îmbină stilul polițist cu misterul și elemente religioase, fiind greu de lăsat din mână odată ce te-ai apucat să îl citești.
- Saga Amurg – peste 120 de milioane de exemplare
Ridiculizată adesea pentru stilul infantil în care este scrisă, Saga Amurg a autoarei Stephenie Meyer este totuși una dintre cele mai citite cărți. Povestea dintre un vampir și o liceană i-a cucerit pe adolescenții din întreaga lume, cărțile fiind transformate în filme cu super succes la box office.
- De la idee la bani – peste 60 de milioane de exemplare
“Think and Grow Rich” – De la idee la bani – este o carte de dezvoltare personală scrisă în 1937 de Napoleon Hill, fiind inspirată de magnatul Andrew Carnegie. Cartea, după cum îi spune și titlul, se referă mai mult la cum poți să îți sporești câștigurile financiare, dar și la felul în care filosofia lui te poate ajuta să reușești în orice domeniu.
- Jurnalul Annei Frank – peste 35 de milioane de exemplare
Jurnalul Annei Frank este una dintre cele mai citite cărți din lume – conține fragmente dintr-un jurnal intim al unei copile de 13 ani, din timpul celui De-Al Doilea Război Mondial. Aceasta a stat ascunsă, împreună cu familia ei, timp de doi ani în așa-numita anexă a sediului firmei patronate de tatăl său, în orașul Amsterdam, ocupat de trupele naziste. Familia Annei a fost descoperită și arestată în 1944, fiind dusă într-un lagăr de concentrare.
- Pe aripile vântului – peste 30 de milioane de exemplare
Publicat în 1936, “Pe aripile vântului” este singurul roman al lui Margaret Mitchell. Acțiunea cărții are loc în timpul Războiului Civil American și urmărește povestea lui Scarlett O’Harra, fiică a unui imigrant irlandez, proprietar de plantații. “Pe aripile vântului” a câștigat premiul Pulitzer în 1937.